8 plante care scad nivelul glicemiei – dr. Maria Pop
√ Bazat pe studii științifice
Diabetul și obezitatea sunt atât de răspândite, încât cercetătorii vorbesc despre o adevărată epidemie în acest sens.
Hiperglicemia și diabetul pot fi ținute sub control cu ajutorul alimentației, dar și a plantelor medicinale.
Cuprins
8 plante care scad nivelul glicemiei
Dr. Maria Pop, specialist în fitoterapie, spune că plantele dau rezultate bune dacă sunt folosite imediat ce a fost constatată hiperglicemia.
Momordica (castravetele amar)
Momordica este o liană care face fructe similare castravetelui obișnuit.
De aceea mai este numită și „castravetele amar”.
Această plantă a început să fie cultivată și la noi, cu precădere în sudul țării.
Momordica absoarbe glucoza din celule și țesuturi. În consecință scade nivelul glicemiei.
Totodată, planta reduce apetitul excesiv. Un beneficiu suplimentar foarte important este acela că protejează pancreasul.
Compușii săi activi acționează întocmai ca și insulina. Aceștia suplinesc lipsa insulinei naturale, secretate de pancreas.
Din aceste rațiuni castravetele amar a fost supra-numit „insulina vegetală” a diabeticilor.
Momordica este bogată în vitamine antioxidante, precum vitamina A și vitamina C. Conține și alți antioxidanți protectori, precum polifenoli, flavonoizi și carotenoide.
Beta-carotenul și luteina reduc riscul de boli oculare.
Planta are și proprietăți antitumorale. Reglează digestia, valoarea colesterolului și a trigliceridelor.
Castravetele amar se poate consuma ca atare, în salate sau sub formă de suc.
Este însă foarte amar la gust.
O combinație eficientă este sucul de castravete amar și suc de lămâie. Bioflavonoizii din lămâie cresc absorbția substanțelor active din momordica.
Momordica se găsește și la magazinele naturiste, sub formă de ceai sau extract natural (capsule cu pulbere). Acestea sunt mult mai ușor de administrat.
Dr. Pop spune că nu doar fructele, ci și lăstarii și frunzele pot fi consumate. Ele pot fi adăugate în salate sau în supe.
Citește și – 10 din cele mai dăunătoare alimente pentru diabetici – dr. Ekberg
Stevia rebaudiana
Această plantă este recomandată diabeticilor atât ca îndulcitor natural, cât și ca remediu.
Steviozida – compusul alb cristalin din stevia este de 100-300 de ori mai dulce ca zahărul și nu conține calorii.
Este folosită de sute de ani ca îndulcitor, dar și ca agent de scădere a zahărului din sânge.
Studiile au arătat că această plantă taie pofta de mâncare. Este recomandat ca adjuvant în obezitate.
Totodată, diminuează dorința de a consuma alcool sau tutun.
Cercetările arată că stevia are potențial împotriva inflamațiilor, cancerelor, aterosclerozei și hipertensiunii arteriale.
Glicozidele pe care le conține reduc excesul de sodiu și reglează tensiunea arterială.
Afinul
Insulina vegetală în variantă românească este afinul, spune dr. Maria Pop.
Potrivit datelor din studiile epidemiologice, includerea afinelor în dietă poate reduce riscul de apariție a diabetului de tip 2.
Polifenolii (antocianinii) pe care îi conține ameliorează rezistența la insulină la persoanele obeze.
Consumul moderat regulat de afine sau antocianini a fost corelat cu un risc mai mic de boli cardiovasculare, diabet de tip 2 și deces.
Afinul ajută la controlul greutății corporale și are efecte neuroprotectoare.
Are efecte asupra funcțiilor vasculare și gluco-reglatoare.
Stimulează microcirculația și protează retina.
Previne bolile oculare care pot să apară la diabetici.
Se recomandă atât ceaiul din frunze de afin, cât și siropul de afine, cu îndulcitor.
