Sfântul Ioan Colibașul (15 ianuarie), care a petrecut într-o colibă săracă la poarta casei părinților lui

Sfinții ne atrag și ne impresionează profund prin felul lor de viețuire mai presus de fire. Postire îndelungată, odihnă puțină, rugăciune neîncetată, continuă priveghere, lupta cu propriile patimi și ispitele venite de la diavol și de la lume.

Cunoscând prin descoperire dumnezeiască deșertăciunea lumii, frumusețea ei trecătoare și amăgitoare, au lăsat totul și au urmat lui Hristos în sărăcie, osteneală trupească și pătimire.

Sfântul Ioan Colibașul

Din dragostea lor cea mare de Dumnezeu și din dorința arzătoare de a se mântui, unii au renunțat la toate averile, bunurile și plăcerile acestei lumii. Nici părinții, nici rudeniile nu i-au putut opri de la o asemenea hotărâre, cugetând la răsplata cea făgăduită de Domnul ucenicilor Săi:

„Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care și-a lăsat casă, sau frați, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau țarine pentru Mine și pentru Evanghelie și să nu ia însutit – acum, în vremea aceasta de prigoniri – case și frați și surori și mame și copii și țarine, iar în veacul cea va să vină: viața veșnică” (Marcu 10, 29-30).

Lipsindu-se de desfătările lumești, ei au dobândit o slavă nepieritoare în ceruri și darul de a face minuni în timpul vieții și după moarte. Un om care se sfințește devine vas prin care Dumnezeu înfăptuiește minuni spre ajutorarea altor oameni. El devine așadar împreună-lucrător cu Dumnezeu la mântuirea oamenilor.

Sfântul Ioan Colibașul, prăznuit pe data de 15 ianuarie este unul din sfinții care s-a lipsit pe sine de dragostea părinților, alegând crucea grea a călugăriei.

Acesta a trăit în secolul al 5-lea, pe vremea Împăratului Leon I cel Mare, în Constantinopol. A fost numit „Colibașul” datorită petrecerii sale într-o colibă sărăcăcioasă la poarta casei părinților săi, fără să fie știut de dânșii.

Pe când avea doar 12 ani, a cunoscut prin pronie dumnezeiască un monah care venea dintr-o Mănăstire din Asia Mică și ducea la Ierusalim, poposind în casa părinților săi pentru găzduire.

Atunci copilul Ioan a aflat de la oaspetele acela minunat despre viețuirea din mănăstire. Aprinzându-se de râvnă sfântă, a început a-l ruga pe călugăr să-l ia și pe dânsul la mănăstire când se va întoarce:

„Ascultă-mă, părinte, mă rog ție, ca milostiv să fii mie, căci am mare trebuință să scap de lumea asta mult tulburătoare și să slujesc lui Hristos; dar părinții mei gândesc de mine altfel, pentru că mă iubesc mai mult decât pe frații cei mai mari; ei se îngrijesc de mine pentru o dregătorie mare și vor să mă căsătoresc, iar eu ascultând de multe ori cuvântul lui Dumnezeu în biserică și citind singur cărțile, am înțeles că toate cele ale lumii sânt deșarte, afară de una care este de folos, ca adică lepădându-mă de lume, să slujesc lui Hristos în chipul cel monahicesc; deci, te jur pe Dumnezeu cel ce voiește mântuirea noastră, ca, întorcându-te, să mă iei de aici și să mă duci în mânăstirea ta”.

Văzând chemarea lui dumnezeiască, monahul a făgăduit că la întoarcere îl lua cu sine. Tânărul l-a rugat pe tatăl său să-i scrie o Evanghelie, ca să poată învăța cuvintele Domnului, și până la întoarcerea călugărului, avea deja o Evanghelie ferecată cu aur, dăruită de părintele său.

Lăsând și școală, și părinți și casă, Ioan a fugit pe ascuns cu monahul acela în Mănăstirea din Bitinia, fiind călugărit acolo la scurt timp. Căutându-l multă vreme, părinții lui au plâns mult și s-au întristat de pierderea fiului lor.

