Cum poți ști dacă suferi de MÂNDRIE – „simptome” și leacuri duhovnicești
Fără cercetarea harului Sfântului Duh și a razei luminii dumnezeiești, omul nu se poate vedea pe sine în adevărata lui ipostază. Nu se poate cunoaște pe sine cu adevărat.
Așa se face că mulți dintre noi nu ne dăm seama de patimile care există în noi, și care ne fac urâți înaintea lu Dumnezeu și a semenilor noștri.
Despre mandrie
Cu un minim efort de luare aminte la gesturile noastre, la cuvintele și la gândurile noastre, cu toții putem descoperi care sunt patimile de care suntem robiți.
Care sunt simptomele mândriei
Una din cele mai cumplite boli ale sufletului – de care suntem stăpâniți cu toții, este mândria. Sfinții Părinți ne ajută să „identificăm” această patimă arătându-ne care sunt „simptomele” ei, și cum se manifestă ea în adâncul ființei noastre și în exteriorul nostru.
Iată ce spun Părinții Bisericii:
„Ca să pricepi mândria, ca s-o simți, bagă de seamă cum te vei simți atunci când cei din jurul tău fac ceva așa cum nu-ți place ție, împotriva voii tale.
Dacă în tine ia naștere în primul rând nu gândul de a îndrepta cu blândețe greșeala, ci nemulțumirea și mânia, să știi că ești mândru, și încă profund mândru”.
Iată așadar un prim simptom al mândriei: aprinderea mânioasă și starea de nemulțumire față de comportamentul altora. Identificăm aici un alt semn care vădește mândria, și anume dorința de a ne impune voia proprie.
„Dacă până și cele mai mici nereușite te întristează și te apasă, încât nu te mai înveselește nici gândul la purtarea de grijă dumnezeiască, ce ia parte la treburile noastre, să știi că ești mândru, și încă profund mândru”.
Un alt simptom al mândriei este senzația de frustrarea care se naște în noi vizavi de necazuri, eșecuri și insuccese mici sau mari ce ni se întâmplă.
Cel care se mâhnește peste măsură și se supără pentru că lucrurile nu au ieșit așa cum a sperat sau a voit, arată că este mândru și nesupus voii lui Dumnezeu, Care le rânduiește pe toate pentru folosul nostru.
„Dacă ești fierbinte față de nevoile proprii și rece față de nevoile celorlalți, să știi că ești mândru, și încă profund mândru”.
Iubirea de sine este la rândul ei un semn al mândriei. Cel mândru caută doar ale sale. Vrea să fie centrul atenției oriunde s-ar duce.
„Dacă atunci când vezi restriștile altora, fie aceștia chiar și vrăjmași ai tăi, te bucuri, iar când vezi fericirea neașteptată a aproapelui te întristezi, să știi că ești mândru, și încă profund mândru”.
Cel care s-a vindecat de patima mândriei și petrece în smerenie se bucură cu cei care se bucură și se plânge cu cei care plâng, luând parte la fericirea sau suferința aproapelui cu toată inima.
„Dacă te jignesc chiar și observațiile moderate cu privire la neajunsurile tale, iar laudele pentru calități – pe care de fapt nu le ai, îți fac plăcere, încântă, să știi că ești mândru, și încă profund mândru”.
Omul mândru nu se cunoaște prin nimic altceva mai mult decât prin plăcerea de a fi lăudat înaintea oamenilor, de a fi apreciat și respectat. Cel mândru iubește laudele și slava omenească și se supără când este jignit sau ocărât pe drept, sau pe nedrept.
_________________________________
Cum se vindecă mândria
Mândria, ca și alte patimi ale sufletului și trupului se vindecă prin practicarea virtuții opuse. De pildă, mândria se vindecă prin practicarea smereniei, prin renunțarea la orgolii, la întâietăți, la dreptatea proprie.
Șapte sunt cele mai de seamă patimi ale omului, și acestea se tămăduiesc prin pocăință. Iar pocăința înseamnă schimbarea, sau înnoirea modului de a gândi, de a vorbi, de a ne comporta și a simți.
Sfântul Antim Ivireanul spune că cel care se pocăiește datori este a se osteni „să prefacă trufia în smerenie, iubirea de arginți în milostenie, păcatul cel trupesc în curățenie, zavistia în dragoste, lăcomia în post, mânia în blândețe și lenea în rugăciune și într-alte fapte bune”.
_________________________________
Surse bibliografice:
1. Cum să biruim mândria, Editura Sophia, București, 2010
2. Sfântul Antim Ivireanul, Didahii, Învățături Morale, Învățătură despre pocăință, Editura Basilica, București, 2016, p. 61
