Pecetluiește-ți cu Sfânta Cruce fruntea, trupul, pieptul, inima, buzele, ochii și urechile, și nu te vei mai teme de farmece sau de vrăji – Sfântul Chiril al Alexandriei

„Întru acest semn vei învinge”, i-a spus Mântuitorul Împăratului Constantin cel Mare, când i s-a arătat în vis, înainte de lupta cu Maxențiu.

„Mare este puterea Crucii Tale, Doamne!”, exclamă cântările Bisericii. Cu adevărat nici un semn nu are atâta putere asupra diavolilor ca prea cinstita și de viață făcătoare Cruce a Mântuitorului.

Puterea Sfintei Crucii

Acest semn îl poartă toți creștinii la gât, și cu el se însemnează când ies din casă, în vremea rugăciunii, când trec pe lângă o Biserică și ori de câte ori sunt cuprinși de spaime și necazuri.

Hristos Domnul a purtat pentru prima dată acest semn, când a fost răstignit de bunăvoie pentru păcatele noastre.

Părintele Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria spune că Mântuitorul a purtat de fapt două cruci și o îndoită suferință.

A purtat o cruce din lemn, pe umerii Săi când S-a răstignit de bunăvoie pe ea pentru păcatele noastre și pentru mântuirea lumii.

Și a mai purtat o cruce în suflet:

„Suferința, răbdarea, usturimea, durerea, rușinea, scuipările, mâhnirile și întristarea. Toate câte le ducea în suflet formau crucea cea spirituală a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

De aceea nimeni nu trebuie să se rușineze de acest semn, prin care Hristos a biruit păcatul, moartea și iadul.

Dacă suntem creștini cu adevărat – nu numai cu numele, atunci trebuie să purtăm cu demnitate acest semn și să ne pecetluim cu el cât mai des, în amintirea pătimirilor Domnului și totodată ca armă împotriva ispitelor.

„O, creștine, nici un lucru să nu faci, până nu faci semnul Sfintei Cruci. Când pleci în călătorie, când începi lucrul, când te duci să înveți carte, când ești singur și când ești cu mai mulți”, spune Sfântul Chiril al Alexandriei.

Niciodată nu trebuie să pornim la drum fără Sfânta Cruce, care ne păzește de toate cursele diavolului și de toate primejdia și reaua-întâmplare.

„Pecetluiește-ți cu Sfânta Cruce fruntea ta, trupul tău, pieptul tău, inima ta, buzele tale, ochii tăi, urechile tale, și toate ale tale să fie pecetluite cu semnul biruinței lui Hristos asupra iadului. Și nu te vei mai teme atunci de farmece sau descântece sau de vrăji. Că acelea se topesc de puterea Crucii ca ceara de la fața focului și ca praful în fața vântului”.

___________________________

Sursă: Sfaturi Ortodoxe, Sfânta Cruce: https://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/5scruce.htm

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.