„Suntem străini și călători pe pământ. Nimeni nu rămâne în lumea aceasta. N-am venit să stăm aici” – Părintele Cleopa

Omul este nemuritor și nu poate muri. El a fost creat să trăiască veșnic. Chiar dacă se desparte de haina trupului său, sufletul lui este viu și merge acolo de unde și-a luat ființă, adică la Dumnezeu.

Această despărțire de trup este vremelnică, deoarece la a doua venire a lui Hristos, toți morții vor învia.

 

Cunoscând scurtimea vieții noastre pământești, natura stricăcioasă și pieritoare a bunurilor materiale și amăgirea desfătărilor lumii acesteia, cugetarea la moarte și la viața veșnică este cu adevărat începutul înțelepciunii.

Părintele Cleopa ne îndeamnă să ne aducem aminte de nemurire și să trăim cu luare aminte la viața noastră, ostenindu-ne să dobândim raiul și slava cea cerească.

„Să știți că suntem străini și călători pe pământ. Nimeni nu rămâne în lumea aceasta. N-am venit să stăm aici. Aici este o trecere necontenită; am răsărit prin naștere și asfințim prin moarte.”

Cartea Psalmilor este plină de învățături despre moarte:

„Anii noștri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor sunt șaptezeci de ani, iar de vor fi în putere optzeci de ani, și ce este mai mult decât aceștia osteneală și durere; că trece viața noastră și ne vom duce. Învață-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înțelepciune.” (Ps. 89, 10-14)

Și iarăși zice Proorocul: „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, așa va înflori”, „ zilele lui ca umbra trec”, „s-au stins ca fumul zilele mele și oasele mele ca uscăciunea s-au făcut”; „deși ca o umbră trece omul dar în zadar se tulbură”.

Așa și Dreptul Iov, cugetând la scurtimea vieții sale, a zis: „Din pântecele maicii mele am căzut în groapă”.

„Deci să nu punem bază pe viața aceasta, că-i umbră și vis”. Să nu asemănăm bogatului nemilostiv care și-a adunat bogăția în hambare, zicându-și întru sine: „Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te”.

Acestuia Dumnezeu i-a zis: „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit, ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu” (Luca 12, 20-21).

Partea nemuritoare din om este sufletul său. Trupul se face țărână, chiar și oasele se nimicesc și nu mai rămâne nimic din om, după porunca lui Dumnezeu: „pământ ești și în pământ vei merge”.

„Sufletul nu moare niciodată. Sufletul rămâne în vecii vecilor, că el este duh, și nu poate să moară. Așa l-a făcut Dumnezeu.”

Dumnezeu ne-a lăsat poruncile Sale ca niște jaloane care să contureze traseul nostru spre viața veșnică. Și ca să nu cădem în ispită, Mântuitorul ne-a zis: „Privegheați și vă rugați”.

Să petrecem cu mintea trează, să veghem asupra sufletului nostru, să avem grijă să-l curățăm prin baia Spovedaniei – care este cel de–al doilea botez, să-l hrănim cu rugăciune și cu Trupul și Sângele Mântuitorului, să-l luminăm cu lumina faptelor bune și să-i gătim haină de nuntă.

„Că nu știți ziua nici ceasul întru care Fiul Omului va veni”. Să ne asemănăm fecioarelor înțelepte care au așteptat pe Mirele lor cu candele aprinse, având din belșug untdelemnul dragostei și harul Sfântului Duh.

„Nu știm când plecăm din lumea aceasta. Că unul pleacă copil, altul tânăr, altul mai bătrân. La unul se întâmplă moartea într-un accident, la altul într-un cutremur, sau vine un junghi peste noapte și gata. Numai Cel de sus știe toate! De aceea, totdeauna trebuie să fim pregătiți.“

Sursă: Arhimandrit Ilie Cleopa, Drumul Sufletului după moarte, pp. 2-5