Cura cu boabe de ienupăr elimină grăsimea din ficat și calmează durerile articulare

Bazat pe studii științifice

Ienupărul (Juniperus communis) este unul din cei mai valoroși arbuști rășinoși din flora spontană a țării.

Proprietățile sale terapeutice îl recomandă în numeroase afecțiuni, interne și externe.

Cura cu boabe de ienupar elimina grasimea din ficat si calmeaza durerile articulare

Cura cu boabe de ienupar elimina grasimea din ficat si calmeaza durerile articulare

IENUPĂRUL ÎN MEDICINA POPULARĂ

În medicina tradițională, ienupărul – sau jneapănul, cum mai este cunoscut, a fost utilizat cu precădere în bolile infecțioase și afecțiunile articulare.

În România, infuzia și tinctura de ienupăr sunt folosite ca preparate diuretice și antiseptice.

Planta întreagă – are proprietăți carminative, antiseptice urinare, diuretice, emenagoge, sudorifice, digestive și antiinflamatoare.

Părțile aeriene – cistită cronică, albuminurie, catarul vezicii urinare, supresie renală, leucoree și amenoree.

Fructele – antiseptice, stimulante, dezinfectante, stiptice, migrene, hidropizie, umflături dureroase, dureri reumatice, hemoroizi, tuberculoză infantilă.

Scoarța – tuse, afecțiuni respiratorii, astm, blenoree pulmonară, diabet, afecțiuni vezicale, pielonefrită, tulburări abdominale, gonoree, afecțiuni ale pielii.

IENUPĂRUL ÎN STUDIILE ȘTIINȚIFICE

Ienupărul conține o serie de compuși valoroși din punct de vedere terapeutic: flavonoide, glicozide, taninuri, compuși fenolici, steroizi, triterpenoide, proteine și aminoacizi.

Compușii cu relevanță terapeutică sunt cei ai uleiului volatil: alfa-pinen, beta-pinen, mircenă, apigenină, sabinen, beta-sitosterol, camfen, camfor, campesterol și limonen.

Dar la fel de importanți sunt flavonoizii: apigenina, luteolina și rutina, precum și vitamina C.

Toți aceștia contribuie la activitatea antiinflamatoare și antioxidantă a arbustului.

Antiinflamator și antiinfecțios puternic

Ienupărul a demonstrat proprietăți antimicrobiene diverse. Combate patogeni infecțioși, precum bacterii, fungi și virusuri.

Citește și – Ienupărul dezinfectează aerul și nimicește orice fel de microbi – preotul Sebastian Kneipp

Este totodată un diuretic și antiinflamator puternic. Testele au arătat că extractul apos de ienupăr inhibă prostaglandinele în proporție de 55%.

Calmează durerile de articulații grație acțiunii analgezice centrale și periferice.

Ienupărul combate diareea datorită efectelor astringente.

Cercetările mai noi au arătat că protejează ficatul și neuronii la pacienții cu Parkinson.

Este antidiabetic. Scade grăsimile ficat și din sânge (colesterolul).

CUM SE FACE CURA CU IENUPĂR

Atenție, doar specia de Juniperus communis este comestibilă și poate fi ingerată.

Cura cu boabe de ienupăr este progresivă.

Se începe de la 2 boabe pe zi și se crește doza până se ajunge la 20 de boabe pe zi.

Cura urmează apoi un traseu descendent. Când ați ajuns la 20 de boabe de ienupăr pe zi, începeți să reduceți câte 2 boabe în fiecare zi, până se ajunge la zero.

Boabele de ienupăr trebuie mestecate bine și abia apoi înghițite.

Citește și – Ienupărul elimină surplusul de apă din țesuturi, reduce greutatea, dezumflă mâinile și picioarele umflate

Efecte benefice

Cura cu boabe de ienupăr redă sănătatea și vigoarea organismului.

Ajută la tratarea infecțiilor plămânului.

Este benefică în hepatite și steatoză hepatică.

Contribuie la eliminarea grăsimii acumulate în ficat. Protejează celula hepatică de daunele provocate de agenți toxici sau chimici.

Reduce colesterolul total, colesterolul LDL și trigliceridele. Previne formarea cheagurilor sangvine.

Ienupărul aduce beneficii și în diabet, prin aceea că favorizează scăderea glicemiei crescute.

Reduce inflamația cauzată de artrită sau de bolile autoimune.

Scade greutatea corporală prin faptul că elimină excesul de apă din corp. Reduce edemele și umflăturile.

Atenuează durerile de artrită, gută sau reumatism.

Poate fi aplicat și extern (sub formă de ulei sau unguent) pentru calmarea durerilor articulare sau reumatice.

Dezinfectează căile urinare și combate infecțiile urinare.

Citește și – Cura cu boabe de ienupăr pentru ficat, infecții urinare, dureri reumatice și articulare

PRECAUȚII ȘI CONTRAINDICAȚII

Preparatele din ienupăr nu sunt indicate copiilor, nici femeilor pe perioada sarcinii și alăptării.

Trebuie să știți că au o activitate antiprogestagenică. Cu alte cuvinte, afectează fertilitatea.

Administrată în doze mari, planta stimulează uterul și poate duce la pierderea sarcinii.

Ienupărul poate interacționa cu medicamentele diuretice și psihiatrice.

Surse articol:

1. Mariana Borloveanu, Ienupărul, Leacuri și Rețete Mănăstirești, Vol. 2, Editura Lumea Credinței, București, 2019, p. 138
2. Raina R, Verma PK, Peshin R, Kour H. Potential of Juniperus communis L as a nutraceutical in human and veterinary medicine. Heliyon. 2019;5(8):e02376. Published 2019 Aug 31. doi:10.1016/j.heliyon.2019.e02376
3. Bais S, Gill NS, Rana N, Shandil S. A Phytopharmacological Review on a Medicinal Plant: Juniperus communis. Int Sch Res Notices. 2014;2014:634723. Published 2014 Nov 11. doi:10.1155/2014/634723
4. Jillian Kubala, 5 Emerging health benefits of juniper berries, Healthline: https://www.healthline.com/nutrition/juniper-berries#2.-Provide-anti-inflammatory-and-antioxidant-effects
5. Herbwisdom, Juniper benefits: https://www.herbwisdom.com/herb-juniper.html

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.