RUGĂCIUNEA este LEAC împotriva FRICII de SUFERINȚĂ, de BOALĂ și de MOARTE – chirurgul Alex Carrel

Efectele rugăciunii nu sunt o amăgire”, spunea chirurgul Alex Carrel. Ele pot fi constatate atât în plan spiritual, cât și în plan fizic. Cele mai mari transformări au însă loc la nivel lăuntric.

Sufletul celui care se roagă se vindecă de patimi, de angoase, de spaime și de toate temerile și neputințele care vin din lucrarea celui rău.

Rugăciunea trebuie considerată un leac, un remediu împotriva fricii de suferință, de boală, de moarte”. În cele din urmă, sentimentul profund de spaimă în fața suferinței este cel care îi caracterizează pe oamenii care nu L-au descoperit încă pe Dumnezeu.

Sentimentul de apartenență la divinitate și nevoia de comuniune și comunicare cu Dumnezeu, fac parte din „esența intimă a naturii noastre”. Din păcate, acest sentiment a fost anihilat în unele epoci.

Experiența ne-a învățat că pierderea simțului moral și spiritual poate duce la decăderea completă a unei națiuni, spune dr. Carrel.

„Renunțarea la activitatea spirituală este incompatibilă cu reușita vieții. Societățile în care dispare nevoia de rugăciune sunt sortite degenerării”.

Jeam Claude Larchet scrie în cartea sa, „Terapeutica bolilor spirituale” că rugăciunea este „pricinuitoare tămăduirii omului și a întoarcerii sale întru sănătate” datorită faptului că prin intermediul ei primim harul lui Dumnezeu. Fericitul Augustin numea rugăciunea „cheia vistieriei darurilor dumnezeiești“. 

Când ne rugăm, ne adresăm lui Hristos, Care este Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre. Dumnezeu a zis prin proorocul David că El singur este izbăvitorul și ajutătorul nostru: „Cheamă-Mă pe Mine în ziua necazului, și Eu te voi izbăvi și Mă vei preaslăvi” (Ps. 49, 16).

Ca răspuns la rugăciunea sa, omul primește de la Hristos leacurile potrivit stării sale și izbăvirea de boală”.

Sfântul Ioan Gură de Aur numește rugăciunea „doctoria sufletului” și „leac pentru relele lui”. Lui Dumnezeu trebuie doar să-I arătăm necazurile noastre, nu și chipul în care să ne ajute. Adică nu trebuie să formulăm cereri precise, ci să ne spunem doleanțele noastre și apoi să adăugăm: „Facă-se, Doamne, voia Ta“.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Dumnezeu știe, prin El Însuși, cu amănunțime ceea ce ne trebuie. Cea mai bună este rugăciunea vameșului care s-a smerit pe sine: „Fii cu mine, Doamne, păcătosul”

 

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.