UNGURAȘUL – benefic în afecțiuni RESPIRATORII, NERVOASE și CARDIACE

Ungurașul, cu denumirea științifică de „Marrubium vulgare” este folosit în medicina tradițională din Europa și țări din sudul și estul Mediteranei încă din antichitate.

Utilizările sale etnofarmacologice vizează în mod special aparatul respirator, inima și ficatul.

Unguras (Marrubium vulgare)

COMPOZIȚIE și PROPRIETĂȚI

În scop medicinal, se folosesc părțile aeriene ale plantei, care conțin glicozide amare, taninuri, alcaloizi, mucilagii, ceruri, saponine, substanțe grase, uleiuri volatile, acizi organici, săruri minerale, vitamina C.

Ungurașul are proprietăți expectorante, antispastice la nive bronșic, antitusive, emoliente, digestive, hepatoprotectoare, colagoge și coleretice, sedative și cardio-sedative, diuretice și depurative, astringente, antiseptice, antireumatice și antiinflamatoare.

____________________________

INDICAȚII TERAPEUTICE

Ungurașul produce o stimulare generală a funcțiilor organismului. Este indicat în afecțiuni diverse:

– tuse rebelă, tuse convulsivă
– laringită, traheită, astm
– bronșită acută și cronică
– emfizem pulmonar, pneumonie
– febră, răceli, gripă, guturai
– dispepsie, inapetență
– constipație
– colici intestinale
– ficat leneș, congestia ficatului sau a splinei
– dischinezie biliară (adjuvant)
– diabet de tip 2
– hipertensiune arterială
– aritmie cardiacă
– angină pectorală
– probleme ale circulației sangvine
– răni externe
– reumatism, gută
– inflamații
– obezitate
– nervozitate, isterie
– dureri de cap, amețeală, insomnie
– răni cu puroi, ulcerații

____________________________

MODURI de ADMINISTRARE

• Ceai de unguraș – se pun 2 linguri de plantă uscată la infuzat 10 minute în 200 ml de apă clocotită; se ia câte 1 lingură, de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mesele principale.

• Macerat de unguraș – se umple o sticlă cu vârfuri de tulpini proapete și se completează cu vin alb sau roșu; se lasă 3 zile să se macereze, apoi se filtrează; se consumă în doze mici, câte 50 ml, de 3 ori pe zi, înainte de masă.

• Comprese cu unguraș – se prepară o infuzie concentrată, din 3 lingurițe de plantă uscată și 200 ml de apă clocotită; după 10 minute de infuzare, se strecoară și se folosește la comprese pentru afecțiunile pielii.

• Frecții cu ceai de unguraș – se pun 30-60 g de plante la fiert cu 1 litru de apă timp de 5 minute; se infuzează încă 10 minute, apoi se strecoară; cu ceaiul obținut se fac frecții pentru ameliorarea durerilor de cap și reducerea amețelii; acest ceai se poate folosi și la comprese pentru edeme, hemoroizi, răni vechi cangrenate, plăgi ulceroase; în durerile de rinichi, aplicați ceaiul nestrecurat sub formă de cataplasme pe locul aferent.

____________________________

Surse bibliografice:

1. Rodríguez Villanueva J, Martín Esteban J, An Insight into a Blockbuster Phytomedicine; Marrubium vulgare L. Herb. More of a Myth than a Reality? Phytother Res. 2016: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/27271209

2. Ettaya, Dhibi S, Samout N Elfeki A, Hfaiedh N, Hepatoprotective activity of white horehound (Marrubium vulgare) extract against cyclophosphamide toxicity in male rats, Can J Physiol Pharmacol. 2016: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26886858

3. Ziarul Lumina, Ungurașul, expectorant natural: http://ziarullumina.ro/ungurasul-expectorant-natural-136016.html

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

loading...
Loading...

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *