Ce trebuie să faci pentru a avea PACE în suflet și în trup – Sfântul Siluan Athonitul

Cei mai mulți dintre noi percep pacea ca o stare de spirit dată de un factor sau de o situație externă – nu ne deranjează nimeni, în jur este liniște, ne aflăm într-un loc în care ne relaxăm.

Însă această liniște profundă, despre care vorbește Mântuitorul și Sfinții Părinți, este o stare a sufletului și a minții, a propriei ființe, care se dobândește prin multă osteneală.

Sfantul Siluan Athonitul

Ea nu este cauzată de spațiul în care ne aflăm și nici nu poate fi tulburată de nimic din ceea ce se întâmplă în jur.

Pacea sufletului se verifică în momentele de încercare, când vin ispite de la colegi, de la rude, de la prieteni sau de la străini. Enervarea, mânia, supărarea, tulburarea – acestea sunt semnele care arată că sufletul nostru nu se află într-o stare de pace, ci este încă supus patimilor.

_________________________

Sfântul Siluan Athonitul spune că pentru a avea pace în suflet, dar și în trup, trebuie să avem iubire față de toți oamenii. Spre aceasta trebuie să ne silim neîncetat.

„Pentru aceasta trebuie pe toți să-i iubești ca însuți pe tine”.

Omul care iubește simte o mare bucurie și o mare împlinire sufletească, și nimic nu-i poate răpi starea de pace pe care o are, pentru că ea vine de la Duhul Sfânt.

Cel care iubește cu deplinătatea iubirii lui Dumnezeu nu se mânie, nu se întristează, nu se supără pe nimeni, pentru că nu așteaptă nimic de la nimeni. Dăruiește totul din prea plinul iubirii sale, fără să aștepte nimic în schimbul iubirii sale

Iar pe lângă iubire, spune Sfântul Siluan, mai este nevoie de un lucru: de cugetarea la moarte. Acest gând, deși pare înfricoșător pentru mulți dintre noi, este un gând mântuitor de suflet.

„[…] și în fiecare ceas să fii gata de moarte. Când sufletul își aduce aminte de moarte, se pătrunde de smerenie și întreg se dăruiește voii lui Dumnezeu, și dorește cu toți a fi în pace și pe toți a iubi”.

Iată cât de mare este folosul acestei cugetări permanente la moarte, nu ca la un sfârșit tragic, ci ca la o răscumpărare a tuturor strădaniilor noastre de a face bine în acest răstimp al vieții noastre pe pământ.

Gândul la moarte ajută sufletul să se smerească, să nu mai caute întâietăți, să nu-și mai dorească lucruri nefolositoare sau chiar vătămătoare, să prețuiască fiecare clipă, să ofere iubire și să păstreze relații bune cu cei din jurul său.

Cel smerit nu se mai îngrijorează pentru nimic, ci își pune sufletul și toată nădejdea în mâinile lui Dumnezeu.

Sfânta smerenie a lui Hristos face ca sufletul să se bucure pentru necazurile sale și pentru binele celorlalți.

„Taina aceasta a smereniei lui Hristos este mare și cu neputință de tâlcuit. Din dragoste, sufletul dorește fiecărui om mai mult bine decât sieși, și se bucură când vede că celorlalți le este mai bine, și se mâhnește când vede că se muncesc”.

______________________

Surse:

1. Logos, Ce trebuie să faci pentru a avea pace în suflet și în trup: http://logos.md/2018/07/30/ce-trebuie-sa-faci-pentru-a-avea-pace-in-suflet-si-in-trup/

2. Ziarul Lumina, Cum ne putem păstra liniştea sufletească? http://ziarullumina.ro/cum-ne-putem-pastra-linistea-sufleteasca–20452.html

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.