1 sfert din populația lumii are lipsă de acest MINERAL

Deficitul de minerale esențiale precum zincul, magneziul sau calciul este una din cauzele pentru care aproape un sfert din populația lumii nu reușește să-și optimizeze funcția sistemului imunitar. Conform cercetărilor, un aport necesar de zinc poate reduce severitatea și durata unei răceli sau boli infecțioase.

Zinc

Zinc

Rolul zincului în organism

Zincul este esențial pentru întărirea imunității, dezvoltarea mușchilor, creșterea fertilității, îmbunătățirea nivelului de energie a corpului, menținerea sănătății părului și pielii. Zincul îmbunătățește sănătatea inimii, ajută la scăderea colesterolului și a inflamațiilor. Acționează ca un detoxifiant al metalelor grele, ajută la tratarea diareei, la stimularea memoriei, la vindecarea bolilor și prevenirea cancerului. Pofta de alimente dulci sau sărate poate fi semnul unei afectări a gustului datorate deficitului de zinc.

Simptomele lipsei de zinc

Persoanele care au lipsă de zinc pot recunoaște acest deficit după următoarele semne:

– subțierea și căderea părului
– unghii fragile, care se rup ușor
– răceli dese
– anemie, oboseală, slăbiciune
– vedere slabă pe timpul nopții
– reducerea gustului
– dermatite (mai ales în jurul nasului)

Lipsa de zinc – motive de îngrijoare

Experții spun că peste 2 miliarde de oameni din întreaga lume suferă de lipsă de zinc. Deși cercetătorii au identificat deficitul de zinc ca una din cauzele principale ale bolilor care apar odată cu vârsta, foarte mulți copii, tineri și adulți suferă de o lipsă alarmantă de minerale. Întrucât lipsa de zinc este mai acută la vârstnici, aceștia pot lua suplimente sau chiar capsule cu multivitamine (la recomandarea medicului).

Acest deficit se datorează faptului că medicii nu știu aproape nimic despre rolul zincului în corp, de mecanismele de controlare a absorbției sale și mai ales de testare a nivelului lui în corp. Cu toate acestea, studiile au arătat că zincul este esențial pentru protejarea împotriva stresului oxidativ și pentru repararea celulelor ADN.

Studiile realizate la Universitatea de Stat din Oregon le dă cercetătorilor motive serioase de îngrijorare cu privire la implicațiile pe care deficitul de zinc le are asupra bolilor infecțioase, asupra sistemului imunitar, asupra deteriorării ADN-ului și asupra apariției cancerului.

Tot mai mulți adulți și copii lipsesc de la serviciu și de la școală din cauza unei simple răceli, care se vindecă foarte greu. Statisticile arată că 40% din zilele libere luate anual au ca și cauză o gripă sau o răceală rebelă.

Studii

Ipoteza că zincul poate fi eficient în tratarea și prevenirea unei răceli a fost lansată în anul 1984, în cadrul unui studiu care a arătat că acest mineral poate scurta durata unei răceli.

Un alt studiu realizat mai târziu a demonstrat că zincul, administrat sub formă de pastile, sirop sau tablete la o zi de la apariția unei răceli reduce semnificativ severitatea și durata bolii. După o săptămână, majoritatea persoanelor care au luat zinc nu mai aveau nici un simptom. Copiii care au luat sirop de zinc sau pastile cu zinc timp de 5 luni sau mai mult (pentru întărirea imunității) au răcit de foarte puține ori. Zincul reduce de asemenea necesitatea utilizării de antibiotice la copii. Un alt studiu a arătat că un nivel mic de zinc în sânge poate crește riscul de apariție a penumoniei.

Surse naturale de zinc

Zincul se găsește în mod natural în proteinele din carne, și în doze mult mai mari în fructele de mare, precum stridiile. Se poate găsi și în unele plante și semințe:

  • semințe de dovleac
  • cacao sau ciocolata neagră
  • usturoi
  • semințele de pepene
  • semințe de susan
  • semințe de chia
  • germeni de grâu
  • mazăre, fasole
  • fructe proaspete și uscate (avocado, fructe d epădure, curmale, caise)
  • spirulină
  • polen
  • nuci și alune

Doza zilnică recomandată de zinc

Doza recomandată de zinc este de 8 mg pe zi pentru femei și 11 mg pentru bărbați. Prea mult zinc poate avea efecte secundare precum reducerea nivelului de cupru din corp și afectarea răspunsului imun. O doză care depășește 50 mg pe zi este considerată excesivă. Nu trebuie luate doze mari de zinc pe o perioadă mai mare de 4 zile

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


1 comentariu

  1. Ce reprezinta numerele, din dreapta, asezate sub forma de coloana? Cei carora le-a placut chimia, aceasta materie foarte frumoasa dar complexa, cred ca stiu raspunsul la aceasta intrebare!!!!!! Cei care nu stiu raspunsul, le spun eu: numerele reprezinta confguratia electronica a atomului de zinc sau asezarea electronilor, pe straturi, in invelisul electronic, al atomului de zinc. Numarul din stanga (30) reprezinta numarul atomic Z sau numarul total de elctroni, din atomi, numar care este egal cu numarul de protoni, deoarece orice atom, este neutru, din punct de vedere electric.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.