Rochii de mătase: Patru modele chic, în tendințe
Denim, bumbac, matase… Aceste trei materiale nu trebuie să lipsească din garderoba niciunei femei, deoarece sunt foarte utile, comode, putând fi purtate în orice ținută. De asemenea, fiecare femeie, indiferent de statut, trebuie sa investească într-o rochie de mătase.
Fie că alegi o rochie lungă, de ocazie, ori una scurtă, perfectă pentru zilele călduroase de vară, e musai să te bucuri atigerea catifelată a mătăsii naturale. Acea senzație e incomensurabilă, iar modul în care te vei simți, unic, indiferent că optezi pentru o rochie cu un croi simplu, ori unul minimalist.
Iată câteva rochii de mătase ce se poartă în sezonul cald din 2014:
Rochia de mătase cu imprimeu floral
Imprimeul floral nu se demodează nici în acest sezon, ba chiar pare să fie mai prezent ca oricând, fiind inclus chiar și pe gecile din fâș, ce pot fi purtate în serile răcoroase de vară. Din acest motiv, îți recomandăm să optezi pentru o rochie de mătase cu imprimeu floral. Este comodă și versatilă, astfel că o poți purta fie la facultate, la birou ori în oraș, la o ieșire la terasă. O poți combina fie cu o pereche de bocanci, pentru un look casual, ori platforme, pentru unul elegant.
Rochia de mătase cu imprimeu ombre
Stilul ombre a făcut furori în materie de hair styling, însă la scurt timp, a fost inclus și pe haine ori încălțăminte, astfel că au apărut bluze, fuste ori pantofi, meniți să-ți ofere un stil deosebit. Prin urmare în această vară, îți propunem să optezi pentru o rochie cu imprimeu ombre, fie că alegi un model scurt ori lung, îl poți purta cu încredere fie în timpul zilei, cu o pereche de sandale grecești, fie la un eveniment cu ștaif.
Rochia de mătase lungă
Dacă ai fost invitată la o petrecere și nu știi în ce să te îmbraci, mizează cu încredere pe o rochie lungă, din mătase. Materialul fluid îți va evidenția silueta, astfel că te poți bucura de un look inedit. Poți opta pentru un model colorat, ori, pentru un outfit sofisticat și elegant, poți alege o rochie de mătase lungă, neagră. Te vei simți incredibil, iar ținuta va fi, cu siguranță, apreciată.
Rochia de mătase de tip babydoll
O rochiță scurtă, de tip babydoll, poate fi răspunsul la întrebarea ”în ce mă îmbrac?”. Prin urmare, dacă vrei să te simți sexy și să debordezi de senzualitate, o rochie de mătase de tip babydoll, cu un decolteu în V, foarte adânc, ori cu spatele gol, te va ajuta să-ți îndeplinești visul. Poart-o cu o pereche de sandale cu platformă ori cu pantofi cu tocuri foarte înalte.