Vreți să știți ce PUTERE este în aceste cuvinte: „Doamne miluiește”? – Sfântul Nicolae Velimirovici

Dacă vreți să știți câtă putere au aceste două cuvinte nu trebuie decât să deschideți Sfânta Scriptură și să vedeți de cât bine s-au învrednicit cei care s-au adresat astfel Mântuitorului.

Putem rosti această scurtă rugăciune în orice loc, în orice clipă, nu numai când ne aflăm în impas sau în primejdie.

Doamne miluieste

„Strigă ca orbul Bartimeu: „Doamne, miluiește-mă!” Dar strigă și ca cei zece leproși: „Doamne, miluiește-ne!” Roagă-te pentru tine, dar roagă-te și pentru toți oamenii.

Puterea acestor cuvinte ne-o vor spune toți cei miluiți de Domnul:

„Ce putere este în cuvintele acestea îți va spune când îl vei întâlni pe orbul Bartimeu: „Orb am fost și am văzut!”

Asemenea și leproșii ne vor spune: „Leproși am fost și ne-am curățit!”

La fel și îndrăciții ne vor zice: „Nebuni am fost și ne-am înțelepțit!”

Iar slăbănogii ne vor spune: „Bolnavi am fost și ne-am înzdrăvenit!”

Morții vor zice către noi: „Morți am fost și am înviat!”

Ne vor spune apoi și apostolii: „Furtună a fost și s-a potolit!”

Iar păcătoasa care s-a pocăit va zice: „Am păcătuit și am primit iertare!”

Tâlharul de pe cruce va spune: „Răufăcător am fost și am intrat cel dintâi în Rai!”

Când spunem „Doamne miluiește!” Îi cerem lui Dumnezeu să caute spre noi cu îndurarea Sa, să ne cerceteze cu iubirea Sa de oameni și să ne dea cele de trebuință.

Sfântul Nicolae Velimirovici spune că ne putem ruga cu aceste cuvinte nu doar pentru noi înșine, ci pentru toți cei dragi, cunoscuți și necunoscuți, pentru cei de aproape și pentru întreaga lume, care zace în suferință.

Să ne rugăm pentru iertare, căci zilnic încălcăm poruncile lui Dumnezeu și avem trebuință de mila și de ajutorul lui Dumnezeu pentru pocăință și îndreptare.

Să ne rugăm pentru un bun sfârșit al vieții și pentru toți cei răposați întru credință, care au nevoie de rugăciunile noastre.

Să ne rugăm pentru izbăvirea de învârtoșarea inimii care vin din prea multa bogăție sau bunăstare.

„Rogu-mă Ție, Doamne, pentru mine, cel născut întru neputință: „Doamne, miluiește-mă!” Și pentru toți oamenii născuți întru neputință: „Doamne, miluiește-i!”

Amăgitu-m-a lumea și am călcat legea Ta cea de viață făcătoare: „Doamne, miluiește-mă!” Și pentru toți cei care au călcat legea Ta cea de viață făcătoare: „Doamne, miluiește-i!”

Într-o zi sau două voi mai fi oaspetele Tău în această lume, după care mă voi duce ca umbra și mă voi număra între cei răposați: „Doamne, miluiește-mă!” Și pentru toți cei adormiți întru credință: „Doamne, miluiește-i!”

Doamne miluiește-i pe cei ce sunt în bogăție, de trei ori mă rog Ție, fiindcă sunt în primejdie să ajungă oameni ai silniciei!

Doamne miluiește-i pe cei ce sunt în bogăție, de trei ori mă rog Ție, fiindcă sunt în primejdie să ajungă oameni desfrânați!

Doamne, miluiește-i pe săraci și pe orfani, de trei ori mă rog Ție, fiindcă sunt în primejdie să cadă în deznădejde!

Doamne, miluiește-i pe cei ce au știință lumească, fiindcă sunt în primejdie să-și facă dumnezei din sine, iar de Tine să uite!”

Ori de câte ori ne aducem aminte de cineva, fie viu sau adormit, să înălțăm o rugăciune scurtă pentru el: „Doamne, miluiește!”

La fel să procedăm și când ne vine în minte chipul unui vrăjmaș al nostru. Îndată rugându-ne pentru el, ne vom liniști sufletul.

__________________________

Sursă: „Sfântul Nicolae Velimirovici, „Doamne, miluiește!”, Dicționarul Vieții Veșnice, Editura Egumenița, 2014, pp. 107-108

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *