Clicky

Cum să păstrăm pacea, înțelegerea și dragostea într-o familie – 8 sfaturi simple

Fericirea nu este un lucru exterior nouă, influențat de felul în care se poartă cineva cu noi, de bunurile pe care le avem sau de anumite reușite.

Ea este o stare lăuntrică, pe care o putem accede oricând. Depinde de felul în care fiecare își alege gândurile, simțămintele, cuvintele și gesturile.

Sfaturi pentru o familie fericita

De le vom alege doar pe cele bune, frumoase și pline de lumină, viața noastră va deveni mult mai ușoară și mai senină.

Dacă ne vom încărca mereu cu gânduri rele, dacă vom căuta prin tot ce facem să ne impunem ideile și voințele, dacă vom ține mai mult la noi înșine decât la binele comun, atunci nu vom gusta niciodată liniștea, bucuria și împlinirea sufletească.

În familie, cu atât mai mult, este nevoie de o continuă șlefuire a sinelui, pentru a putea rezista împreună. Armonia, pacea și dragostea din casă, dintre soți, dintre părinți și copii se păstrează prin armonia, pacea și dragostea oferită celor din jur.

O relație nu poate dăinui dacă persoanele care o alcătuiesc nu o întrețin prin îngăduință, iertare, smerenie, blândețe, respect și jertfă de sineNoi credem că fericirea vine de la celălalt. De fapt, ea vine din noi înșine.

________________________________

8 SFATURI PENTRU O CĂSNICIE FERICITĂ

1. Să nu fiți niciodată supărați amândoi în același timp.

Când unul este supărat, celălalt să lase de la el și să caute cu orice preț să restabilească pacea și armonia printr-o vorbă bună și caldă, printr-o atitudine de înțelegere și toleranță.

2. Să nu ridicați niciodată vocea unul la celălalt (cu excepția cazului când arde casa).

Tonul blând, liniștit și calm întotdeauna va păstra o stare de bine și de tihnă pentru toți membrii familiei, indiferent de necazurile care se abat asupra ei.

3. Dacă unul dintre voi trebuie neapărat să iasă învingător din dispută, cedează tu.

Este una din cele mai importante strategii de păstrare a unei relații bune, mai ales între soți. Când unul lasă de la el și se poartă cu înțelepciune, celălalt se liniștește. E mai rău să pierzi relația și pacea decât să câștigi o dispută pe cuvinte.

4. Dacă trebuie să mustri, fă asta cu dragoste.

Orice gest care pornește din dragoste convinge și își atinge țelul, cu atât mai mult o învățătură rostită prin cuvinte calde și profunde.

5. Niciodată să nu amintești greșelile din trecut.

Soții nu trebuie să aducă în discuție niciodată evenimente din trecut, pentru a nu tulbura prezentul.

6. Nu mergeți la culcare fără să vă fi împăcat.

Soții trebuie să învețe să treacă repede peste orice fel de neînțelegeri și certuri, pentru a nu perpetua starea de disconfort psihic și sufletesc. Comunicare sinceră și deschisă și împăcarea rapidă previn răcirea relației.

7. Străduiți-vă, cel puțin o dată pe zi, să vă spuneți unul altuia o vorbă bună.

Dacă oamenii ar ști cât de mult cântărește o vorbă bună și cât de mult consolidează o relație, s-ar strădui să aibă numai cuvinte frumoase la adresa celuilalt și încurajatoare.

8. Dacă ai făcut ceva greșit, grăbește-te să-ți recunoști greșeala și să-ți ceri iertare.

Cel care cere iertare cu smerenie o va primi și va șterge din inima celuilalt orice supărare. Sinceritatea într-o relație este decisivă. Este constructiv ca soții să-și împărtășească gândurile și trăirile, și să discute despre lucrurile care trebuie îmbunătățite.

________________________________

Când soții se vor strădui să devină mai buni creștini, vor reuși să treacă mai ușor peste toate provocările și să înlăture neînțelegerile. Cu cât mai blând, mai iubitor și mai iertător devine cineva, cu atât mai frumoase sunt relațiile lui cu cei de lângă ei.

________________________________

Sursă: Cum să întemeiem o familie ortodoxă, 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2011, p. 90

loading...

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *