Clicky

„Nu vă lăsați roși de grija aceea care macină omul ziua și noaptea, nedându-i tihnă nici o clipă” – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Îngrijorarea peste măsură pentru lucrurile trecătoare ale vieții se întinde astăzi peste întreaga lume ca o molimă. Oameni nu știu că grijile deșarte sunt un păcat.

Sfântul Teofan Zăvorâtul numește o astfel de grijă o boală sufletească și o călcare a cuvântului lui Dumnezeu.

Sfantul Teofan Zavoratul

Mântuitorul ne spune limpede: Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea?” (Mate 6, 25)

Întrebarea ce se naște în chip firesc în urma acestui cuvânt este: „Da cum să trăim?” Vom riposta zicând că avem trebuință de numeroase lucruri pentru traiul nostru de zi cu zi: „Trebuie să mâncăm, să bem, să ne îmbrăcăm”.

Nu e nimic neadevărat în aceasta. Însă există o diferență majoră între preocuparea pentru lucrurile cu adevărat trebuincioase și lucrurile de prisos pentru care ne zbatem zi și noapte, și din pricina ostenelii trupului și a minții, cădem de boală.

„Mântuitorul nu spune: „Nu faceți nimic”, El spune „nu vă îngrijiți”, adică: „Nu vă lăsați roși de grija aceea care macină omul ziua și noaptea, nedându-i tihnă nici o clipă”.

Acest lucru înseamnă că nu trebuie să ne facem un scop din a aduna cât mai multe pentru confortul nostru trupesc.

Grijile devin pricină de îmbolnăvire și atunci când omul își pune nădejdea doar în propriile sale puteri și abilități.

Îngrijorarea excesivă „vădește faptul că omul s-a bizuit pe sine, iar nu pe Dumnezeu, că și-a pierdut nădejdea în Pronia Dumnezeu, vrea ca prin propriile osteneli să-și rostuiască totul, să agonisească toate cele de trebuință, păstrând această agoniseală prin propriile mijloace”

Cel care se ostenește să-și dobândească un trai mai bun prin propriile forțe este totodată ispitit să-și lipească inima de mulțimea bunurilor și să dezvolte o plăcere necontrolată pentru bani.

„S-a legat cu inima de avutul său și crede că se poate culca pe el ca pe o temelie sigură; că iubirea de agoniseală l-a înlănțuit și el nu se gândește decât să pună mâna pe cât mai mult; Mamona a luat în inima lui locul lui Dumnezeu”.

Iată unde duce „grija cea multă” pentru avuții. „Bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima de ea”, spune psalmistul insuflat de Duhul Sfânt (Ps. 61, 10).

În predica de pe munte, vorbind despre grijile vieții, Mântuitorul spune că nimeni nu poate sluji la doi domni, adică lui Dumnezeu și lui Mamona, „căci pe unul va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui” (Matei 6, 24).

În interpretară biblică, Mamona este denumirea dată diavolului, care întruchipează bogăția și lăcomia de bani. Acest cuvânt provine din limba siriană, unde „Mamona” înseamnă vistierie cu bani câștigați în chip necinstit.

„Tu de ostenit, ostenește-te; însă de grija rea nu te lăsa măcinat! Așteaptă orice reușită de la Dumnezeu și soarta ta în mâinile Lui încredințeaz-o!”

De toate de sub cer și din cer se îngrijește cu dragoste și dăruire Atotputernicul Dumnezeu. Păsările cerului, care nici nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe, sunt hrănite zilnic de Dumnezeu. Cu atât mai mult omul – care este cununa creației Sale, va primi cele de trebuință, în dar.

„Tot ce agonisești, primește ca pe un dar din mâna Domnului, și cu nădejde neclătinată așteaptă de la El adaos de daruri”.

Toate cele adunate într-o clipită pot fi risipite prin voia lui Dumnezeu, ca în pilda bogatului nemilostiv căruia i-a rodit țarina.

„Totul e praf și stricăciune. Face să te macini de griji pentru așa ceva? Așadar, nu vă îngrijiți!”

__________________________________

Sursă: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sofia, București, 2015

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *