RECUNOȘTINȚA trebuie să fie o stare permanentă a sufletului nostru, și în bucurii și în necazuri

Părintele Andrei Coroian spune că oamenii trebuie să viețuiască într-o stare continuă de recunoștință, pentru că, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „nimic nu este al nostru, ci toate împreună cu viața le-am primit în dar”.

Iată de ce se cuvine să purtăm mereu în cugetele și în sufletele noastre mulțumire față de binefacerile știute și neștiute ale lui Dumnezeu în viața noastră.

Despre recunoștință

Cei mai mulți dintre noi însă ne-am făcut asemenea celor nouă leproși vindecați de Mântuitorul, care nu s-au întors să-I mulțumească.

Nu mulțumim lui Dumnezeu după ce stăm la masă, nici seara, pentru darul zilei ce tocmai s-a încheiat și pentru ocrotirea cu care ne-a înconjurat.

Nu mulțumim lui Dumnezeu pentru sănătate, pentru putere de muncă, ci pe toate le socotim lucruri firești, normale, care ni se cuvin orice ar fi.

Nu mulțumim pentru oamenii frumoși și buni pe care Dumnezeu ni i-a scos în cale spre folosul nostru.

Nenumărate sunt motivele pentru care se cuvine să ne arătăm clipă de clipă mulțumirea față de Părintele nostru ceresc.

Nu Dumnezeu are nevoie de recunoștința noastră, ci noi avem nevoie să dobândim această stare de mulțumire, pentru că ea ne ajută să dobândim smerenia, care este mai presus de orice virtute.

„Tot omul, din adâncul sufletului ar trebui să fie recunoscător Creatorului și Dumnezeului său pentru viața pe care a primit-o în dar, din neființă la ființă l-a adus”.

Ar trebui să mulțumească pentru întregimea trupului, dar mai ales pentru sufletul cel nemuritor, care este de neprețuit în valori pământești.

Ar trebui să mulțumească pentru faptele bune pe care le facem cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru fericirea familiei, sau pentru necazuri.

„Pentru un bătrân înțelept, pentru zâmbetul nevinovat al unui copil sau surâsul blând al unei mame. Pentru frumusețea cerului albastru înstelat, pentru verdeața odihnitoare a codrilor, pentru susurul izvoarelor și cântul păsărelelor, pentru iarba verde pe care o călcăm, și aerul curat pe care îl respirăm”.

Omul este cununa creației lui Dumnezeu și toată natura înconjurătoare a fost creată pentru a-i sluji lui, pentru a-i bucura privirea și a-i încânta inima.

Se cuvine să avem recunoștință „pentru ocrotirea Maicii Domnului, pentru apărarea Sfintei Cruci. Pentru comuniunea sfinților și acoperământul îngerilor”.

Nici o clipă nu trebuie să uităm îndelunga-răbdare cu care ne așteaptă Dumnezeu să ne întoarcem din calea păcatului.

„Recunoștință și mulțumire lui Dumnezeu căci nu ne pierde în greșelile noastre atunci când păcătuim”.

În locul mâhnirii și întristării pentru necazuri, se cade să avem recunoștință și mulțumire, pentru că „în blânda Sa pronie, prin bucurii sau dureri și necazuri, ne trezește la pocăință.

Recunoștință pentru iubirea cu care ne îmbrățișează atunci când ne întoarcem sau reîntoarcem la El, ca fiul cel pierdut”.

___________________

Sursă: Cuvântul Ortodox, Arhim. Andrei Coroian: Meditație despre recunoștință: http://www.cuvantul-ortodox.ro/meditatie-despre-recunostinta/

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.