Clicky

Rugăciunile dimineții (textul complet)

Cât de folositor este să începem și să sfârșim ziua cu Dumnezeu, adică să punem la temelia zilei care ne stă înainte rugăciunea.

De rugăciune avem nevoie permanent, nu numai dimineața și seara. Însă este cu neputință ca cineva să-și păstreze pacea sufletului fără să se roage mai temeinic dimineața.

Rugaciunile diminetii

Grija cea multă ne ocupă mintea în cea mai mare parte a zilei. Dar nu trebuie să lăsăm gândurile să se depărteze prea tare de Dumnezeu. Ori de câte ori avem un răgaz, să ne rugăm în taină cu rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”.

Este vital pentru creștini să păstreze pe tot parcursul zilei un duh bun, o starea de pace, și simțirea lui Dumnezeu în inimă.

Rugăciunea de dimineață – la fel și cea de seară – durează 20 de minute, nu atât de mult pe cât acordăm altor activități zilnice, mai mult sau mai puțin importante.

Rugăciunile dimineții

Sculandu-te din somn, fara lene si cu mintea treaza, sa te departezi de asternut si indata te inchina de trei ori, zicand:

Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.

Dupa aceasta sa stai putin in tacere, pana ce se vor linisti toate simturile tale si atunci sa faci trei inchinaciuni pana la pamant.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor, miluieste-ne pe noi. Amin.

Rugăciunile începătoare:

Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. (de 3 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste. (de 3 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Carele esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pre noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean.

Ca a Ta este imparatia si puterea si slava, a Tatalui, si a Fiului, si a Sfantului Duh. Acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Apoi troparele:

Sculandu-ne din somn, cadem catre Tine, Bunule, si cantare ingereasca strigam Tie, Puternice: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile ingerilor Tai, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Din pat si din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o lumineaza, inima si buzele mele le deschide, ca sa Te laud pe Tine, Preasfanta Treime: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai, miluieste-ne pe noi.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi, ci cu frica sa strigam in miezul noptii: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Doamne miluieste (de 12 ori), apoi rugaciunea aceasta:

Din somn sculandu-ma, multumescu-Ti Tie, Preasfanta Treime, ca pentru multa bunatatea Ta si pentru indelunga-rabdarea Ta, nu Te-ai maniat pe mine lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut cu faradelegile mele, ci ai facut iubire de oameni dupa obicei; si in deznadajduire zacand eu, m-ai ridicat, ca sa manec si sa slavesc puterea Ta. Deci, acum lumineaza-mi ochii gandului, deschide-mi gura ca sa ma invat cuvintele Tale, sa inteleg poruncile Tale, sa fac voia Ta, sa-Ti cant in marturisirea inimii si sa laud preasfant numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Alta rugaciune:

Slava Tie, Imparate, Dumnezeule atotputernice, Care cu purtarea Ta de grija cea dumnezeiasca si de oameni iubitoare m-ai invrednicit pe mine pacatosul si nevrednicul, a ma scula din somn si a dobandi intrare in sfanta casa Ta. Primeste, Doamne, si glasul rugaciunii mele, ca si al sfintelor si intelegatoarelor tale Puteri, si binevoieste ca, din inima curata si cu duh de umilinta sa Ti se aduca Tie lauda din necuratele mele buze, ca si eu sa ma fac partas fecioarelor celor intelepte, cu luminata faclia sufletului meu, si sa Te slavesc pe Tine, Dumnezeu-Cuvantul, Cel slavit in Tatal si in Duhul Sfant. Amin.

Apoi:

Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu.

Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos, Imparatul nostru Dumnezeu.

Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Insusi Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru. (cu trei inchinaciuni)

Psalmul 50:

Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea, si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc, si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie Unuia am gresit, si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu intru cuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit, cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale mi-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati, spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Intoarce fata Ta de catre pacatele mele, si toate faradelegile mele sterge-le. 

Rugaciunea intaia, a Sfantului Macarie cel Mare:

Doamne, curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea Ta. Izbaveste-ma, deci de vicleanul si fa sa fie intru mine voia Ta, ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a doua, a Sfantului Macarie cel Mare:

Din somn sculandu-ma, cantare de miez de noapte aduc Tie, Mantuitorule, si inaintea Ta cazand, strig: Nu ma lasa sa adorm in moartea pacatelor, ci ma miluieste, Cel ce Te-ai rastignit de voie, si pe mine, cel ce zac in lene, grabind ma scoala si ma mantuieste, ca sa stau inaintea Ta in rugaciuni; iar dupa somnul noptii, sa-mi luminezi ziua fara de pacat, Hristoase Doamne, si ma mantuieste.

