In Memoriam Părintele Iustin Pârvu: Viaţa, Suferinţa, Ultimele Cuvinte

Părintele Iustin Pârvu, tulpină duhovnicească puternică din grădina sfinţilor duhovnici ai României a căzut, înfrânt de boli şi suferinţe, dar s-a ridicat la cer de sfinţenia vieţii sale închinate în taină lui Dumnezeu.

Părintele Iustin Pârvu 

Vorbim deja la trecut despre unul din ultimii mari duhovnici ai României – Părintele Iustin Pârvu, care a trecut la Domnul pe 16 iunie 2013, la ora 22:40, după o viaţă de jertfă şi suferinţă culminată cu un cancer galopant. S-a mutat în ceata sfinţilor martiri şi mărturisitori ai României, alături de alte nume mari care s-au întâlnit după gratiile închisorilor comuniste, sau în desişul verde al mănăstirilor din munţi: Arsenie Papacioc, Ilie Cleopa, Ioanichie Bălan. Părintele Iustin Pârvu a împlinit 94 de ani pe 10 februarie 2013. Înmormântarea părintelui Iustin Pârvu va alea loc joi, 20 iunie 2013, odată cu începerea Sfineti Liturghii, la ora 9.

Preot misionar la 20 de ani

Părintele Iustin Pârvu s-a născut în satul Poiana Largului – Călugăreni din judeţul Neamţ în anul 1918, şi este unul din titanii care au făcut cinste sfântului monahism românesc. Frate de mănăstire la doar 17 ani, seminarist la 18 ani şi preot la numai 22 de ani la Mănăstirea Durău, părintele Iustin n-a putut sta departe de lupta împotriva comunismului păgân, şi s-a înrolat în Divizia 4 Vânători de Munte pentru apărarea credinţei creştine clădită de-a lungul timpului numai pe jertfă. A slujit ca preot misionar pe Frontul de Est al Neamţului în timpul celui de-al doilea război mondial.

19 ani de temniţă – Supravieţuitor în închisorile comuniste

După război, apele s-au tulburat din nou pentru destinul părintelui, începând prigoana bolşevică. În anul 1945 a fost condamnat la 12 ani de temniţă comunistă, ca „deţinut politic”, fiind eliberat abia în anul 1964, după alţi 7 ani de pedeapsă prelungită pentru nelepădarea de credinţă. A trecut prin aproape toate închisorile ţării: Jilava, Gherla, Aiud, Văcăreşti, Periprava şi Suceava, făcând parte din grupul muncitorilor silnici al minelor de la Baia Sprie, şi apoi din grupul deţinuţilor care s-au vrut „reeducaţi” la Piteşti.

Trecut cu multă demnitate şi curaj prin focul arzător al închisorilor – unde chinul cel mai mare era să simţi ura fraţilor şi torturilor inumane, părintele Iustin Pârvu a ieşit curat ca aurul topit în topitoare, alături de mulţi alţi ostaşi supravieţuitori ai lui Hristos.

Drumul mănăstirilor până la Petru Vodă

După eliberare, părintele Iustin Pârvu este nevoit să muncească ca lucrător forestier, urmând ca în anul 1966 să fie primit la Mănăstirea Secu din Neamţ, până în 1975. De aici, părintele Iustin a fost mutat forţat la Mănăstirea Bistriţa, supravegheat constant de securitate până în anul 1991. În aceste locuri în care a format prietenii de suflet cu părintele Cleopa şi Ioanichie Bălan.

Deşi şi-a dorit ca ultimii săi ani din viaţă să-i petreacă în linişte şi rugăciune, retras în sihăstire, părintele Iustin Pârvu avea să urmeze alt itinerariu, aşa cum i l-a trasat Dumnezeu mai dinainte. Astfel că în 1991, părintele Iustin Pârvu se întoarce în satul său natal, punând bazele mănăstirii Petru Vodă – mănăstire care a fost gândită şi construită de la bun început ca un lăcaş sfânt cu specific omagial, închinat martirilor care s-au jertfit în închisorile comuniste române. Aici a rămas ca stareţ până în anul 2013, când s-a mutat definitiv în cetatea stătătoare de sus.

Ca nişte urme adânci ale prigoanei muceniceşti îndurate în închisoare, problemele de sănătate resimţite în ultimii ai s-au adăugat la şirul suferinţelor asumate în taină, culminând cu un cancer de stomac acutizat în câteva luni şi ore.

Părintele Iustin, devenit arhimandrit în anul 2008, a sprijinit numeroase mănăstiri şi schituri: de la Bihor, Peşterea Sfântului Ioan Casian şi Andrei sau Schiturile de la Bihor şi Alba Iulia.

A întemeiat o mănăstire de maici – Mănăstirea Paltin, aproape de Mănăstirea Petru Vodă, un centru de plasament pentru copii, un azil de bătrâni şi un spital. Revista lunară de învăţătură ortodoxă „Glasul Monahilor” poartă tot amprentele de întemeietor ale părintelui Iustin Pârvu.

Ultimele cuvinte ale părintelui Iustin Pârvu

„Poporul român este un popor pizmuit şi forţat, fără stăpîn. Poporul e fără stăpîn, asta e drama cea mare.

Acum a venit vremea să ne mântuim pe furiş. Azi, de multe ori socotim că ceea ce facem este bine, amestecând şi voia lui Dumnezeu, făcând şi voia diavolului. Aşa socotim că ne putem mântui şi salva neamul prin aceste două poziţii contradictorii, rămânând astfel pe o poziție de făţărnicie.

Asistăm la mimarea unui creştinism fals. De aceea nu ne rămâne decât acoperământul Maicii Domnului, şi al tuturor sfinţilor şi mărturisitorilor noştri din veacul XX. Noi am avut ierarhi învăţaţi, dar nu am prea avut ierarhi care să-şi pună pielea de martir.

Foarfece este neamul nostru, care a tuns toată necurăţia şi fărădelegile celor care ne-au tuns pe noi trupeşte. Dar vine foarfecele celălalt de dincolo, care va fi adevăratul foarfece ca să ne taie de chinurile veşnice, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin. Viaţa creştină s-a regăsit în locurile strâmtorate, şi cele bune cu osteneală se câştigă şi în dureri se împlinesc. „