Rochii tricotate – patru modele în tendințe în primăvara anului 2014

Oficial, din punct de vedere calendaristic, primăvara a venit, însă soarele nu este încă generos, astfel că soluția atunci când vrei să fii chic și să-ți expui picioarele sexy este o rochie tricotată. Te va ajuta să fii sexy și să aduci un aer primăvăratic ținutei tale, astfel că e musai să o incluzi în garderoba ta!

rochie tricotata neagra

Simplă și comodă, o rochie tricotată poate fi la fel de chic precum una din dantelă ori voal, dacă știi cum să o porți. Prin urmare, atunci când vrei să fii sexy și să-ți expui picioarele, când soarele nu este de partea ta, optează pentru o rochie tricotată.

Iată ce modele de rochii tricotate se poartă în acest sezon și învață cum să le asortezi:

Rochii tricotate în culori electrice

După ce te-ai ”ascuns” luni de zile în haine în culori neutre și groase, a sosit momentul să-ți înveselești garderoba. Optează pentru o rochie tricotată în culori puternice. Pe lângă faptul că vei arăta fabulos, dacă vei alege o rochie potrivită pentru silueta ta, starea ta de spirit se va îmbunătăți și vei deborda de energie.

rochie tricotata

Rochii tricotate office

Scapă de costumul office alcătuit din cămașă și pantaloni la dungă și poartă o rochie tricotată. Este simplă și comodă, astfel că poți alcătui o ținută chic, fără să încalci regulile vestimentare ce îți sunt impuse. Alege o rochie tricotată în culori neutre și poart-o cu pantofi cu tocuri înalte și un blazer ori un sacou.

rochii tricotate office

Rochii tricotate A – line

Dacă nu ai un abdomen tocmai tonifiat, dar vrei să porți rochii, pentru că ai picioare frumoase, o rochie tricotată A-line, este ideală pentru zilele mai reci de primăvară, dar și toamnă. Optează pentru un model simplu, în culori uni ori cu imprimeuri, dacă îți dorești o ținută casual și poart-o cu o pereche de pantofi cu vârful ascuțit.

rochie tricotata  A line

Rochii tricotate cu imprimeuri

Indiferent de sezon, imprimeurile sunt chic și te ajută să-ți înveselești ținuta, motiv pentru care e necesar să ai în garderobă cel puțin o piesă vestimentară cu imprimeu floral, etnic sau animal print, în funcție de preferință. Prin urmare, dacă vrei să atragi atenția și să ai o ținută chic, opteză pentru o rochie tricotată cu imprimeuri în culori tari. Indiferent de modelul ales, poart-o cu o pereche de botine ori pantofi cu tocuri înalte.

rochie tricotata cu imprimeu

Tu ce tip de rochie tricotată porți?

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.