Rugaciunea a treia, a Sfantului Macarie cel Mare:

Sculandu-ma din somn, catre Tine, Stapane, Iubitorule de oameni, scap si spre lucrurile Tale ma nevoiesc. Ma rog Tie, ajuta-mi cu milostivirea Ta in toata vremea si in tot lucrul. Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca izbaveste-ma si ma du intru imparatia Ta cea vesnica. Ca Tu esti Facatorul meu si Purtatorul de grija si Datatorul a tot binele si in Tine este toata nadejdea mea si Tie slava inalt, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a patra, a Sfantului Macarie cel Mare:

Doamne, Cel ce cu multa bunatatea Ta si cu indurarile Tale cele mari mi-ai dat mie, robului Tau, de am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului, Tu Insuti Stapane, Facatorule a toate cate sunt, invredniceste-ma cu adevarata lumina Ta, ca sa fac voia Ta cu inima luminata, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a cincea:

Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule, Care primesti de la puterile Tale cele ceresti cantarea Sfintei Treimi, primeste si de la noi, nevrednicii robii Tai, cantarea Sfintei Treimi si ne daruieste ca, in toti anii vietii noastre si in tot ceasul, Tie slava sa-Ti inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a sasea:

Doamne Atottiitorule, Dumnezeul puterilor si a tuturor trupurile, Care intre cele de sus locuiesti si spre cele de jos privesti; Cel ce ispitesti inimile si rarunchii si tainele oamenilor le stii cu adevarat; Lumina fara de inceput si pururea fiitoare, in care nu este mutare sau umbra de schimbare; Insuti, Imparate fara de moarte, primeste rugaciunile noastre pe care le aducem Tie din gurile noastre cele necurate, in aceast ceas al noptii, indraznind pentru multimea milelor Tale. Lasa noua greselile ce am gresit inaintea Ta, cu cuvantul, cu lucrul, din stiinta si din nestiinta. Curateste-ne pe noi de toate intinaciunile trupesti si sufletesti, facandu-ne pe noi casa cinstitului si Sfantului Tau Duh. Si ne daruieste noua cu inima veghetoare si curata sa trecem toata noaptea acestei vieti, asteptand luminata si sfanta zi a Unuia-Nascut Fiului Tau, a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cand va veni pe pamant cu slava sa judece pe toti si sa plateasca fiecaruia dupa faptele lui. Ca sa nu fim aflati zacand si dormitand, ci priveghind si sculati in lucrarea poruncilor Lui si sa fim gata a intra in bucuria si camara slavei Lui celei dumnezeiesti, unde este glasul cel neincetat celor ce Te lauda si nespusa dulceata celor ce vad pururea frumusetea cea nespusa a slavei Tale. Ca Tu esti lumina cea adevarata, Care luminezi si sfintesti toate, si pe Tine Te lauda toata faptura in veci. Amin.

Rugaciunea a saptea:

Pe Tine Te binecuvantam, Dumnezeule preainalte si Doamne al milelor, Cel ce faci cu noi pururea lucruri mari si cu anevoie de urmat, slavite si prea minunate, care nu au numar. Cel ce ne-ai dat noua somn spre odihna neputintelor noastre si spre repaos de ostenelile trupului, multumindu-Ti ca nu ne-ai pierdut pe noi cu faradelegile noastre, ci dupa obicei Te-ai aratat iubitor de oameni si ne-ai ridicat pe noi a maneca si a slavi stapanirea Ta. Pentru aceea ne rugam bunatatii Tale celei neasemanate: lumineaza ochii gandului nostru si ridica mintea noastra din somnul cel greu al lenei si ne deschide gura noastra si o umple de laudele Tale, ca sa putem in liniste a canta, a striga si a ne marturisi pururea Tie: Dumnezeului Celui slavit in toate si de toti, Tatalui Celui fara de inceput, impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a opta, a Sfantului Ioan Gura de Aur, dupa numarul ceasurilor noptii si ale zilei:

Pentru ceasurile noptii:

Doamne, nu ma lipsi pe mine de binele Tau cel ceresc. Doamne, izbaveste-ma de chinurile cele vesnice. Doamne, de am gresit fie cu mintea, fie cu gandul, sau cu cuvantul, sau cu lucrul, iarta-ma. Doamne, izbaveste-ma de toata nestiinta si uitarea, de neindraznirea si de nesimtirea cea impietrita. Doamne, izbaveste-ma de toata ispitirea. Doamne, lumineaza-mi inima pe care a intunecat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu indurator, miluieste-ma, vazand neputinta sufletului meu. Doamne, trimite mila Ta in ajutorul meu, ca sa preaslavesc preasfant numele Tau. Doamne Iisuse Hristoase, scrie-ma pe mine, robul Tau, in cartea vietii si-mi daruieste sfarsit bun. Doamne Dumnezeul meu, desi n-am facut nici un bine inaintea Ta, da-mi, dupa harul Tau, sa pun inceput bun. Doamne, stropeste inima mea cu roua harului Tau. Doamne al cerului si al pamantului, pomeneste-ma pe mine, pacatosul, rusinatul si necuratul robul Tau, intru imparatia Ta. Amin.

