RUGĂCIUNE împotriva FARMECELOR

Duhurile răutății pun stăpânire pe om atunci când îl găsesc pe acesta lipsit de rugăciune, fără lucrare duhovnicească, neîntărit în credință, necălit în smerenie.

Părintele Arsenie Papacioc de la Mănăstirea Techirghiol spunea că vrăjile lucrează acolo unde nu este rugăciune, nici nădejde tare în Dumnezeu.

Rugaciune impotriva farmecelor

„Farmecele se prind la anumite persoane care nu luptă duhovnicește”.

Pe unii, farmecele îi leagă să nu se căsătorească, iar pe bărbați să nu mai fie buni de nimic. Multe căsătorii sunt „lovite de aceste duhuri”, dar, mărturisea Părintele, dar se vindecă prin puterea rugăciunii și a pocăinței.

„Vin și se plâng: „Doamne, iartă-mă! Scapă-mă!” Scapă pe o bucată de vreme. Dar, dacă nu se astâmpără…”

Când vedem că nimic nu merge bine în viața noastră, trebuie să ne cercetăm pe noi înșine, să ne vedem partea de vină și să ne căim înaintea lui Dumnezeu.

„Dacă ești stăpânit de un păcat și-ți pare rău și te așezi pe poziția de luptă împotriva păcatului, atunci îți ajută harul”.

Rugăciunea și viața curată sunt cel mai puternic scut împotriva duhurilor rele, împotriva farmecelor, blestemelor și a răutății oamenilor.

Părintele Arsenie Papacioc dă un exemplu concret în acest sens, relatând cazul unei tinere credincioase, a cărei soacră se ocupa cu magia neagră. Prin farmecele pe care le făcea, le alunga pe nurorile din casa fiilor ei.

Tânăra aceasta era deja a treia soție a unuia din fiii femeii care făcea vrăji. Într-o zi, a venit mânioasă la ea și i-a zis:

„Am alungat-o pe femeiușca aceea de la fiul meu, dar ție nu-ți pot face nimic!”

Se pare că duhurile necurate pe care femeia le trimitea ca să o determine pe tânără să-și părăsească soțul nu aveau nici o putere asupra ei.

Căci tânăra aceasta era credincioasă, evlavioasă și plină de râvnă pentru Dumnezeu. „De aceea, duhul viclean nu i-a putut face nimic. S-a întors la bătrână. Duhurile viclene se întorc la cel ce le-a trimis și se răzbună pe el”.

 

Rugăciune împotriva farmecelor

Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra mea, și duhurile necurate nu-mi dau pace. Dar întru Tine îmi pun toată nădejdea și pazei Tale mă încredințez întreg. Că Tu cunoști pricina răului care mă bântuie și ești dezlegarea tuturor legăturilor necurate.

La Tine toți perii capului meu sunt numărați. De Tine toți demonii știu și se cutremură. Deci pe Tine Te rog, Doamne, Atotputernice, să îndepărteze de la mine orice duh necurat și orice rău pierzător de suflet, scoțându-mă pe mine biruitor peste toată făcătura diavolească, sub acoperământul dreptei Tale și întru Crucea Ta cea atotizbăvitoare.

Că Tu ești întărirea și scăparea noastră în veci, Hristoase Dumnezeule, și Ție slavă Îți înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin.”

__________________________________

Surse:

1. Ortodoxia, Farmecele se prind la anumite persoane care nu luptă duhovnicește: http://ortodoxia.me/farmecele-se-prind-la-anumite-persoane-care-nu-lupta-duhovniceste/

2. Doxologia, Rugăciune împotriva farmecelor şi bântuirii duhurilor rele: https://doxologia.ro/rugaciune/rugaciune-impotriva-farmecelor-bantuirii-duhurilor-rele

1 comentariu

  1. Sfânta Taină a spovedaniei și a Împărtășanie …sunt sfinte! (Dacă ești spovedit și împărtășit,cel rău nu mai are loc).

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.