Cei mai FERICIȚI soți sunt aceia sunt uniți în toate problemele vieții – Sfântul Ioan Gură de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur numește conviețuirea soților în liniște ca fiind cea averea cea mai mare a unui cuplu, zicând:

„Aceasta este bogăția adevărată, cea mai mare moștenire, când bărbatul nu se găsește în ceartă cu femeia lui, ci sunt alipiți unul de altul”.

Fericirea in casnicie

Domnul Însuși a poruncit ca cei care se unesc prin taina cununiei să fie ca un singur trup. Adică să fie veșnic împreunați, în gândire și în simțire.

Să țintească amândoi spre aceleași obiective. Să aibă aceleași dorințe și năzuințe. Să se susțină reciproc în vreme de necaz, să își fie sprijin unul altuia la boală și la bătrânețe.

„Că și Scriptura zice: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va uni cu femeia sa, și vor fi amândoi un trup” (Facerea 2, 24).

Această alipire este elementul care dă unitate, armonie și dăinuire unui cuplu, căci întru binecuvântarea lui Dumnezeu s-a săvârșit. Și ceea ce a unit Domnul, omul să nu despartă prin voia sa.

Cei care trăiesc în unire sunt fericiți indiferent de greutățile pe care le au de înfruntat în viață, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Totul devine mai ușor când se împarte în doi, și suferința și lipsurile.

„Acești oameni, fie că sunt săraci, fie că sunt neînsemnați, sunt cei mai fericiți dintre toți, pentru că își petrec viața într-o liniște continuă”.

Iată ce este important pentru o familie: deplina înțelegere dintre soți, păstrarea și înmulțirea iubirii zi de zi, clipă de clipă, alungarea certurilor și a egoismului care distruge relațiile, viețuirea pașnică și blândețea.

„Aceia care nu se desfată cu această bucurie ci viețuiesc în gelozie și pierd bunurile păcii, chiar de călătoresc cu o corabie bogată, chiar dacă au mâncăruri scumpe, chiar dacă sunt slăviți, petrec o viață mai rea decât toți, de vreme ce în fiecare zi apar tulburări în familia lor, se bănuiesc unul pe altul și nu pot să se bucure deloc, pentru că războiul lăuntric mereu îi împiedică și le creează întotdeauna o mare scârbă”.

Iată cât de mare pagubă aduce în sânul familiei gelozia, bănuiala, reproșurile, ocările și lipsa de unire.

______________________

Sursă: Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte de Aur, Vol. III, Editura Egumenița, Galați, pp. 29-30

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.