Pentru ceasurile zilei:

Doamne, primeste-ma intru pocainta. Doamne, nu ma lasa pe mine. Doamne, nu ma duce pe mine in ispita. Doamne, da-mi cuget bun. Doamne, da-mi lacrimi si aducere aminte de moarte si umilinta. Doamne, da-mi cuget sa marturisesc toate pacatele mele. Doamne, da-mi smerenie, curatie si ascultare. Doamne, da-mi rabdare si voie nebiruita si blandete. Doamne, sadeste in mine radacina bunatatilor si frica Ta in inima mea. Doamne, invredniceste-ma sa Te iubesc cu tot sufletul si gandul meu si sa fac in toate voia Ta. Doamne, apara-ma de oamenii galcevitori, de diavoli, de patimile trupesti si de toate celelalte lucruri necuvioase. Doamne, stiu ca faci precum vrei Tu, deci sa fie si intru mine, pacatosul, voia Ta, ca binecuvantat esti in veci. Amin.

Rugaciunea a noua, catre sfantul inger, pazitorul vietii:

Ingerule cel sfant al lui Hristos, catre tine cad si ma rog, pazitorul meu cel sfant, care esti dat mie de la Sfantul Botez spre pazirea sufletului si a pacatosului meu trup. Iar eu, cu lenea mea si cu obiceiurile mele cele rele, am maniat preacurata lumina ta si te-am izgonit de la mine prin toate lucrurile cele de rusine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osandirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de frati si cu tinerea de minte a raului, cu iubirea de argint, cu desfranarea, cu mania, cu scumpetea, cu mancarea cea fara de sat, cu betia, cu multa vorbire, cu gandurile cele rele si viclene, cu obiceiurile cele rele si cu aprinderea spre desfranare, avand osebita voire spre toata pofta cea trupeasca. O, rea voire a mea, pe care nici dobitoacele cele necuvantatoare nu o au! Dar cum vei putea sa cauti spre mine sau sa te apropii de mine, cel necurat? Sau cu ce ochi, ingerule al lui Hristos, vei cauta spre mine, cel ce m-am incurcat asa rau in lucrurile cele intinate? Sau cum voi putea sa-mi cer iertare pentru faptele mele cele amare, rele si viclene, in care cad in toate zilele si noptile si in tot ceasul? De aceea cad inaintea ta si ma rog, pazitorul meu cel sfant, milostiveste-te spre mine, pacatosul si-mi fii mie intr-ajutor si sprijinitor asupra pizmasului meu celui rau, cu sfintele tale rugaciuni, si imparatiei lui Dumnezeu ma fa partas, cu toti sfintii, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a zecea, catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:

Preasfanta Stapana mea de Dumnezeu Nascatoare, cu sfintele si preaputernicele tale rugaciuni izgoneste de la mine, smeritul si ticalosul robul Tau, deznadajduirea, uitarea, necunostinta, nepurtarea de grija si toate gandurile cele intinate, cele rele si hulitoare de la ticaloasa mea inima si de la intunecata mea minte. Si stinge vapaia poftelor mele, ca sarac sunt si ticalos. Si ma izbaveste de multe rele si aduceri-aminte si naravuri, si de toate faptele cele rele ma slobozeste. Ca binecuvantata esti de toate neamurile, preacinstitul tau nume se slaveste in vecii vecilor. Amin.

Alta rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:

Imparateasa mea prea buna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria celor mahniti, acoperirea celor necajiti, vezi nevoia mea, vezi necazul meu; ajuta-ma ca pe un neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Necazul meu il stii; dezleaga-l precum vrei, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta mangaietoare buna afara de tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin.

Apoi:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Doamne miluiește!

Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

____________________________

Surse:

1. Doxologia: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/importanta-rugaciunii-de-dimineata

2. Arsenie Boca: https://arsenieboca.info/index.php/rugaciuni/rugaciunea-multumirilor-secreta-pentru-public/86-articole-importante-arsenie-boca/167-importanta-rugaciunii-invataturile-parintelui-arsenie-boca

Citeşte mai multe despre:

loading...

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *