Dumnezeu aduce sau îngăduie boala pentru sănătatea sufletului. Suferința este purificatoare, curățitoare de suflet,

Credința, nădejdea în Dumnezeu și rugăciunea sunt cele trei arme biruitoare și medicamente mângâietoare pentru tot sufletul și trupul îndurerat.

Nimeni nu poate scăpa de necazuri, de boli și de întristare. Dacă nici Mântuitorul nu a fost scutit de acestea, neprihănit și Dumnezeu fiind, cu atât mai mult noi, cei păcătoși și mici, care suntem creați de mâinile Sale.

Cumplitele sale pătimiri au avut ca scop izbăvirea noastră din robia păcatului și a morții. De aceea nimeni nu trebuie să fugă de cruce și de necazuri, căci prin ele ne învrednicim a fi părtași morții și învierii Lui.

„De vreme ce Domnul a pătimit pentru noi, cum să nu fim și noi, măcar cât de cât, părtași ai pătimirilor lui Hristos?”

Nimeni nu trebuie să deznădăjduiască în vremea încercării, pentru că toate necazurile, bolile și greutățile vieții ne vor bucura în viața viitoare. Singura condiție este să le primim cu smerenie, cu răbdare și fără cârtire.

Din pricina puținei noastre credințe ne temem de suferință, de prigoane și de boli, deși unii dintre noi ar putea avea putere să le rabde.

Cuviosul Nikon spune că prin răbdarea necazurilor ne putem arăta dragostea față de Dumnezeu.

„Cine n-a pătimit aici pentru Hristos va fi mustrat de conștiință în veacul viitor, fiindcă ar fi putut să-și dovedească iubirea de Hristos prin răbdarea necazurilor, dar n-a făcut-o, ci s-a străduit să scape de toate necazurile”.

Necazurile sunt îngăduite de Dumnezeu pentru binele nostru veșnic. Prin puțină durere a trupului putem câștiga odihna și desfătarea cea veșnică.

„Iată că Domnul, din iubire față de noi, îi trimite fiecăruia, potrivit puterilor lui, necazuri și boli, însă dă și răbdare, ca să ne facă și pe noi părtași ai pătimirilor Sale”.

Suferința trebuie privită într-o lumină pozitivă, pentru că prin ea, Dumnezeu lucrează mântuirea noastră.

„O perioadă de suferință fizică poate fi pentru o persoană un prilej ca să devină mai bună”.

Trebuie să ne arătăm mereu mulțumitori pentru toate care ni se întâmplă, și rele și bune, având încredințarea că și cele rele (și mai cu seamă ele) ne sunt de folos.

„Să-i mulțumim Domnului din tot sufletul pentru tot ce va găsi de cuviință să ne trimită. Nu la mânie, nu ca pedeapsă ne trimite Domnul necazuri și boli, ci din iubire față de noi, chiar dacă nu toți și nu totdeauna înțeleg asta”.

Sfinții Părinți consideră bolile și necazurile „medicamente” pentru suflet. De aceea nu trebuie să ne răzvrătim când suntem greu încercați în viața noastră, nici să ne revoltăm sau să cârtim împotriva semenilor sau a lui Dumnezeu.

Atitudinea corectă este smerenia, răbdarea și supunerea față de voia lui Dumnezeu.

„Dumnezeu aduce sau îngăduie boala pentru sănătatea sufletului. Deci, suferința ar putea fi percepută ca fiind îngăduită de Dumnezeu pentru că este purificatoare, curățitoare de suflet, sau ca o încercare trimisă de El, pentru a ne da prilejul pentru o credință mai desăvârșită”.

Fiind deplin convinși că Dumnezeu „nu vrea moartea păcătosului ci să se întoarcă și să fie viu”, să ne încredințăm din tot sufletul bunei voirii Sale.

„Dumnezeu dorește să ne ducă, prin micile necazuri ale vieții pământești la veșnica fericire”.

__________________________________________________________________________________________________________

Surse:

1. Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească, Editura Sophia, 2014: http://www.cuvantul-ortodox.ro/dumnezeu-este-iubire/

2. Pr. Dr. Liviu Petcu, De ce trimite sau îngăduie Dumnezeu suferința? Suferința și creșterea spirituală, Editura Fundației Academice AXIS, Iași, 2012, pp. 28-29