RUGĂCIUNEA este singurul remediu care poate potoli supărarea, aducând LINIȘTE și PACE în inimile și în casele noastre

Rugăciunea este singurul lucru care funcționează împotriva tulburărilor care pot să apară în familie, între soți, între părinți și copii, între frați și surori.

Ispitele care vin peste noi din toate părțile, inclusiv de la cei din casă, pot fi biruite prin rugăciune.

Rugăciunea în supărări și necazuri

Fie că rostim o mică rugăciune în taina inimii în vremea încercării, fie că ne așezăm și citim un acatist sau o Catismă din Psaltire, efectul apare imediat. Mai întâi asupra noastră, în sensul că ne liniștește, și mai apoi asupra celor din casă.

Starețul Sava din Moscova o sfătuia pe o femeie care purta supărare pe copiii ei că nu o ajutau deloc în timp ce era bolnavă să se roage și să rabde fără cârtire pentru Dumnezeu.

– „Când te vei simți obosită, să-ți faci semnul crucii și să spui: „Fac acest lucru pentru Hristos”, și Hristos te va ajuta”.

Ascultând de sfatul Părintelui și făcând întocmai cum îi spusese, a observat că de la o vreme a dispărut și starea de supărare, dar și oboseala.

Îndată ce simțea că îi vine enervarea, lua poza Părintelui în mână și îl ruga: „Părinte, ajută-mă, că sunt supărată”.

Simțind cu duhul cererile femeii, când o întâlnea, Părintele Sava îi spunea: „Tot îmi scrii: „Mă enervez, ajută-mă!” Dar femeia nu îi trimitea scrisori, ci doar îl chema în ajutor ca și cum s-ar fi rugat lui.

O dată a sfătuit-o să se roage înaintea icoanei Maicii Domnului „Potirul nesecat”, zicându-i că aceasta poate stinge nu doar focul din casă, ci și pe cel din suflet.

De când a început a se ruga înaintea acestei icoane, femeia a încetat cu desăvârșire să se mai enerveze, simțindu-se ușurată de această patimă cumplită.

Neînțelegerile din casă pe care le avea din cauza certurilor cu soțul ei au fost rezolvate tot cu ajutorul rugăciunii. Fiecare ținea la dreptatea lui și nici unul nu era dispus să cedeze pentru a păstra pacea și armonia.

„Într-o zi, obosită de atâta ceartă, mi-am pus în gând să-mi schimb comportamentul. Când soțul începea să-mi spună un cuvânt usturător și simțeam că încep să mă enervez, deschideam Psaltirea. El mai bombănea ceva și se liniștea. Așa, treptat, în casă a apărut liniștea și pacea”.

Când a mers la Biserică și l-a întâlnit pe Părintele Sava, acesta i-a spus că de mult trebuia să procedeze în acest fel. Obișnuia să spună tuturor care aveau dușmănie pe cineva să se roage pentru acela și pentru ei înșiși, ca Dumnezeu să potolească văpaia din inima lor.

Față de cei care ne supără și ne necăjesc neîncetat trebuie să adoptăm o atitudine pozitivă, de dragoste, toleranță și iertare. Este singurul mod de a ne izbăvi de supărare, de mânie și de revoltă.

„Siliți-vă să faceți bine acestui om, străduiți-vă să fiți amabili cu el. Și Dumnezeu, văzând intențiile noastre bune, va alunga această ură din inima noastră și o va umple cu dragoste sfântă”.

Trebuie să iertăm din inimă pe cel care ne greșește, pentru că altfel nu vom scăpa niciodată de supărare și nici nu putem avea nădejdea iertării propriilor noastre păcate.

„Rugăciunile și nevoințele celui care ține supărare pe aproapele lui sunt zadarnice, iar la spovedanie, Dumnezeu nu-i iartă păcatele”.

Părintele Sava ne oferă un mijloc eficient prin care ne putem izbăvi de mânie înainte ca aceasta să pună stăpânire pe gândurile și pe simțurile noastre:

„Când simțiți că vă cuprinde mânia, rugați-vă: „Doamne miluiește”. Când spuneți „Doamne”, trageți aer în piept de cinci ori și îl expirați când rostiți „miluiește”. Mânia va trece, iar în locul ei vor veni pacea și liniștea.

_____________________________________________________________________________________________________________

Sursă: Pr. Evgheni Șestun, Familia Ortodoxă, Editura Sophia, București, 2006, pp. 70-73: http://altarulcredintei.md/remediile-duhovnicesti-impotriva-supararii/

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.