Coada-șoricelului – o plantă excelentă pentru gripă cu secreții abundente și febră
Un prim leac spre care ne îndreptăm atunci când suntem răciți este ceaiul. La acest capitol, opțiunile sunt nenumărate.
Fitoterapia propune diverse plante medicinale pentru calmarea simptomelor și stimularea sistemului imunitar.
Cuprins
Coada-șoricelului în medicina naturii
O plantă la care ne gândim mai puțin atunci când trecem printr-un episod de răceală sau gripă este coada-șoricelului.
Sălbatică dar ușor accesibilă, trecută cu vederea dar deosebit de vindecătoare. Coada-șoricelului este de fapt unul din cele mai puternice aliate ale sănătății, mai ales a femeilor.
Are o capacitate uimitoare de a opri sângerările, iar sătenii din vechime cunoșteau aceasta și o foloseau pentru răni și infecții.
Citește și – Coada-șoricelului în medicina casei (răceală, febră, sângerări, răni)
Este înzestrată cu proprietăți antiinflamatoare, coleretice, spasmolitice, hemostatice, antioxidante, heproprotectoare, analgezice, anti-ulceroase, antihipertensive, antidiabetice, antitumorale și antimicrobiene.
În medicina tradițională sunt menționate diverse utilizări ale acestei plante:
→ sângerări nazale
→ tulburări digestive
→ inflamații și spasme gastrointestinale
→ inapetență
→ afecțiuni hepato-biliare
→ dereglări menstruale
→ crampe
→ febră
→ răni
Comisia Europeană a Germaniei a aprobat consumul intern de preparate din coada-șoricelului pentru afecțiuni dispeptice precum catar gastric, disconfort spastic.
Compresele și băile de șezut ajută în inflamații ale pielii, răni care se vindecă greu, infecții bacteriene sau fungice.
Acțiunea diversă împotriva bolilor este atribuită compușilor din uleiul esențial al plantei, dar și flavonoizilor și altor antioxidanți.
Remediu natural pentru răceală și gripă
Coada-șoricelului este o alegere excelentă pentru răceală și gripă. Combate inflamația și microbii.
Datorită efectului analgezic, reduce durerile și catarul. Produce o relaxare a circulației și sangvine. Este totodată un sedativ blând.
Citește și – Coada-șoricelului dezintegrează membrana coronavirusului
The Herbal Academy spune că infuzia de coada-șoricelului trebuie administrată la primele semne de gripă, când are o eficiență crescută.
Dezinfectant, agent profilactic
Coada-șoricelului poate fi utilizată și ca agent dezinfectant. În acest caz este recomandată tinctura. Aceasta se diluează cu puțină apă și se pune într-o sticlă cu pulverizator.
Se folosește ca spray de mâini sau se aplică pe suprafețele care necesită dezinfectare (ex. clanțe și alte ibiecte contagioase).
Persoanele care intră în contact cu persoane răcite au un risc mai mic de îmbolnăvire dacă iau câteva picături de tinctură de coada-șoricelului în fiecare dimineață.
Coada-șoricelului poate fi folosită și în profilaxia răcelilor, nu mai mult de 2 săptămâni la rând. Persoanele cu slăbiciune la nivelul ficatului trebuie să facă o cură și mai scurtă.
Stimulent al transpirației
Dacă răceala sau gripa deja s-a instalat, ceaiul fierbinte de coada-șoricelului vă poate ajuta să scăpați de febră.
Această plantă are efect diaforetice. Deschide porii și induce transpirația, sprijinind astfel procesul de vindecare.
După ce beți ceaiul fierbinte, băgați-vă în pat sub pătură. Puneți și o sticlă cu apă fierbinte la picioare și stați la căldură pentru a transpira.
Secreții nazale abundente, tuse productivă
Dacă răceala este însoțită de secreții nazale abundente, tot coada-șoricelului vă poate veni în ajutor.
Are proprietăți astringente. Prin acțiunea sa de uscare remediază tusea umedă și excesul de mucus din tractul respirator.
Este indicată în răceala cu secreții multe, membranele inflamate ale nasului și gâtului, infecțiile sinusurilor și alergiile sinusale.
Formulă de ceai pentru eliminarea excesului de mucus
Ceaiul preparat după formula de mai jos răcorește, usucă și mișcă. Aceste acțiuni ajută la eliminarea mucusului din sinusuri și scăderea febrei.
Ingrediente
• 4 g de mentă
• 4 g de flori de soc
• 3 g de coada-șoricelului
• 3 g de lumânărică
• 2 g de gălbenele
Mod de preparare
Amestecați plantele în cantitățile indicate. Puneți 1 litru de apă pe foc. Când începe să clocotească, adăugați amestecul de plante și stingeți focul. Puneți capacul și lăsați la infuzat 20 de minute.
Copiilor mici răciți li se pot face băi cu ceai concentrat de coada-șoricelului. Se folosesc 30 g de plantă uscată la 1 litru de apă. Se lasă la infuzat o oră, apoi se strecoară.
Combinații utile
Coada-șoricelului face pereche bună cu alte câteva plante utile în răceală. Iată câteva propuneri de la Herbal Academy:
→ coada-șoricelului + eucalipt (inhalații pentru de congestionarea sinusurilor);
→ coada-șoricelului + mentă + soc (ceai pentru gripă, stimulează transpirația și scade febra);
→ coada-șoricelului + lumânărică (ceai pentru gripă cu febră, tuse sau afecțiuni pulmonare).
Citește și – Coada-șoricelului – antibioticul românesc
Surse articol:
1. Benedek B, Rothwangl-Wiltschnigg K, Rozema E, Gjoncaj N, Reznicek G, Jurenitsch J, Kopp B, Glasl S. Yarrow (Achillea millefolium L. s.l.): pharmaceutical quality of commercial samples. Pharmazie. 2008 Jan;63(1):23-6. PMID: 18271298.
2. Nemeth E, Bernath J. Biological activities of yarrow species (Achillea spp.). Curr Pharm Des. 2008;14(29):3151-67. doi: 10.2174/138161208786404281. PMID: 19075697.
3. The Herbal Academy, Yarrow as a natural remedy for fever and flu: https://theherbalacademy.com/yarrow-as-a-natural-remedy-for-fever-and-flu/