Dumnezeu ne dă totul, iar noi suntem veșnic mâhniți de ceva – Starețul Tadei

Bucuria este o stare caracteristică omului credincios, care se arată pururea vesel cu inima, binevoitor cu toți, blând, îngăduitor și recunoscător pentru cele bune și cele rele din viața lui.

Unul ca acesta nu se va întrista de necazuri, de neajunsuri, de pierderi sau de alte greutăți, ci se va mâhni numai de păcatele sale.

Pe toate le putem depăși cu ușurință dacă vom avea credință și certitudinea că Dumnezeu nu ne lasă niciodată singuri. Toate se rezolvă de la sine când ne încredințăm pe noi înșine lui Dumnezeu și nu ne creăm așteptări care ne pot răni.

Tristețea, supărarea, mâhnirea, deprimarea – acestea sunt stări pe care ni le dă diavolul. Dacă le lăsăm să ne stăpânească, ne pot conduce la deznădejde sau săvârșirea de păcate grave.

Părintele Emilianos Simonopetritul spunea că omul trebuie să se întristeze doar pentru păcatele pe care le săvârșește, și nu pentru greutățile din viața lui.

Sfântul Atanasie cel Mare ne sfătuiește în cartea sa despre feciorie zicând:

„Nu te întrista pentru ceva cumplit, pentru ceva rău, pentru ceva vătămător care poate să ți se întâmple în viața aceasta. Și dacă vei pătimi vreo pagubă sau dacă cineva te va întâmpina într-un mod urât, egoist, insultător sau disprețuitor, iarăși nu te întrista. Fiindcă orice întristare a lumii acesteia moarte lucrează. Numai pentru păcatele tale să te întristezi”.

După cum spune și Sfântul Ioan Gură de Aur, un singur rău există pe lume pentru care trebuie să ne mâhnim, și acesta este păcatul.

Iar când păcătuim, să nu ne întristăm pentru că am căzut și am greșit, ci să ne întristăm în sensul de a ne frânge inima cu pocăință. Pocăința are în ea și străpungere și nădejde. Pocăința ne aduce într-o stare de smerenie, iar acolo unde este smerenie, luminează lumina lui Dumnezeu.

Cel care se mâhnește la gândul că faptele sale rele Îl rănesc și mâhnesc pe Dumnezeu are „întristarea cea bună”, pe care Sfinții Părinți o numesc „întristarea după Dumnezeu”.

Starețul Tadei de la Vitovnița, care a cunoscut prin proprie experiență cât de cumplită și mincinoasă este starea de depresie și deznădejde, spune că în loc să fim recunoscători și mulțumitori Domnului, noi adeseori ne întristăm și ne supărăm.

Așa cum părinții vor ca fiii lor să fie tot timpul bucuroși, mulțumiți și recunoscători pentru osteneala și jertfa lor, tot așa și Dumnezeu așteaptă de la noi mulțumire.

„Când văd că pruncii lor sunt triști, nemulțumitori și supărare, atunci (părinților) le este greu. Asemenea și Tatăl nostru Cel ceresc: ne-a dat totul, și noi suntem veșnic mâhniți de ceva. Este ca atunci când o mamă îi face copilului toată voia, iar el este mereu nemulțumit și îi reproșează”.

Surse:

1. Doxologia, Orice întristare, pentru orice motiv, este un „laborator” al morții: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/bucuria-este-este-ceva-rar-dar-asta-nu-inseamna-ca-este-ceva-mare

2. Doxologia, Bucuria ‒ cea mai mare mulțumire adusă lui Dumnezeu: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/bucuria-cea-mai-mare-multumire-adusa-lui-dumnezeu