„Pe cât puteți, să trăiți în SMERENIE. Să vă gândiți că nu avem nimic al nostru, ci pe toate ni le-a dat Dumnezeu” – Părintele Paisie Aghioritul

Prin mândrie ne asemănăm diavolului și îngerilor care au căzut din cer, iar prin smerenie ne facem asemenea lui Dumnezeu, căci Mântuitorul a spus: „Învățați de la Mine că Eu sunt blând și smerit cu inima”.

Smerenia este virtutea opusă mândriei. Această patimă îndeamnă la înălțarea minții și la o gândire trufașă și semeață. Cel mândru se ridică deasupra semenilor lui și se consideră mai bun decât toți.

Sfântul Paisie Aghioritul

Cel trufaș se mândrește cu ceea ce nu este al lui. Or, toate de cele pe care le are sau le dobândește omul în viața lui sunt de la Dumnezeu și prin bincuvântarea Lui.

„Toate pe care le avem sunt ale lui Dumnezeu, numai păcatele sunt ale noastre”.

Cugetarea smerită arată sănătatea minții, în timp ce mândria arată boala omului și căderea lui sigură, după spusele Mântuitorului: „Oricine se înalță pe sine se va smeri, și cel ce se smerește pe sine se va înălța” (Luca 14, 11).

„Dacă nu ne vom smeri, vor acționa mereu asupra noastră legile duhovnicești, până ce ni se va încovoia egoismul nostru. Să dea Dumnezeu să se facă aceasta înainte de a ne găsi moartea”.

Pentru a înțelege cum funcționează aceste legi duhovnicești, Părintele Paisie face o comparație:

„Așa cum în natură există legile naturale, tot astfel și în viața duhovnicească există legile duhovnicești. De pildă, atunci când cineva aruncă un obiect greu în sus, cu cât mai mult avânt și cu cât mai mare este înălțimea la care îl aruncă, cu atât mai mare va fi puterea cu care va cădea și se va zdrobi.

În viața duhovnicească, cu cât se înalță cineva mai mult cu mândria, cu atât mai mare va fi căderea lui duhovnicească, și potrivit cu înălțimea mândriei lui se va zdrobi”.

În unele cazuri, aceste legi funcționează foarte repede. Cineva se mândrește puțin și imediat o pățește.

„De pildă, o soră șterge geamurile și îi vine un gând de mândrie că le șterge mai bine decât alta. Atunci dintr-o dată se întâmplă ceva și, țac, se sparge geamul”.

Spre deosebire de legile naturii, cele duhovnicești pot fi schimbate prin pocăință. De îndată ce cineva conștientizează mândria sa și se întoarce cu fața spre Dumnezeu recunoscându-și greșeala, negreșit primește iertare.

„Atunci când cineva își va da seama imediat de înălțarea cugetului său și va spune: „Dumnezeul meu, eu nu am nimic al meu și totuși mă mândresc. Iartă-mă!”, îndată mâinile milostive ale lui Dumnezeu îl apucă și îl coboară încet jos, fără să se observe căderea lui. Și astfel nu se zdrobește, deoarece a mers mai înainte zdrobirea inimii prin pocăința ce a arătat-o”.

În acest caz legile duhovnicești încetează a mai lucra, iar dragostea lui Dumnezeu care iese în întâmpinarea celui rănit de mândrie se așază pe sufletul lui ca un balsam.

Când omul se pocăiește și cere iertare, Dumnezeu îl copleșește cu milostivirea Sa.

„Dumnezeu se schimbă potrivit judecăților Sale, care sunt abis nepătruns, atunci când se schimbă și oamenii. Când copilul cel neastâmpărat își revine, se pocăiește și este mustrat de conștiința sa, atunci tatăl său îl răsfață cu dragoste și îl mângâie.

Nu este un lucru mic ca omul să poată schimba hotărârea lui Dumnezeu. Faci rău? Dumnezeu îți dă o pălmuță. Spui „am greșit”? El îți dă binecuvântări”.

________________________________________________________________________________________________________

Sursă: Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de Familie, Editura Evanghelismos, București, 2003

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

loading...
Loading...

1 comentariu

  1. AMIN AMIN AMIN !!!! FOARYE FRUMOASA PILDA DE SMERENIE !!! MULTUMESC TAIFAS !!!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.