Iar el, începând a posti aspru și a se nevoi mai mult decât toți din mănăstire, a sporit mult duhovnicește. Dar vrăjmașul s-a pornit a-l ispiti pe dânsul cu dorul de casă, de părinți și de frați.

Descoperindu-i starețului tulburarea inimii sale, i-a zis:

„Deși la părinții mei mă voi duce, însă și acolo cu ajutorul lui Dumnezeu și cu rugăciunile voastre voi sfărâma capul vrăjmașului meu, și neputincios îl voi arăta pe el”.

Primind binecuvântare și povățuire de la stareț, Ioan a pornit spre casa părinților. Aflând un om sărac pe drum, a făcut schimb de haine cu el, îmbrăcându-se în zdrențe, ca să nu-l cunoască nimeni.

Ajungând la casa părintească și nefiind recunoscut pentru înfățișarea lui sărăcăcioasă, a cerut de la vătaful casei să-l găzduiască fiindcă nu are unde să se ducă.

Și lăsându-l să stea la porți, l-a văzut tatăl său că rabdă și gerul, și ploaia și zăduful, și făcându-i-se milă de dânsul, a început a-i trimite mâncare și a se îngriji de el.

Slujitorii pe care mai înainte îi slujeau lui, acum îl ocărau, îl batjocoreau și îl băteau, iar el răbda toate cu smerenie, pentru dragostea părinților.

Într-o zi, văzându-l mama lui și scârbindu-se de înfățișarea lui, a poruncit să fie îndepărtat de la fața ei. Iar el cu smerenie, cerând vătafului să-i facă o colibă ca să-l acopere și să-l ferească de privirea stăpânei, a început a petrece acolo în rugăciuni și nevoințe nespuse.

Hrana pe care i-o trimitea tatăl lui o împărțea săracilor, iar el răbda de foame și de sete, postind până la uscarea trupului său. În acest fel de viețuire îngerească petrecând în taină Ioan trei ani de zile, s-a îmbolnăvit.

Și cunoscând că avea să se mute la Domnul, a cerut să vină mama lui la dânsul. Dar ea nevoind a merge de scârbă, auzind că avea să moară și că vrea să-i spună ceva important, a poruncit să-l aducă la ea, căci Ioan nu putea merge din pricina bolii.

Ținându-și fața acoperită, a rugat-o să-l îngroape în coliba și în zdrențele în care a viețuit, iar la urmă i-a dat Evanghelia cea ferecată cu aur. Iar mama lui, părându-i-se că o cunoaște, a alergat la bărbatul ei și l-a întrebat dacă nu cumva este Evanghelia dată de el fiului lor. Iar tatăl recunoscând-o, au mers la Ioan și l-au întrebat de unde o are.

Iar el suspinând dintru adâncul inimii, a grăit către dânșii:

„Eu sânt Ioan cel căutat de voi și aceasta este Evanghelia aceea pe care mi-ați dat-o, când voiam să mă duc de la voi; eu am fost pricinuitorul mâhnirii voastre, însă Evanghelia dată de voi m-a învățat să iubesc mai mult pe Hristos, decât pe voi, părinții mei, și să iau asupră-mi jugul Lui cel bun”.

Auzind acestea, părinții lui s-au uitat la el cu mirare și la trăsăturile chipului lui și l-au cunoscut după glas și alte semne. Rămânând mulți multă vreme, când și-au venit în simțiri nu mai știau ce să facă la aflarea acestei vești, să se veselească, sau să plângă de starea cumplită în care se afla fiul lor cel mult căutat și iubit.

Și luându-l pe el în brațe, se tânguiau și se plângeau amarnic pentru nesocotința lor. Iar mama lui mai tare se căina și se mustra pe sine pentru purtarea ei neîndurată față de el.

Și toți se minunau de răbdarea și smerenia lui cea multă, de nevoințele și de sărăcia lui cea de bunăvoie și preaslăveau pe Dumnezeu pentru sfințenia cu care l-a învrednicit.

Trecând așa câteva ceasuri, Sfântul Ioan a adormit în pace întru Domnul. Și făcându-se mare jale și plângere pentru el, l-au îngropat lângă poartă la locul unde era coliba lui, după dorința lui.

