Ultimele 7 CUVINTE ale Mântuitorului pe CRUCE

Mântuitorul le-a vorbit foarte mult mulțimilor pe când mergea prin cetăți predicând, învățându-i în pilde și pe față tainele Împărăției lui Dumnezeu.

Învățăturile Lui au rămas și vor rămâne până la sfârșitul veacurilor, după cum Însuși a spus: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Luca 21, 33).

„Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și sunt viață” (Ioan 6, 63). Părintele Iustin Popovici spune că fiecare din cuvintele Domnului revarsă o putere mântuitoare, sfințitoare, plină de har, de viață dătătoare și transfiguratoare, care pot schimba lăuntrul și viața noastră.

Mai cu seamă se cuvine să luăm aminte la ultimele sale cuvinte pe care le-a rostit pe când se afla Cruce. Despre acestea, Sfântul Nicodim Aghioritul spune:

„Ia aminte, iubitule, la cele șapte cuvinte pe care le-a grăit Domnul pe Cruce și ți le-a lăsat drept cea din urmă tainică poruncă, ca să le păzești de-a pururea în inimă și în minte, în toată viața ta pământească”.

1. „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34)

Acesta este primul cuvânt pe care Hristos îl rostește, arătându-Și negrăita dragoste și deplina iertare pe care o dă celor care L-au răstignit. Ne arată și ne învață neținerea de minte a răului, blândețea și milostivirea Sa cea mai presus de păcatele noastre.

„Nu face ca pământul să se despice și să înghită pe răstignitor, ci mai degrabă roagă pe Tatăl să le ierte păcatul”.

După cum spune Teofilact:

„Arătând o nespusă blândețe, Iisus se roagă pentru ei, și li s-ar fi iertat păcatul dacă după aceea n-ar mai fi rămas în necredință”.

Luând pildă din aceste cuvinte, Sfântul Mucenic Ștefan, care a pătimit primul pentru dragostea lui Hristos, avea să spună despre cei care-l ucideau cu pietre: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acest!” (Faptele Apostolilor 7, 60).

Sfinții și toți cei care I-au urmat sau vor să urmeze lui Hristos în dragoste, trebuie să învețe de la acest cuvânt să ierte pe răufăcătorii lor.

2. „Amin, zic ție, astăzi vei fi cu mine în rai” (Luca 23, 43).

Este cuvântul rostit către tâlharul „cel bun”, care ne arată încă o dată tăria milostivirii lui Dumnezeu, capabilă să îl facă pe un ucigaș moștenitor al Împărăției cerurilor.

În chipul tâlharului ne găsim fiecare dintre noi, și chiar rostim cuvintele lui înainte de a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta” (Idem 42)

Învățăm și de la tâlharul cel bun cât de mare este puterea credinței în Hristos și a mărturisirii Lui, chiar și în momentele cele mai cumplite. Iată ce frumos spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre credința tâlharului:

„O, minunată mărturie a tâlharului! Îl vede răstignit și vestește Împărăția! Îl vede spânzurat pe lemn și Îl numește Împărat al Cerurilor!”

Să nu ne rușinăm de Hristos în pătimirile Lui, căci toate le-a suferit pentru noi. Să-L mărturisim chiar și cu prețul vieții, căci a plătit pentru noi mai mult decât eram noi datori.

3. „Femeie, iată fiul Tău! Apoi spuse ucenicului: „Iată mama ta!” (Ioan 19, 26)

Sunt cuvinte adresate Maicii Sale și Sfântului Apostol Ioan, care stăteau lângă cruce la picioarele Sale plângând.

Prin ele Mântuitorul arată purtarea Sa de grijă față de cea care L-a născut, încredințând-o ucenicului iubit, ca s-o păzească. Astfel ne învață și pe noi să ne îngrijim de părinții noștri până la cea din urmă suflare a lor sau a noastră.

