Când nu-l „înghiți” pe aproapele tău, tu ești problema, nu el – Arhimandritul Vasilios Bacoianis

Faptul că iubirea pe care o „practicăm” noi astăzi nu este una autentică, ci marcată de egoism, îl arată preferința noastră pentru anumite persoane și atitudinea ostilă față de alte persoane.

Dacă zice că „iubim” doar pe unii iar pe alții nu-i suportăm, înseamnă că nu iubim deloc. Ceea ce simțim este o manifestare a egoismului și a iubirii de sine.

 

Viața noastră este foarte departe de învățătura Evangheliei pe care ne-a dat-o Hristos și de duhul creștin, care ne îndeamnă să-i iubim pe semenii noștri ca pe noi înșine.

Mult mai grav este faptul că noi credem că ceilalți sunt de vină pentru antipatia pe care o simțim față de ei. Or, lucrurile stau exact invers, după cum spune Arhimandritul Vasilios Bacoianis:

„Când nu-l „înghiți” pe aproapele tău, când, așa cum se spune, nu-l ai la inimă, tu ești problema, nu aproapele tău.

Părintele Vasilios face o asemănare care ne poate ajuta să înțelegem că antipatia, ura, ostilitatea, sunt semne ale unei suferințe personale și nu ale defectelor celorlalți.

„Când stomacul nu mai poate să digere mâncărurile pe care le înghiți, înseamnă că ai o problemă, ești un om care suferă. Același lucru este valabil și cu „stomacul” care se numește „suflet”.

Când simțim antipatie față de cineva, suntem în postura celui care suferă, a celui bolnav care are o problemă sufletească.

„Și dacă îți dorești sănătatea, tu va trebui să te îndrepți, nu aproapele tău”.

În loc să-i acuzăm pe oameni și să le vedem defectele, noi suntem cei care trebuie să căutăm vindecarea.

„Deseori te întristezi și cârtești: „Acest om mi-a devenit nesuferit! Mă ocărăște, mă disprețuiește, mă vorbește de rău, să vezi ce-i fac! Dar această atitudine este greșită. De vreme ce ești creștin, ești dator să abordezi relațiile tale cu semenii prin prisma învățăturii lui Hristos”.

Ne putem izbăvi de „iubirea preferențială” luând aminte la cuvintele Mântuitorului, Care ne-a poruncit să arătăm iubire față de toți.

„Primul lucru pe care Hristos îl dorește de la noi, creștinii, este să arătăm iubire față de aproapele nostru, așa cum spune în Sfânta Scriptură: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22, 39).

Ceea ce voim să ne facă nouă oamenii, aceea să le facem noi lor. Sunt tot cuvintele Domnului: „Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea” (Luca 6, 31).

„Nu spune doar să-l iubești, ci precizează: „ca pe tine însuți”. Și cum te iubești pe tine însuți? Dorind întotdeauna ca ceilalți să-ți vorbească respectuos, să-ți arate iubire. La fel fă și tu cu aproapele tău.

Nu dorești să asculți acuzații grele la adresa ta, ci doar cuvinte frumoase. Și dacă auzi ceva grav, te străduiești să ne demonstrezi nevinovăția ta celor care te ocărăsc. La fel fă și pentru aproapele tău: nu îngădui să fie osândit, și dacă auzi ceva rău despre el, să-i sari în apărare!”

Iată cât de simplu și eliberator este. Nu ne va ieși din prima, însă printr-o strădanie perseverentă vom reuși să ne schimbăm modul de a gândi și de a ne raporta la semenii noștri.

Dacă ne vom arăta doritori să împlinim această poruncă evanghelică a iubirii, Dumnezeu ne va ajuta să ne curățim ochiul minții și al inimii și să ajungem la iubirea cea adevărată, care nu caută ale sine, nici nu voiește răul.

____________________________________________________________________________________________________________

Sursă: Arhimandrit Vasilios Bacoianos, Nu te mai suport! – Arta împăcării cu tine însuți și cu ceilalți, editura de Suflet, București, 2011, pp. 7-10

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

4 comentarii

  1. Este uzuala expresia ,dar nu e limbaj biblic,

  2. Intotdeauna este problema mea ! Atrag ceea ce emit …

  3. Hmmm! Nu stiam ca eu sunt problema si de aceea nu îl “înghit” pe Dragnea.😁 Merci ca m-ai lamurit Arhimandritu….

  4. Exact! Nu ne-am născut să placem la toată lumea! Iar dacă cineva nu mă place este problema lui nu a mea!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.