Sfântul Macarie cel Mare (19 ianuarie) – așa cum Dumnezeu acoperă lumea cu dragostea Sa, așa acoperea și el păcatele pe care le vedea

Sfințenia pare un ideal de neajuns pentru mulți dintre noi. Dacă privim la viețile sfinților, ei ne arată calea cea mai ușoară care duce la desăvârșire: iubirea.

Însuși Mântuitorul ne-a arătat-o mai întâi, prin pilda vieții Sale. El ne spune și acum: „Învățați-vă de la Mine, că Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29).

Sfântul Macarie cel Mare

Ce poate fi această smerenie și blândețe decât ascultarea și supunerea desăvârșită față de Părintele ceresc și dragostea necondiționată manifestată față de aproapele?

Și ce poate fi această odihnă despre care vorbește Domnul, decât pacea Duhului Sfânt care se sălășluiește în sufletul celui care a lepădat tot egoismul și s-a pus pe sine la dispoziția lui Dumnezeu pentru a răspândi iubirea în lume.

Despre Sfântul Macarie cel Mare părinții spuneau că s-a făcut „dumnezeu pământesc”. Căci precum Dumnezeu acoperă lumea, așa și Sfântul Macarie acoperea greșelile celorlalți. Și față de cele pe care le vedea se purta ca cum nu le-ar fi văzut, și față de cele ce le auzea ca și cum nu le-ar fi auzit.

Spunea că cei care țin minte răutățile pe care li le fac oamenii nu se mai pot ruga cu ușurință, căci aducerea aminte de răutățile oamenilor ia de la ei aducerea aminte de Dumnezeu.

Pe vrămașul trebuie să-l urâm, iar nu pe oameni. Și la vicleniile lui să fim cu luare aminte, iar la răutățile oamenilor.

„De ne vom aduce aminte de răutățile diavolilor, vom fi nerăniți”.

Pentru purtarea lui lipsită de răutate era neînțeles de către frați. Iar el le spunea: „Doisprezece ani am slujit Domnului meu ca să-mi dăruiască darul acesta, și voi toți mă sfătuiți să-l lepăd?”

O dată a găsit pe un oarecare om furându-i lucrurile și punându-le pe dobitocul său. Iar Sfântul Macarie, apropiindu-se ca un străin lângă hoțul acela, îl ajuta să încarce dobitocul, și cu multă liniște îl petrecea zicând: „Nimic nu am adus pe lume, arătat este că nici a scoate ceva din lume nu putem. Domnul a dat după cum Însuși a voit, așa s-a și făcut. Binecuvântat e Domnul pentru toate”.

„Să nu faci rău cuiva, nici să osândești pe cineva. Acestea păzește-le și te vei mântui”.

Niciodată să nu ținem minte răul, ci toate greșelile celorlalți să le acoperim cu mantia dragostei noastre, ca și Dumnezeu să acopere păcatele noastre. Căci așa face dragostea, spunea Părintele Teofil Părăian: este acoperitoare de păcate.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *