Cea mai puternică RUGĂCIUNE împotriva FRICII

Frica nu vine niciodată singură, ci aduce cu sine multe alte stări potrivnice celei normale, precum neliniște, zbucium și tulburare a sufletului, spaima minții, gândurile negative, anxietatea, angoasa

Profesorul de Patrologie Jean-Claude Larchet de la Universitatea din Strasbourg este de părere că toate aceste stări își au rădăcina în alipirea de bunurile materiale.

Rugaciune impotriva fricii

Dacă la prima vedere această afirmație pare deplasată, la o pătrundere mai adâncă a problemei vom vedea că acest renumit teolog are foarte mare dreptate.

Cu cât mai mult ne umplem de grijile deșarte ale vieții, cu atât mai multă suferință atragem asupra noastră. Dorințele neîmplinite, năzuințele mărețe, planurile eșuate, toate acestea sunt surse de suferință pentru cel care și-a lipit inima de bunurile acestei lumi.

Singura cale de scăpare din ghearele fricii și a angoasei este nădejdea în Dumnezeu și rugăciunea. Cel cuprins de aceste stări nu se poate tămădui decât prin desprinderea de lumea aceasta.

„[…] și aruncând toată grija la Dumnezeu, cu nădejdea tare că prin pronia Sa, va primi toate cele ce-I sunt de trebuință.

Iisus însuși ne învață: „Nu duceți grijă, spunând: „Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; știe Tatăl vostru cel ceresc că aveți nevoie de ele” (Matei 6, 31-32).

Sfântul Isaac Sirul îi întreabă pe cei care se consideră credincioși de ce se îngrijesc atât de mult de cele vremelnice, dacă sunt încredințați că Dumnezeu poartă grijă de ei.

„Aruncă grija ta asupra Domnului și El te va hrăni (Pilde 3, 25). Și nu te înfricoșa de spaima ce vine asupra ta”. „Apropie-te, zice, ca să nădăjduiești întru Mine, și te vei odihni de orice lucru și de orice teamă”.

Principala cauză a fricii este lipsa de credință și de nădejde. Cel care are credință tare primește degrabă ajutorul lui Dumnezeu în vremea încercărilor, ca răspuns la credința lui.

„Iar acest ajutor omul trebuie să-l ceară prin multă rugăciune, că credința că Dumnezeu i-l poate da, și cu nădejdea că-l va primi. Leacul cel mai puternic împotriva fricii și a tuturor celorlalte patimi care-i stau în preajmă – neliniștea, anxietatea, angoasa – este îndeosebi „rugăciunea lui Iisus”.

Lucrarea acestei rugăciuni este nespus de mare asupra sufletului, alungând din el toată spaima și tot întunericul pe care-l aduc diavolii, căci numele Mântuitorului îi înfricoșează cumplit.

„Lovește-i și biruiește pe vrăjmași cu numele lui Iisus, căci nu e în cer și pe pământ armă mai tare”.

Chiar dacă diavolii se vor scula și mai mult împotriva celui care se roagă, acesta trebuie să strige cu tărie către Dumnezeu, folosind cuvinte din Psalmii lui David:

„Nu mă voi teme de rele, căci Tu cu mine ești”. Prin rugăciunea inimii sau a minții, omul rămâne mereu lipit de Dumnezeu și „conectat” la harul Lui.

 

Sursă: Creștin Ortodox, Tamaduirea fricii. Frica de Dumnezeu: https://www.crestinortodox.ro/religie/tamaduirea-fricii-frica-dumnezeu-69393.html

loading...
Loading...

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *