„CREDINȚA ne dă liniște sufletească în orice împrejurare ne-am găsi” – Părintele Arsenie Papacioc

Acesta este secretul care îi caracterizează pe creștinii adevărați: credința în Dumnezeu și nădejdea în ajutorul Lui. Acești oameni impresionează prin felul lor liniștit de a fi, indiferent de problemele pe care le au.

În mijlocul lumii agitate și competitivă în care trăim, răbdarea, blândețea, dragostea și smerenia sunt virtuțile care îi diferențiază pe creștini de ceilalți oameni.

Acești oameni au o viață liniștită pentru că sufletul lor este liniștit și împăcat. Nimic nu-i poate da omului o siguranță mai mare decât credința în ajutorul lui Dumnezeu.

Chiar și când vânturile necazurilor suflă și în direcția lor, ei nu se clatină, pentru că la temelia vieții lor se află credința nestrămutată în Dumnezeu.

Cei care au o relație vie cu Dumnezeu și obișnuiesc să se roage – fie pentru a mulțumi, fie pentru a dobândi rezolvarea unei probleme – nu se tulbură de necazurile din viața lor, pentru au convingerea că nu sunt singuri, ci Dumnezeu este mereu cu ei.

Cu ajutorul credinței putem răbda și purta mai ușor greutățile, bolile, lipsurile și crucea vieții. Celui credincios Dumnezeu îi dăruiește pace și bucurie sufletească. Părintele Arsenie Papacioc spunea foarte frumos despre credință că aceasta „ne dă liniște sufletească în orice împrejurare ne-am găsi”.

Așa cum copiii nu se tem de nimic când părinții îi țin de mână sau îi poartă în brațe, așa și oamenii mari, care se raportează la Dumnezeu ca la Părintele lor, nu își fac griji pentru viața lor.

Ei simt ocrotirea și iubirea lui Dumnezeu, și au siguranța că nimic nu îi poate vătăma. Ei privesc necazurile ca pe niște lecții de viață, sau ca pe niște oportunități de întărire a credinței și a relației cu Dumnezeu.

„Nici o nenorocire nu înseamnă ceva, și nimic nu este pierdut, atâta timp cât credința rămâne în picioare, cât capul se ridică din nou și sufletul nu abdică“.

Sursă: Părintele Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 107