Descoperă Minunile Ceaiului Alb
Ceaiurile au efecte minunate asupra corpului şi spiritului, în funcţie de trăsăturile fiecărei plante folosite. Unele ne energizează, altele ne calmează, unele ne vindecă de boli, altele ne ajută să slăbim. Ceaiul conţine antioxidanţi care combat lesne efectele stresului cotidian, dându-ne în schimb vitalitate fizică şi psihică.
Ceaiul alb - Proprietăți
Consumul de ceai are mai multe valenţe. Pentru cei boemi, ceaiul este un tabiet, iar pentru cei bolnavi, medicament. Ritualul consumului de ceai a început în Asia, dezvoltându-se ulterior şi în America. Vorbim aşadar de două calităţi ale ceaiului: culturale şi medicale. Ceaiul alb este un ceai special, redescoperit de consumatorii moderni ca un remediu natural pentru diferite boli. El îşi are originea în China, acolo unde a fost folosit pentru prima dată cu câteva secole în urmă. Există două tipuri de ceai alb: yin zhen şi pai mu tan. Este cel mai rar şi scump ceai, deoarece sunt necesari mii de muguri şi frunze de plantă pentru fabricarea lui.
Ceaiul alb este cel mai puţin procesat tip de ceai. Este preparat printr-un procedeu de uscare a mugurilor şi frunzelor natural, care nu afectează deloc produsul final. Ceaiul alb nu este supus presării, măcinării sau macerării, cum se întâmplă cu ceaiul verde şi cu ceaiul negru. Conţine cofeină, Provitamina A şi vitaminele A, B, C şi D, şi este mult mai bun decât celelalte tipuri de ceai. Este recomandat în curele de detoxifiere şi de slăbire.
Ceai alb - Beneficii
• Întăreşte sistemul imunitar
• Combate răceala, gripa, febra şi rujeola
• Înlătură bacteriile din gură
• Împrospătează respiraţia
• Tratează durerile dentare
• Menţine dinţii şi gingiile puternice
• Întareşte vasele de sânge
• Îmbunătăţeşte funcţiile sistmului circulator
• Mentine tensiunea arterială normală
• Previne riscul apariţiei infarcturilor
• Reduce nivelul zahărului din sânge
• Curăţă arterele şi previne îngrăşarea lor
• Scade colesterolul rău şi îl creşte pe cel bun
• Reduce riscul de accidente vasculare cerebrale
• Combate obezitatea
• Ajută copiilor aflati în proces de creştere
• Creşte densitatea oaselor
• Previne osteoporoza şi artirita
• Reduce aparitia ridurilor
• Încetineşte efectulul de îmbătrânire a pielii
• Vindecă arsurile solare şi insolaţia
• Previne cancerul de colon, prostată, şi de stomac
Cum se prepară ceaiul alb
Ceaiul alb este un ceai fin, calitativ. Se serveşte de regulă în ceşti de porţelan sau de sticlă. Secretul preparării lui are la bază infuzia şi nu fierberea. Ceaiul se lasă la infuzat aproximativ un sfert de oră. Se recomandă consumul a cel puţin unei ceşti de ceai alb pe zi. Două căni zilnic menţin sănătatea inimii.
sunt remedii si remedii!