Moaşte de Sfinţi în România: Imagini cu Racle

Cele mai mari bogăţii ale ţării noastre sunt cu siguranţă moaştele sfinţilor care s-au jertfit pentru credinţă, şi care acum mijlocesc pentru noi în ceruri. România se află sub o mare binecuvântare, dat fiind faptul că în fiecare biserică şi mănăstire se pot găsi părticele din moaştele celor mai mari sfinţi, vindecători de boli sau ajutători grabnici în necazuri şi nevoi.

Moaştele Sfântului Calinic de la Cernica

Sfântul Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului – prăznuit pe data de 11 aprilie, este primul sfânt român canonizat de Biserica noastră. Românii îl iubesc şi îl cinstesc ca un mare făcător de minuni şi vindecător de boli. Moaştele Sfântului Calinic se află la Mânăstirea Cernica din Ilfov, alături de moaştele Sfântului Stareţ Gheorghe. Poporul român nu-i uită nici pe Cuviosul Chriac de la Bisericani, pe Chiriac de pa Tazlău, pe Partenie şi Rafail de la Agapia Veche.

moastele sf calinic de la cernica.

Moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov (Dimitrie cel Nou)

Sfântul Dimitrie cel Nou este protectorul Bucureştilor, iar racla cu sfintele sale moaşte se află în Catedrala Patriarhală din Bucureşti este un mare dar dumnezeiesc. Moaştele sale sunt făcătoare de minuni şi vindecătoare de boli.

moaste sf dimitrie cel nou

Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul

Cel mai de preţ dar al Olteniei este racla care adăposteşte moaştele sfântului Grigorie Decapolitul, care sunt de altfel printre primele aduse la noi în ţară. Mulţi bolnavi vin aici şi iau tămăduire de la moaştele binemirositoare, întregi ale sfântului Grigorie. Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul se află astăzi la Mânăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea.

moaste sf grigorie decapolitul

Moaştele Sfântului Irodion de la Lainici

Trupul întreg, neputrezit şi izvorâtor de miresme al Sfântului Irodion de la Lainici a fost descoperit printr-o minune dumnezeiască de curând, la mormântul lui făcându-se multe minuni şi vindecări de boli. Astăzi, raclaci moaştele Sfântului Irodion se află la Mânăstirea Lainici din localitatea Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj.

moaste sf iisodion de la lainici

Moaştele Sfântului Ioan Rusu

Moaştele Sfântului Ioan Rusu se află la Mănăstirea cu acelaşi nume din judeţul Giurgiu, comuna Slobozia. Tot aici, pelerinii se pot închina la părticele de moaşte a mai mulţi sfinţi mari: Sfântul Ioan Gura de Aur, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Haralambie, Sfântul Siluan Athonitul, Sfântul Elefterie, Sfântul Ignatie Teoforul, Sfântul Policarp al Smirnei. În racla din biserică se află şi părticele din Sfânta Cruce, precum şi moaştele celor 14.000 de prunci ucişi de Irod.

Moaştele-Sfântului-Ioan-Rusu

Moaştele Sfintei Parascheva de la Iaşi

Racla care adăposteşte întreg trupul Sfintei Maicii noastre Parascheva se află în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, moaştele sale fiind puse la dispoziţia închinătorilor în fiecare zi, până la ora 7-8 seara. Sfânta Paraschiva ajută mult în boli, la examene şi mai ales fecioarelor şi mamelor.

moaste sf CuvParascheva

Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Argeş

Sfânta Filofteia este de asemenea o mare protectoare a Argeşului, moaştele ei fiind păstrate cu evlavie în biserica de la Curtea de Argeş, la care se închină zilnic credincioşi din toate colţurile ţării. Au auzit că moaştele Sfintei Filofteia de la Curtea de Argeş sunt un izvor făcător de minuni, aici vindecându-se oameni bolnavi de epilepsie, de paralizie sau de alte şi alte dureri trupeşti de nealinat. Odată trecuţi pe sub racla cu sfintele sale moaşte, credinţa este cea care aduce tămăduire acolo unde nu mai este nici o speranţă. Datorită acestor vindecări minunate, Sfânta muceniţă Filofteia se poate numi pe bună dreptate un adevărat doctor fără de arginţi ai românilor.

moaste sf filofteia

Moaştele Sfinţilor Martiri Brâncoveni

Constantin Voievod şi cei patru fii ai săi: Constantin, Stefan, Radu şi Matei, şi Sfetnicul Ianache fac cinste ţării noastre prin pilda lor de credinţă jertfitoare, pe care nici cei mai aprigi tirani nu le-au putut-o smulge din inimă şi din cuget. Aceşti şase martiri români au pătimit temniţă şi moarte prin tăierea capului din partea turcilor în Săptămâna Mare a Paştilor. Deşi moaştele lor au fost aruncate în mare de către turci, soţia voievodului, Maria a adunat sfintele oseminte ale soţului şi copiiilor ei şi le-a îngropat cu cinste în insula Halchi din Marea Marmura. Mai târziu, moaştele au fost răscumpărate cu daruri de mare preţ şi au fost depuse în biserica Sfântul Gheorghe cel Nou din Bucureşti, ctitorita de el. Îi pomenim pe sfinţii martiri brâncoveni în fiecare an, în data de 15 august.

Moaştele Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Caniasie Filip de la Niculiţel

Moaştele Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Caniasie Filip de la Niculiţel

Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel, judeţul Tulcea, alături de alţi 31 de muceniţi necunoscuţi au fost prigoniţi în Dobrogea secolelor III-IV, fiind printre primii martiri din România. Trupurile mucenicilor au fost aşezate într-o criptă din localitatea Niculiţel, dar odată cu venirea războiului, moaştele au fost îngropate sub pardoseala altarului. Astăzi, moaştele Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Caniasie Filip se află la Mânăstirea Cocoş din Tulcea.

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

1 comentariu

  1. Multumesc pentru informare

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.