Poți să bei agheasmă de dimineața până seara, nimic nu se va întâmpla dacă nu-ți schimbi inima – Pyotr Mamonov

Oricât de multe nevoințe ar face cineva, oricât de mult s-ar înconjura cu lucruri duhovnicești, dacă nu lucrează la schimbarea lăuntrică, nimic nu-i va folosi.

Renumitul actor rus din „Ostrov”, Pyotr Mamonov, spune că omul trebuie să aibă o relație personală cu Dumnezeu, altfel totul este o amăgire.

Pyotr Mamonov

 

„Poți să bei de dimineață până seara agheasmă, nimic nu se va întâmpla, dacă nu-ți vei schimba în primul rând inima, gândurile, întreaga viața”.

Acesta este scopul tuturor practicilor duhovnicești: al postului, al rugăciunii, al metaniilor și al altor nevoințe creștinești.

„Creștinismul reprezintă o viață trăită cu Dumnezeul cel viu, dar nu urmarea unor acte culte sau magice”.

Toate acestea trebuie să ne înlesnească apropierea noastră de Dumnezeu. Dacă nu vom dezvolta o relație vie cu Dumnezeu, nu vom câștiga nimic.

Trebuie să avem grijă ca statura noastră duhovnicească să nu fie numai una exterioară, de fațadă, lipsită de consistență și de adevăr.

Sârguința exterioară nu este însă cu totul zadarnică sau inutilă. Ea ne ajută să ne deprindem cu un stil de viață curat și plăcut lui Dumnezeu. Dar inima se schimbă cel mai greu, și doar prin multă practică și sârguință, prin căderi și greșeli.

_______________________________

Cineva se poate deznădăjdui văzând că nimic nu sporește, ci face aceleași păcate pentru care se spovedește și primește sfat.

Un călugăr s-a plâns odată duhovnicului său că vine multă vreme la el să-și mărturisească păcatele și pleacă de acolo cu sfaturi de îndreptare, și totuși nu se poate schimba.

Atunci părintele l-a rugat să ia două ulcioare de lutunul cu miere, și unul gol, și să toarne de mai multe ori mierea din unul în altul. I-a spus apoi să miroasă vasul gol. Făcând așa, călugărul a spus că miroase a miere, și că pe fundul lui a rămas un pic de miere.

Așa se întâmplă și cu sfaturile sale, i-a răspuns duhovnicul:

„Uite așa și învățăturile mele sunt depozitate în sufletul tău. Dacă vei dobândi de dragul lui Hristos cel puțin o parte din virtuți, Dumnezeu prin mila Sa va umple ceea ce-ți lipsește, și va salva sufletul tău pentru viața veșnică”.

_______________________________

Surse:

1. Altarul Credinței, Trebuie să avem o relație personală cu Dumnezeu: http://altarulcredintei.md/trebuie-sa-avem-o-relatie-personala-cu-dumnezeu/

2. Altarul Credinței, Ce folos mai pot avea, dacă oricum cad în aceleaşi păcate? http://altarulcredintei.md/ce-folos-mai-pot-avea-daca-oricum-cad-in-aceleasi-pacate/

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.