Gențiana stimulează digestia, curăță ficatul și reglează hormonii

Plantele care stimulează ficatul și ajută digestia au o importanță deosebită în fitoterapie.

Aceste plante conțin de regulă substanțe amare și de aceea se mai numesc plante amare sau plante digestive.

Gentiana stimuleaza digestia, curata ficatul, regleaza hormonii

Gentiana stimuleaza digestia, curata ficatul, regleaza hormonii

Valoarea terapeutică a plantelor amare

Consumate după sau înainte de masă, ajută la descompunerea grăsimilor și compușilor din alimentele pe care le consumăm.

Gențiana este una din ele.

Pe lângă faptul că sprijină digestia și funcția ficatului, ajută și la reglarea hormonală.

Gențiana este folosită în medicina tradițională chineză de milenii.

Acest lucru arată valoarea și importanța ei în domeniul sănătății.

Apare și în sistemele de medicină din Europa, Iran și Serbia.

În scop terapeutic se folosește rădăcina.

Aceasta conține iridoizi, secoiridoizi, xantoni și flavonoide.

Studiile au confirmat efectele sale tonice la nivel digestiv și hepatic. Este inclusă în bittere, aperitive și lichioruri.

Citește și – Rădăcina de gențiană – regina plantelor amare

Tonic digestiv

Cel mai cunoscut efect al gențianei este cel digestiv.

Gustul său amar stimulează mai întâi secreția de salivă și ulterior secreția de acid stomacal.

Prin faptul că mărește secreția de acid hidrocloric și stimulează enzimele digestive, ajută la descompunerea particulelor de alimente.

Accelerează eliminarea alimentelor și a toxinelor din stomac.

Totodată, îmbunătățește rata de asimilare a nutrienților la nivelul intestinului.

Ajută la potolirea stomacului deranjat.

Diminuează senzația de greață.

Calmează gazele intestinale.

Are de asemenea acțiune antispasmodică, antiemetică și aperitivă.

Gențiana poate fi folosită în cazuri de indigestie, constipație, dispepsie și gastropareză.

Stimulează eliminarea viermilor intestinali.

Citește și – Cafeaua de cicoare îmbunătățește digestia și imunitatea 

Tonic hepatic

Ficatul joacă un rol important în procesele digestive. La fel și bila.

Gențiana crește producția de bilă în ficat. Prin aceasta, ajută la descompunerea grăsimilor.

Contribuie la detoxifierea ficatului. Ajută inclusiv la eliminarea excesului dăunător de estrogen.

Gențiana are și efecte antivirale.

Reglează hormonii

Magdalena Wszelaki de la „Hormones & Balance” spune că plantele care ajută ficatul sunt benefice și pentru echilibrarea hormonală la femei.

Gențiana are acțiune emenagogă și reglatoare asupra ciclului menstrual.

Este recomandată femeilor cu menstruația întârziată sau lipsa menstruației.

Contribuie la reglarea hormonilor și prin faptul că detoxifică ficatul, scade inflamația cronică.

Conține getiopicrozide – substanțe care pot ameliora durerile de artrită reumatoidă. În studiile pe animale cu articulații inflamate, planta a redus umflăturile.

Femeile care vor să își echilibreze hormonii trebuie să scape mai întâi de inflamațiile cronice din corp.

Inflamația perturbă hormonii prin aceea că mărește activitatea aromatazei.

Această enzimă stimulează producția de estrogen. Excesul de estrogen poate duce la dominanța estrognică.

Această situație crește riscul de tot felul de boli: endometrioză, fibrom uterin, cancer la sân, noduli tiroidieni, sindromul ovarelor polichistice.

Așa cum am văzut mai sus, gențiana contribuie la eliminarea estrogenilor dăunători prin faptul că susține funcțiile detoxifiante ale ficatului.

Dacă estrogenii metabolizați nu sunt înlăturați și continuă să circule în corp, pot duce la dominața estrognică.

Citește și – Totul despre detoxifierea ficatului în mod natural

Ajută la scăderea greutății și grăsimii corporale

Plantele care ajută ficatul să înlăture toxinele și estrogenul excesiv sunt cu siguranță utile în curele de slăbire.

Un studiu finalizat în 2019 a arătat că rădăcina de gențiană ajută în obezitate și diabet.

Într-un alt studiu, efecte pe animale, gentiopicrozidele din rădăcina plantei au redus greutatea și grăsimea corporală.

Infecții respiratorii

Un beneficiu mai puțin cunoscut al gențianei este acela că ajută în infecțiile sinusurilor.

Ajută la eliminarea mucusului. Reduce inflamația și combate virusurile.

Gențiana este de altfel una din plantele incluse în medicamentul „Sinupret”. Acesta reduce congestia nazală și secrețiile postanazale.

Cum se administrează gențiana

Rădăcinile plantelor se administrează de regulă sub formă de pulbere, tinctură (1-2 ml) sau decoct (4-8 g), de 3 ori pe zi.

Cel mai bun moment de administrare este cu 15-30 de minute înainte de masă.

Preparatele din gențiană pot fi consumate ori de câte ori apare o senzație de plenitudine stomacală sau disconfort digestiv.

În doze mici, gențiana stimulează digestia.

În doze mai mari, ajută la eliminarea mucusului, scăderea inflamațiilor și infecțiilor virale.

Precauții și contraindicații

Gențiana este contraindicată în ulcere intestinale sau stomacale, în diaree și pe perioada sarcinii.

Traducere din: Magdalena Wszelaki, Gentian: A Bitter herb filled with hormonal, digestive and liver benefits, „Hormones & Balance”: https://hormonesbalance.com/articles/gentian-beyond-a-cocktail-herb/

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.