„Omul modern este dezbrăcat de harul lui Dumnezeu, de Sfintele Taine și de toate bunătățile cerești” – Părintele Iustin Pârvu

Într-o discuție purtată cu puțin timp înainte de mutarea sa la cele veșnice, Părintele Iustin Pârvu vorbește despre pocăință și despre importanța covârșitoare a spovedaniei pentru mântuire.

„Cheia mântuirii noastre este Taina Sfintei Spovedanii”. Oricâte milostenii, rugăciuni și postiri am face, fără spovedanie nu există mântuire, spunea Părintele.

Nimeni nu este fără de păcat, fără numai singurul Dumnezeu. În rugăciunea care se citește înainte de Sfânta Împărtășanie, creștinii spun: „Ca tâlharul mărturisindu-mă strig Ție: Pomenește-mă, Doamne, întru împărăția Ta”.

Tâlharul a furat Raiul prin pocăință. Atât de mare putere are pocăința pentru păcate și iertarea lor prin mărturisirea sinceră la duhovnic, încât după spovedanie, omul este adus de harul și mila lui Dumnezeu în starea de dinainte de păcat.

Spovedania are putere de a anula consecințele păcatelor, căci prin pocăință îmblânzim pe Dumnezeu și atragem mila Lui asupra noastră.

Părintele Iustin constata cu părere de rău că mulți oameni refuză să se spovedească, pretextând că sunt tineri și că se vor pocăi la bătrânețe.

Ziua de azi este a noastră, cea de mâine este a lui Dumnezeu, și nu știe nimeni dacă va mai ajunge până mâine. Se poate întâmpla să ne îmbolnăvim și să nu mai putem face faptele pocăinței. Așa ne poate găsi moartea nespovediți și nepregătiți pentru marea întâlnire cu Dumnezeu.

Omul zilelor noastre refuză tot ce e bun în viața lui, alegând doar lucrurile trecătoare, care nu au nici o valoare pentru mântuire. Lumea în care trăim promovează doar valorile

„Noi mereu fugim, înlăturăm ce e bun și am ajuns să ne deranjeze și mirosul de tămâie, al busuiocului. Zicem: „Nu e plăcut!” Mă stingherește, mă doare capul de la fumul de lumânări, nu pot să stau mult!” și vin peste noi toate relele. A secătuit pământul și toate relele-s pe capul nostru. Vin toate bolile, vin toate greutățile, fără leac, fără vindecare”.

Sursă: Creștin Ortodox, Despre spovedanie si rugaciune cu Parintele Iustin Parvu: https://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/despre-spovedanie-rugaciune-parintele-iustin-parvu-68480.html

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[bws_google_captcha]