„Față de aproapele nostru trebuie să avem aceeași purtare, nu se cuvine să împărățim oamenii: acesta îmi este simpatic, acesta antipatic” – Starețul Tadei

Cei mai mulți dintre noi avem obiceiul de a-i cataloga pe semenii noștri și de a le pune etichete: acesta este așa, acela este așa. Procedăm astfel chiar și cu cei din familia noastră, cu toți cunoscuții noștri și chiar cu cei necunoscuți.

Toate atitudinile, cuvintele și gesturile noastre față de aproapele sunt influențate de aceste etichete. La fel și sentimentele noastre sunt lipsite de statornicie și de autenticitate din pricina acestor păreri superficiale pe care ni le facem despre oameni.

Starețul Tadei de la Vitovnița

Din aceasta se vede limpede că dragostea noastră nu este curată. Dacă zicem că pe unii îi iubim, iar pe alții îi antipatizăm, trebuie să știm că nu iubim de fapt pe nimeni, ci doar pe noi înșine.

Starețul Tadei spune că trebuie să avem aceeași dragoste și purtare față de toți oamenii cu care intrăm în contact. Nu este un lucru cuviincios să-i împărțim pe oameni și să zicem că unul este bun, altul rău, unul inteligent, altul mai puțin inteligent, unul plăcut, altul neplăcut.

Felul în care îi privim pe ceilalți nu trebuie să depindă de felul lor de a fi, ci de capacitatea noastră de a iubi. Dacă ochiul nostru este curat, pe toate le vom vedea curate, frumoase și plăcute. Dacă însă privirea noastră este întunecată și rea, pe toți îi vom vedea cu ochi răi.

Așadar, schimbarea vine dinlăuntrul nostru. Pentru a iubi cu adevărat, mai cu seamă pe cei care ne sunt antipatici sau ne fac rău, trebuie să ne curățim sufletul de egoism, de mândrie, de trufie și de toate celelalte lucruri potrivnice lui Dumnezeu și a iubirii jertfelnice pe care ne-a arătat-o Mântuitorul.

„În purtarea cu oamenii trebuie să fim buni, blânzi, îngăduitori”.

Pe aproapele trebuie doar să-l iubim, spune Părintele Tadei, și acest lucru trebuie să-l facem pentru Dumnezeu.

„Domnul este chiar și în ei (în cei necredincioși), căci dacă n-ar fi într-înșii, ar mai putea fi ei vii?”

A avea pizmă pe cineva este un lucru al vrăjmașului în inima omului. „Iar noi pizmuim pe aproapele nostru atât de des, chiar și pe rudele noastre le pizmuim pentru ceva, și nu purtăm grijă să ne tămăduim (de pizmă), să ne venim în fire”.

Sfinții Părinți spun că cel mai important lucru în viața unui creștin nu este dobândirea darului de a face minuni sau puterea de a învia morții, ci dobândirea smerenieiIar smerenia ne dă această inimă înfrântă și plină de dragoste față de toate făpturile lui Dumnezeu.

Când avem cugetul smerit ne umplem de dorințe de bine pentru toată lumea. În locul osândirii și judecării aproapelui ne vine lesne să iertăm, să acoperim greșelile, să ne purtăm cu blândețe și îngăduință, asemenea Domnului.

Mântuitorul Însuși, Dumnezeu fiind, a trăit pe pământ ca slujitor al oamenilor, și nu ca împărat. Acest model de viețuire ni l-a lăsat tuturor. Trebuie să ne slujim unii pe alții, să ne purtăm sarcinile unii altora, și așa vom împlini legea iubirii lui Dumnezeu.

Sfinții Părinți spun: „Seamănă dragoste, și dragoste vei secera. Seamănă pace, și pace vei culege”.

Este cu neputință să dobândim pacea dacă suntem plini de pizmă și răutate. Dacă nu te vei slobozi de aceste însușiri diavolești, atunci cum vei intra în veșnicie? Dacă suntem pașnici și liniștiți, vom merge în rând cu sfinții și îngerii”.

___________________________________________________________________________________________________________

Sursă: Starețul Tadei, Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața: file:///C:/Users/sam/Downloads/parinti-duhovnicesti-cum-iti-sant-gandurile.pdf

Citeşte mai multe despre:

Loading...

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.