„Când sufletul se smerește și se supune voii lui Dumnezeu, atunci încetează și suferințele și necazurile” – Starețul Tadei

În lume necazuri veți avea, ne spune Mântuitorul. Acestea sunt cu neputință de oprit, deoarece prin ele ne mântuim. Ceea ce putem însă evita este suferința care ne vine de pe urma lor.

Sfinții Părinți ne dezvăluie care este cel mai bun „medicament” împotriva suferinței: smerenia. Starețul Tadei spunea că, de multe ori, necazurile vin tocmai din cauză că avem multă mândrie, și Dumnezeu vrea să ne tămăduim.

Starețul Tadei

„Adesea, aici pe fața pământului se abat asupră-ne multe necazuri și greutăți. Toate acestea se întâmplă pentru că încă nu ne-am smerit.”

Domnul Însuși a zis: „Învățați de la Mine, că Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre”.

„Când sufletul se smerește și se supune voii lui Dumnezeu, atunci încetează și suferințele și necazurile. Căci atunci și suferințele, și pătimirile se fac dragi inimii și sufletului.”

Smerenia ne aduce o înțelegere duhovnicească a lucrurilor din viața noastră, și atunci nu ne mai poate vătăma nimic.

„Căpătăm atunci o cu totul altă înțelegere a vieții. Nu mai cugetăm după înțelepciunea veacului acestuia, așa cum face lumea. Le înțelegem pe toate altfel.”

Smerenia înseamnă să nu te socotești mai bun decât alții, să îi pui pe ceilalți mereu mai presus de tine, să nu te răzvrătești, să le accepți pe toate ca din mâna lui Dumnezeu și să ai nădejde tare în rânduiala lui Dumnezeu.

Să fii tot timpul un om al păcii, al blândeții, al răbdării și al iubirii. Atunci când sufletul este smerit, totul i se pare frumos și mângâietor, spunea Părintele Tadei.

Sufletul smerit se mulțumește cu orice și este bucuros să-i vadă pe alții mai sus decât el, spunea Sfântul Siluan Athonitul. Acesta numea smerenia cea mai mare știință, care îl ajută pe om să găsească pacea și bucuria sufletului încă din viața aceasta.

„Sfântul Antonie cel Mare a văzut ce rele-meșteșugiri urzesc duhurile viclene de sub cer, a oftat și a zis: Dumnezeul meu, cine va putea scăpa de acestea? Și a auzit un glas: Numai cei smeriți și blânzi vor trece. Ci nici nu sunt atinși de ele”.

Iată cât de mare este puterea smereniei, de care diavolii se tem și fug ca de foc.

„Vedeți, când sufletul se smerește, când se supune voii lui Dumnezeu, duhurile viclene nu mai au putere asupra lui – căci se află sub ocrotirea harului Sfântului Duh, este acoperit de focul dumnezeiesc”.

Îngerii cei răi au căzut din cer din cauza mândriei, de aceea ne ispitesc acum și pe noi să cădem în aceeași patimă, ca să ne îndepărteze de Dumnezeu.

Mândria are multe fețe: părerea de sine, trufia, orgoliul, deznădejdea, iubirea de sine. Cel mândru nu-și vede păcatele sale ci doar pe ale celorlalți, se încrede întru totul în sine, îl doare când este jignit sau necinstit, nu poate răbda în tăcere sau cu inima bună supărările pe care cei din jur i le fac.

Pentru a ne tămădui, trebuie să cerem necontenit ajutorul lui Dumnezeu.