Mai târziu, părinții săi au dat o parte din averea lor Bisericii, iar cealaltă au dat-o săracilor. Deasupra mormântului fiului lor au ridicat o biserică. Și sfârșindu-și zilele în viețuire bineplăcută lui Dumnezeu, s-au dus și ei către Domnul, veselindu-se în ceruri împreună cu fiul lor.

Canon de rugăciune către Sfântul Ioan Colibașul
Cântarea 1
Îmbogăţindu-te cu Dumnezeieştile fapte bune, ai defăimat bogăţia cea pământească şi ai câştigat-o pe cea cerească. Drept aceea, sărac fiind eu de cunoaşterea cea Dumnezeiască, îmbogăţeşte-mă cu har, ca să laud vieţuirea ta cea întocmai cu îngerii, părinte.
Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi
Jugului celui bun al Domnului supunându-te, fericite, din tinereţe te-ai nevoit cu lupte sihăstreşti şi pe vrăjmaş l-ai înjosit, într-armându-te cu smerenia lui Hristos; prin care te-ai ridicat, Fericite Părinte Ioan, către înălţimea cea cerească.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Ca unul ce ai umblat pe cărarea cea strâmtă, cu întristare şi cu lacrimi şi cu suspinuri şi cu rele pătimiri, cuvioase, ai ajuns la lărgimea cea mult cuprinzătoare, aflându-ţi sălăşluire vrednică de ostenelile tale, Părinte Ioan, vrednicule de laudă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei)
De cumplitele meşteşuguri ale patimilor răscolit fiind eu, Fecioară şi de năvălirile păcatelor tulburat, Prealăudată, alerg cu dragoste către ocrotirea ta cea netulburată, pururea Fecioară, milostiveşte-te, spre mine şi mă miluieşte.
Cântarea a 3-a
Rugăciunile tale, ca pe o tămâie cu bună mireasmă, le-ai adus Atotvăzătorului, preacuvioase, pe Care, plăcându-le le-a primit, aşezându-te pe tine în cetele sihaștrilor.
Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi
Arătatu-te-ai ca o minune preamare, înspăimântând inimile dreptcredincioşilor, de Dumnezeu alesule, preacuvioase, prin felul cum ai stăruit la porţile părinţilor tăi, sărac şi strâmtorat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
După Lege, stăruind în rugăciuni şi în posturi, întru nepătimire te-ai îmbrăcat, preacuvioase, smerindu-ţi zburdările trupului, cu Puterea Dumnezeiescului Duh.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor
Ca pe un Trandafir, plin de bună mireasmă te-a aflat pe tine, Curată, Cel fără păcat şi S-a Sălăşluit în sânul tău, umplând omenirea de bună mireasmă.
Înflorit-a pustiul ca şi crinul Biserica din păgâni cea stearpă, prin venirea Ta, Doamne, întru care s-a întărit inima mea.
Cântarea a 4-a
În zdrenţe sărăcăcioase, comoară ascunsă te-ai arătat, de Dumnezeu insuflate; că ai iubit veşmântul cel Dumnezeiesc şi cu acesta îmbrăcându-te, ai intrat în Cămara de mire, cea de sus.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi
Primind sămânţa cea cerească în brazdele inimii tale, de Dumnezeu insuflate, ai răsărit spic de veselie, care hrăneşte cugetul celor ce te laudă cu cuvioşie urmându-ţi pilda vieţii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
În colibă preastrâmtă ai petrecut, minunatule, de bunăvoie, făcându-te ca un alt Lazăr sărac. Pentru aceasta te odihneşti acum în Sânurile lui Avraam, cuvioase părinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor
Îndreaptă-mi mişcările sufletului, Preacurată, către Dumnezeieşti Porunci ale Celui Ce a Strălucit în pântecele tău, izbăvindu-mă de viforul smintelilor vieţii, cu mijlocirile tale.
Cântarea a 5-a
Străin ai fost de dulceţile pământeşti, străin de cei apropiaţi ai tăi, străin de părinţi cu a ta voie; şi însuţi, curătindu-te cu înfrânarea, te-ai sălăşluit cu Atotţiitorul, Preasfinte Părinte Ioan, făcându-te sărac cu duhul.
Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi
Făcându-te pe tine însuţi casă a Sfintei Treimi, ai dorit a te închide în colibă, curătindu-ti sufletul cu Dumnezeieştile cugetări, văzând pururea Frumuseţea lui Dumnezeu, Cea de Negrăit, Părinte Ioan.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Arătatu-te-ai împlinitor al Legii lui Dumnezeu şi nu ai ales nimic mai de cinste decât toată dragostea Lui, cugetătorule de Dumnezeu. Că nu te-a slăbit pe tine dragostea părinţilor şi a fraţilor, nici bogăţia, nici dregătoria, nici pofta trupului, părinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor
Pe Emmanuel, Stăpânul tuturor, născându-L fără stricăciune, ai rămas Fecioară şi după naştere, Maică Fecioară; pe Acela roagă-L neîncetat să izbăvească de supărarea vrăjmaşilor pe cei ce scapă sub Acoperământul tău.
Cântarea a 6-a
Pe şarpele cel trufaş l-ai biruit cu armele smereniei, fericite şi înălţându-te cu Duhul, te-ai sălăşluit în Locaşurile pururea Veşnice.
Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi
Plin fiind de darurile Duhului, ai supus duhurile răutăţii, ca un înţelept şi cuminte şi cu totul dăruit lui Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Ridicându-te pe culmile nepătimirii, Părinte Ioan, strâmtorat în colibă şi înconjurat de ispite ai răbdat, întărindu-te Dumnezeieşte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor
Pe Cuvântul, Cel întocmai Lucrător şi de un Scaun cu Cel Ce L-a născut, L-ai Întrupat din pântecele tău, Curată, Care, pentru nespusa Sa milostivire, S-a îmbrăcat cu toată omenitatea noastră.
De adâncul păcatelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale, cel neurmat. Din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.
CONDAC
Râvnind, înţelepte, sărăcia ce nu se fură, ai urât bogăţia părinţilor tăi. Şi având Evanghelia în mâinile tale, ai urmat lui Hristos Dumnezeu, Preacuvioase Părinte Ioan, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.
Cântarea a 7-a
Calea cea strâmtă ai găsit-o mai de cinste decât pe cea largă, minunate; şi cu bucurie ai răbdat la porţile părinţilor tăi, batjocorit şi sleit de multe boli, de Dumnezeu binecuvântate.
Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi
Împodobitu-te-ai, înţelepte, cu preafrumoase suişuri, omorându-ţi trufia trupului. Drept aceea mutându-te către cele cereşti, eşti numărat pururea cu cetele sfinţilor părinţi, vrednicule de laudă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Călătorind pe căile care duc la Odihna cea Dumnezeiască, te-ai abătut, fericite, de la prăpăstiile demonilor, acoperit fiind cu Dumnezeiescul har şi strigând: Cel Ce bine eşti cuvântat şi Preaslăvit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor
Lăudăm naşterea ta, Binecuvântată, prin care ne-am izbăvit din osândirea cea de demult şi pe tine te fericim, de Dumnezeu Binecuvântată, Singura pe care te-a iubit Cel Ce bine este cuvântat şi Preaslavit.
Cântarea a 8-a
Țesându-ţi tu însuţi, Părinte loan, haină ce nu se învecheşte, te-ai îmbrăcat ca un cerşetor, în chip de sărac petrecând la porţile părinţilor tăi.
Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi
Ca un alt Iov ai pătimit fără de vină înaintea porţilor, ca un gunoi, suferind înfruntările slugilor tale, înţelepte, chinuit de foame şi de sete. Drept aceea ai moştenit Împărăţia cea de sus.
Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi
Urmat-ai în chip vădit Evangheliei, pe care ai primit-o în mâni şi ai sărăcit, fericite, plângând toată viaţa; şi blând şi fără de răutate fiind, ai moştenit Împărăţia cea de sus.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul
Ca un alt Avraam te-ai arătat, primind Sfânta Treime ca pe un Oaspete în coliba ta, prin suişuri Dumnezeieşti şi ai slujit-o pe Ea prin cugete curate şi prin sărăcie desăvârşită, fericite, întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor
Râu pururea curgător ne izvorăşte nouă, celor ce alergăm la tine, Preacurată; de aceea, cei ce scoatem din el har din destul lăudăm naşterea ta, Preacurată şi o preaînălţăm întru toţi vecii.
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evrei şi văpaia întru răcoreală a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Strigai, cuvioase: Domnul este Puterea şi Lauda mea, întru El biruiesc pe căpetenia întunericului; nicicum nu mă tem de amăgirilecele ce îmi vin din partea lui, prin hărţuielile închipuirii, numai gândindu-mă la Frumuseţea Cea Dumnezeiască şi Neapropiată.
Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi
Ca un pământ îngrăşat a primit inima ta, cuvioase, sămânţa cea cerească în brazdele cugetului; şi aduce roadă spic însutit, care hrăneşte sufletele tuturor celor ce te cinstesc pe tine, cu credinţă, de Dumnezeu fericite.
Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind împreună cu Stăpânul tău, cuvioase şi luminat fiind de acolo cu străluciri prealuminate, roagă-te, Minunate Părinte Ioan, să se dăruiască Dumnezeiască Lumină celorce cu credinţă săvârşesc pomenirea ta cea luminată.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Sfinţitu-te-a Domnul din pântece pe tine, fericite, către Dânsul ţi-ai îndreptat cărările tale. Drept aceea ai fost numărat între cuvioşii cei ce au vieţuit întru cucernicie; cu aceia împreună te bucuri de îndumnezeire, prealăudate.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor
Locaş Luminii s-a făcut pântecele tău, prin care au văzut Lumina cei ce şedeau întru întuneric. Drept aceea te lăudăm pururea, cu glasuri netăcute, Maica lui Dumnezeu; şi cu dragoste te cinstim pe tine, Nădejdea sufletelor noastre.
Fiul Părintelui Cel fără de început Dumnezeu şi Domnul, Întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu, ceaPrealăudată, o mărim.
SEDELNA
Părăsind avuţia cea pieritoare şi mărirea cea trecătoare, ai dobândit, fericite părinte, bogăţia cea cerească şi lauda cea cu adevărat veşnică. Pentru aceasta fericim sfântă adormirea ta şi întru dânsa prăznuind, strigăm ţie: pomeneşte-ne pe noi, Preacuvioase Ioan, ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul.
SEDELNA
Ca o Vie Nelucrată, Fecioară, Strugurele Cel Preafrumos ai odrăslit, Cel Ce izvorăşte nouă Vinul mântuirii, care veseleşte sufletele şi trupurile tuturor. Pentru aceasta, pe tine, ca pe o Pricinuitoare a bunătăţii, fericindu-te pururea, împreună cu îngerul strigăm ţie: Bucură-te cea Plină de daruri.
SEDELNA
Curata, cea Neispitită de nuntă şi Maica Ta Hristoase, văzându-Te pe Tine mort, spânzurat pe Lemn, ca o Maică plângând grăia: pentru ce Ţi-a răsplătit Ţie aşa adunarea iudeilor, cea fărădelege şi nemulţumitoare, care s-a bucurat de multele şi marile Tale daruri, Fiul meu? Laud îngăduinţa Ta cea Dumnezeiască.

Troparul Sfântul Ioan Colibașul

Din pruncie iubind cu căldură pe Domnul, lumea și cele frumoase ale lumii ai părăsit, și ai sihăstrit în chip desăvârșit. Ți-ai ridicat coliba înaintea porților părinților tăi; zdrobit-ai cursele demonilor preafericite. Pentru aceasta, pe tine, preacuvioase Părinte Ioan, Hristos după vrednicie te-a preamărit.

_________________________________________________________________________________________________________

Sursă: Doxologia, Viața Sfântului Ioan Colibașul: https://doxologia.ro/vietile-sfintilor/viata-sfantului-ioan-colibasul