Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Izvorâtoarea de Untdelemn” în timpul foametei
Maica Domnului și-a arătat dragostea, prețuirea și purtarea de grijă față de monahii și mănăstirile din Sfântul Munte în nenumărate feluri, săvârșind de multe ori minuni prin intermediul icoanelor sale.
În Muntele Athos se găsesc șapte astfel de icoane. Una dintre ele este cea despre care vorbim în acest articol, și care este păstrată în chelăria Mănăstirii Vatopedi.
În limba greacă se numește Eleovrýtissa, care se tâlcuiește „izvorâtoarea de ulei”, sau „Docheiarissa”, care înseamnă „cea din cramă”. A fost pictată în secolul al 16-lea și este prăznuită în vinerea din Săptămâna Luminată.
După cum o arată numele, această icoană s-a arătat făcătoare de minuni, izvorând mulțime de untdelemn într-o perioadă dificilă.
Tradiția spune că atunci când monahii se confruntau cu o lipsă mare de ulei în mănăstire, chelarul Ghenadie a spus Starețului că ar trebui să iconomisească uleiul să ajungă pentru candelele din Sfântul Altar și să nu-l mai folosească la prepararea alimentelor.
Având nădejde tare în ajutorul Maicii Domnului, starețul nu a ascultat sfatul cuviosului Ghenadie, și a poruncit chelarului să dea ulei și pentru folosul obștii.
Făcând ascultare cu smerenie, Cuviosul Ghenadie a fost martorul unei intervenții neașteptate a Maicii Domnului. Într-o zi, pe când a intrat în chelărie pregătindu-se să ia ultima măsură de ulei, Cuviosul Ghenadie a văzut că butoaiele goale nu numai că se umpluseră cu ulei, ci acesta curgea acum până la ușă. Deasupra vaselor se afla o icoana veche a Maicii Domnului, care ulterior a primit numele de “izvorâtoare de untdelem”.
Din acel moment, icoana Maicii Domnului a început să răspândească o mireasmă îmbietoare. A rămas în cămara mănăstirii, fiind scoasă spre închinare în ziua prăznuirii ei.
Icoana Maicii Domnului Izvorâtoarea de Untdelemn este o icoană de dimensiuni mici, însă datorită ferecăturii de argint realizată de un mirean evlavios, ea arată mai mare decât este în realitate. Pentru a nu da uitării minunii ce s-a săvârșit prin mijlocirea Maicii Domnului, deasupra icoanei stă scris: „Înmulțirea uleiului”.
Pentru cei care zic că icoanele sunt închinare la idoli, trebuie să facem pe scurt diferența esențială între idol și icoană. Idolul este un obiect sau o patimă pe care omul ajunge să îl considere dumnezeu, închinându-i-se acestuia ca atare. Icoana însă, înseamnă o reprezentare a persoanei înfățișate pe ea.
Cei care se închină icoanelor nu se închină materiei și nu cinstesc icoana în sine, ci persoana pe care o văd pictată: Mântuitorul, Maica Domnului, sfinții, îngerii din ceruri.