Așa cum sufletele noastre au nevoie de o curățare periodică și de înnoire prin spovedanie, tot așa și casele noastre au nevoie de purificare și de binecuvântarea lui Dumnezeu.
Prin stropirea casei cu apă sfințită se alungă duhurile viclene, se iartă păcatele cele mici din toate zilele (gândurile rele și nălucirile), se curăță mintea de deșertăciuni ca să se înalțe mai ușor spre rugăciune, se gonesc bolile.

Sfințirea casei este o slujbă de binecuvântare, ale cărei beneficii spirituale se revarsă atât asupra spațiului în care locuim, cât și asupra familiei și a tuturor celor prezenți la momentul săvârșirii ei.
În limbaj religios, slujba de sfințire a apei (aghiasma mică) ce se săvârșește în biserici sau în casele credincioșilor se mai numește sfeștanie. Ea se poate realiza:
– în momentul ridicării unei case (punerea temeliei)
– la mutarea într-o casă nouă
– după lucrări de renovare sau reparație a casei
– după curățenia generală într-o locuință
Credincioșii pot solicita preotului o sfeștanie și atunci când în familie sunt conflicte, necazuri mari, farmece sau ispite care întinează spațiul respectiv.
_____________________________________
În primul, familia trebuie să stabilească o zi și o oră pentru sfeștanie, astfel încât toți să poată fi prezenți. În continuare, trebuie contactat preotul din parohie sau preotul duhovnic pentru a programa sfințirea casei.
Dat fiind caracterul sfințitor și curățitor al acestei slujbe, este bine ca toți cei din casă să se spovedească și să se împărtășească, după caz.
Totodată, în casă trebuie să fie foarte curat, pentru ca rugăciunea să curețe spațiul doar de duhurile rele.
Apoi, există câteva materiale necesare pentru slujba de sfințire a casei pe care credincioșii trebuie să le procure din timp și să le aibă pregătite:
» o măsuță (orientată spre est)
» un vas cu apă curat cu apă curată
» un pahar cu ulei de calitate
» un bețișor (de urechi) curat
» o candelă sau lumânări de ceară curată (așezate eventual într-un sfeșnic)
» cățuie, cărbune și tămâie de calitate
» un mănunchi de busuioc
» un pomelnic pentru vii (cu cei din casă)
» un prosop curat (pentru ca preotul să se șteargă pe mâini după sfințirea apei)
Toate aceste materiale se vor așeza pe mescioară, lăsând loc și pentru obiectele liturgice cu care vine preotul: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Agheasmatarul.
Este bine să se discute cu preotul sau cu administratorul Bisericii pentru a stabili care sunt obiectele și materialele religioase necesare acestei slujbe. De multe ori, preotul vine cu cărbune, tămâie, cățuie și busuioc.
Toți vor sta în spatele preotului și vor urmări cu atenție slujba, rugându-se fiecare în taină.
Credincioșii pot solicita și rugăciuni speciale pentru dezlegarea de blesteme, farmece sau jurăminte, pentru împăcarea celor dezbinați sau pentru sănătate.
_____________________________________
Surse bibliografice:
1. Parohia Ortodoxă Română Sfântul Macarie cel Mare, Sfestania Si Sfintirea Casei: http://sfmacarie.org/sfestania-si-sfintirea-casei/
2. Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ierarh Ambrozie”, Sfaturi pentru sfințirea casei: http://www.sfantulambrozie.ro/sfaturi-pentru-sfintirea-casei-sfestanie
3. Creștin Ortodox, Sfestania si sfintirea casei: https://www.crestinortodox.ro/religie/sfestania-sfintirea-casei-96018.html