„Toți avem în viața noastră oameni pe care nu-i putem ierta. Acela-i cancerul nostru, e cancerul sufletesc” – Maica Siluana

Atât de mare este importanța iertării, încât de ea depinde însăși mântuirea sau pierzarea noastră veșnică.

„Și ne iartă nou greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”, spunem zilnic în rugăciunea „Tatăl nostru”.

Incapacitatea de a ierta stă la baza multor relații deteriorate. O întâlnim inclusiv între soți, între părinți și copii, între frați.

Avem poruncă de la Dumnezeu să iertăm celor care ne greșesc de șaptezeci de ori câte șapte. Cu toate acestea, mulți dintre noi ne învârtoșăm sufletul, ne închidem inima dinspre semenii noștri și nu îi putem iertaAcest lucru se datorează de cele mai multe ori egoismului și iubirii de sine.

Niciodată nu trebuie să lăsăm soarele să apună peste mânia noastră. Trebuie să ne împăcăm cu frații noștri cât încă lumina zilei este cu noi.

Un „iartă-mă!” spus din inimă, fără prefăcătorie, fără îndreptățire de sine, are mare putere să schimbe inimile celor învârtoșați și să readucă pacea și dragostea între cei dezbinați.

Atât de mare trebuie să fie dragostea noastră de semenii noștri încât să alergăm noi primii în întâmpinarea celor care ne-au greșit pentru a ne cere iertare și a căuta împăcarea.

Chiar dacă nu suntem noi cei care am greșit, să facem noi primul pas spre reconciliere, de dragul păcii.

A ierta, spune Maica Siluana, înseamnă în primul rând să renunțăm la dreptatea noastră. Pacea este mai mare decât dreptate, spun Sfinții Părinți, în sensul că este mai importantă pentru viața noastră și comuniunea cu ceilalți.

Dacă suntem învârtoșați și nu ne putem pleca lesne spre iertare, trebuie să ne rugăm cu sinceritate Domnului, ca să ne dăruiască smerenie și dragoste față de cel cu care suntem în conflict.

Mai mult, trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să așeze în inima aceluia gânduri bune față de noi și sentimente de dragoste.

Trebuie să vorbim cu Dumnezeu ca și cu cel mai iscusit medic, Care poate vindeca cele mai grele răni. Puterea de a ierta vine din rugăciunea sinceră și curată:

„Doamne, nu numai că nu pot să-l iert, îl urăsc! Îți dau Ție ura mea, fă Tu ceva cu ea!” Și atunci voi vedea cum încet-încet această ură se transformă în rugăciune pentru el.

Iubirea pentru vrăjmași nu înseamnă să-l pup când mă întâlnesc cu el pe stradă. Înseamnă în primul rând să renunț la dreptatea mea, să-mi înfrâng pornirea de a mă răzbuna, de a răspunde răului cu rău și apoi să mă rog pentru el așa cum mă învață Domnul în Biserică”.

____________________________________________________________________________________________________________

Sursă: Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi, Editura Doxologia, 2009

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

2 comentarii

  1. O fi și asta dar prefer sa ignor persoana respectiva decât să mă mai încarc cu negativismul ei!

  2. Dar eu nu mai inteleg definitia cuvantului “iertare”!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.