4. „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit!” (Matei 27, 46)

Prin acest cuvânt, Hristos se pune în locul nostru, al celor căzuți din slava lui Dumnezeu și părăsiți de harul Său mântuitor. Așa cum de la bun început a luat firea noastră, afară de păcat, și a purtat greșelile și vina noastră ca să ne răscumpere și să ne ducă la Tatăl.

„Nu El este părăsit fie Tatăl, ci în El ne închipuie pe noi. Noi suntem cei părăsiți și trecuți cu vederea”.

5. „Mi-e sete!” (Ioan 19, 28)

Cu puțin înainte de a se sfârși, Hristos rostește acest cuvânt nu doar din motive trupești – senzația firească de sete din pricina chinurilor, ci și din motive sufletești și alegorice.

„Fiindcă Domnul vărsare râu de sudori ca picături de sânge în Grădină; fiindcă vărsare mult sânge în grozava biciuire de la răstignire și fiindcă suferise atâtea dureri și patimi, trupul Său rămăsese fără umezeala firească, încât și trupește, Domnul era chinuit de o sete arzătoare”.

Dar Fericitul Augustin spune că această sete înseamnă mai mult: o sete în trup și în inimă după mântuirea noastră:

„Sunt însetat să-Mi vărs sângele, sunt însetat să vă îmbogățesc cu binefacerile Mele”.

Iar Sfântul Ciprian zice:

„Domnul era însetat să sufere și mai mult, pentru că focul nemărginitei Sale iubiri pentru oameni ardea așa de tare în inima Sa, încât deși suferise atâta, I se părea că a suferit puțin. Și după cum era fără de margini și nemăsurata dragostea Lui, așa dorea să nu măsoare nici suferința Lui”.

Sfântul Chiril al Ierusalimului mai adaugă o tâlcuire importantă, în sens alegoric.

„Nici un lucru din lumea aceasta nu poate sătura dorința omului; că viața omului se sfârșește, dar setea și dorul lui (după Dumnezeu) nu”.

6. „Săvârșitu-Sa!” (Ioan 19, 30)

Sunt cuvintele care arată încheierea planului de mântuire al omenirii. Hristos a făcut întocmai după cum a fost voia Tatălui, împlinind toate cele poruncite Lui, arătându-ne și nouă pildă de deplină ascultare și smerenie față de Dumnezeu.

Mântuitorul a făcut totul pentru ca noi să ne mântuim, și nimic nu a rămas nesăvârșit, după cum spune Sfântul Teofilact:

„Toate s-au săvârșit și nu mai rămâne nimic pentru mântuire”.

7. „Părinte, în mâinile Tale Îmi dau duhul!” (Luca 23, 46)

Aplecându-Și capul împuns de spini și fruntea îndurerată, strigă cele din urmă cuvinte cu putere și glas mare.

Se cuvine să luăm din viețuirea pământească a Mântuitorului pildă de ascultare față de Dumnezeu-Tatăl, pildă de supunere față de planul Lui de mântuire cu fiecare dintre noi, pildă de profundă smerenie și tăiere a voii proprii.

Să ne facem asemenea Lui, blânzi și supuși voii Domnului, făcându-ne mâini prin care Dumnezeu să lucreze pentru mântuirea lumii.

Sfântul Nicodim Aghioritul numește aceste cuvinte și lecții o „școală” pe care Iisus o deschide pe Golgota tuturor celor care vor să se mântuiască.

Aceste învățături sunt „mari și foarte puternice doctorii pentru toate suferințele”. În toate împrejurările grele ale vieții noastre, să alergăm la Crucea Domnului, și de la ea vom lua învățătură pentru toate necazurile.

______________________________________________________________________________________________________________

Bibliografie:

1. Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și Viața în Hristos, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 22: https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/cuvintele-pe-care-vi-le-am-spus-sunt-duh-sunt-viata

2. Sfântul Nicodim Aghioritul, Deprinderi duhovnicești, Editura Episcopiei Ortodoxe, Alba-Iulia, 1995: http://www.cuvantul-ortodox.ro/vinerea-mare-rastignirea-domnului-meditatie-patimi-cruce/

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *