„Nici măcar diavolul nu poate face atâta rău omului cât își face el singur. Dumnezeu ne-a dăruit totul, de noi depinde să fim mai buni” – Starețul Tadei

Suferința în care zace lumea astăzi se datorează nu atât condițiilor grele de viață, ci faptului că ne-am îndepărtat de Dumnezeu, de izvorul vieții, al păcii și al adevăratei fericiri.

Alergăm permanent după lucruri trecătoare, și sufletul nostru rămâne gol, însingurat și neîmplinit. Dacă am avea mai multă credință, viața noastră ar fi mult mai ușoară și frumoasă.

Singuri ne îngreunăm traiul prin faptul că ne ostenim să le facem pe toate singuri, fără să cerem ajutorul lui Dumnezeu.

Singuri ne rănim prin faptul că nu știm să iertăm, să fim îngăduitori și toleranți cu ceilalți, să fim buni și răbdători în necazuri și ispite.

Noi nu conștientizăm că suferința noastră nu este cauzată de oamenii din jurul nostru, de întâmplările exterioare sau de lipsuri, ci de propriile noastre gânduri rele.

Modul negativ în care ne raportăm la cele ce se întâmplă cu noi sau cu alții reprezintă principala cauză pentru care suferim.

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița a vorbit foarte mult despre această boală a omului modern de a-și face gânduri rele și a-și complica existența.

Haosul care se petrece în lume și în noi înșine vine din gândurile noastre. Și dacă gândurile noastre sunt negre, starea noastră lăuntrică și purtările noastre vor fi negative.

„Noi suntem ființe dăruite de Dumnezeu, dar nu știm să trăim cum se cuvine și facem iad și în noi, și în jurul nostru”.

Dacă ne vom strădui să avem tot timpul câte un gând bun pentru fiecare semen sau întâmplare, câte o scuză, câte o justificare și o apreciere, atunci viața noastră ar deveni mai luminoasă și mai liniștită.

Dacă am învăța smerenia și răbdarea în încercări, dacă ne-am ruga mai des, am trece mai ușor peste necazuri și am avea multă bucurie și nădejde că Dumnezeu are un plan cu noi care ne este de folos.

„Sfinții Părinți spun că trebuie să căutăm ca fiecare lucrare, fiecare gând și muncă a noastră, totul să izvorască din inimă, căci cu inima simțim, iar nu cu mintea”.

Chiar și atunci când ne rugăm, ca să fim ascultați, trebuie să ne rugăm din inimă, pentru că Dumnezeu este Dumnezeul inimii, spune Părintele Tadei.

„El este centrul vieții fiecărei ființe vii. El este sprijinitorul vieții și nu trebuie să-L căutăm alt undeva. El se află aici și așteaptă să-L primim, să credem în El”.

Cererile noastre rămân de multe ori fără răspuns și trăim într-o permanentă stare de îndoială și frământare pentru că credința noastră este mică și puțină.

„Când vom avea atâta încredere în El cât avem în prietenii noștri, când îi rugăm să facă ceva pentru noi, când vom avea atâta încredere, nici noi și nici țara noastră nu va mai suferi atâta”.

Oamenii au devenit atât de agitați, neliniștiți și tulburați încât își fac singuri rău, atât lor, cât și celor din jurul lor.

Un părinte spunea că nici diavolul nu poate să-i facă atât de mult rău omului cât își face el singur.

„Dumnezeu ne-a dăruit totul, de noi depinde să fim buni. Dacă purtăm însușirile rele ale anumitor oameni care ne vorbesc, nu putem avea pace și pocăință. De ce Domnul poruncește să-i iubim pe vrăjmașii noștri? O face nu pentru ei, ci pentru noi.

Atâta vreme cât ținem noi gândul la vătămarea pe care ne-au pricinuit-o vrăjmașii, prietenii, rudele, apropiații noștri, nu vom avea pace și liniște, trăim într-o stare de iad.

Trebuie să ne slobozim de acest rău, să-l izgonim ca și cum n-ar fi nimic, să iertăm totul”.

_________________________________________________________________________________________________________

Sursă: Starețul Tadei, Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața, Editura Predania, București, pp. 60-61