Citește și – Ceapa este un antidiabetic eficient – 140 g pe zi scad semnificativ glicemia
Scorțișoara
Un studiu din 2019 a arătat că scorțișoara poate ameliora parametrii antropometrici, indicii glicemiei și profilul lipidelor la pacienții cu diabet de tip 2:
- indicele de masă corporală
- grăsimea corporală
- grăsimea viscerală
- glucoza plasmatică a jeun
- insulina a jeun
- rezistența la insulină
- hemoglobina glicozilată
- colesterolul total
- raportul dintre colesterolul LDL și HDL
Scorțișoara reduce zahărul din sânge în special după masă.
În plus, poate fi folosită ca îndulcitor în diverse preparate din dieta diabeticilor.
Suprimă apetitul pentru dulciuri.
Nucul și murul
Frunzele de nuc stimulează metabolismul glicidelor și al lipidelor.
Frunzele de mur stimulează pancreasul endocrin și pancreasul exocrin. Îmbunătățesc digestia.
Sunătoarea
Această plantă este inclusă în majoritatea formulelor de ceai antidiabetic.
Aportul ei în această boală este special. Studiile au arătat că persoanele care fac diabet au suferit de dezechilibre emoționale.
Stresul excesiv, frica, îngrijorările afectează nu doar ficatul, ci și pancreasul. Aceste stări îmbătrânesc pancreasul înainte de vreme.
Or, sunătoarea are un efect regulator asupra emoțiilor. Reduce stresul, depresia și anxietatea.
Citește și – Dovleacul conține compuși cu efecte antidiabetice importante
Acidul alfa lipoic
Acidul alfa lipoic este un antioxidant care se găsește în toate celulele corpului.
Este comercializat și ca supliment, sub formă de capsule.
Este folosit în gestionarea bolilor cronice aslociate cu stresul oxidativ, precum neuropatia diabetică sau sindromul metabolic.
Acest compus are o acțiune anti-glicemiantă profundă.
Stimulează metabolismul glucidic celular la nivelul mitocondriilor.
Acidul alfa lipoic crește și protejează aceste celule și previne îmbătrânirea prematură.
Cercetările au arătat că acest compus întinerește celulele cu 10-15%.
Studiile sugerează că acidul alfa lipoic are potențial împotriva diabetului 1 și 2, neuropatiei și leziunilor ischemice.
Administrarea a 300 mg de acid alfa lipoic oral timp de 3 luni a ajutat la menținerea și îmbunătățirea vederii funcționale în diabetul zaharat de tip 1 și 2.
Este recomandat și persoanelor care au rezistență la insulină.
Surse articol:
1. Doctorul Naturii – Plante pentru scăderea glicemiei, TL Plus Maramureș: https://www.youtube.com/watch?v=ho29txQcAWU&ab_channel=TLPlusMaramures
2. Goyal SK, Samsher, Goyal RK. Stevia (Stevia rebaudiana) a bio-sweetener: a review. Int J Food Sci Nutr. 2010 Feb;61(1):1-10. doi: 10.3109/09637480903193049. PMID: 19961353: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/19961353/
3. Rojas E, Bermúdez V, Motlaghzadeh Y, Mathew J, Fidilio E, Faria J, Rojas J, de Bravo MC, Contreras J, Mantilla LP, Angarita L, Sepúlveda PA, Kuzmar I. Stevia rebaudiana Bertoni and Its Effects in Human Disease: Emphasizing Its Role in Inflammation, Atherosclerosis and Metabolic Syndrome. Curr Nutr Rep. 2018 Jul 11. doi: 10.1007/s13668-018-0228-z. Epub ahead of print. PMID: 29995279: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29995279/
4. Nguyen H, Gupta V. Alpha-Lipoic Acid. [Updated 2021 Oct 1]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2021 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK564301
5. Kalt W, Cassidy A, Howard LR, Krikorian R, Stull AJ, Tremblay F, Zamora-Ros R. Recent Research on the Health Benefits of Blueberries and Their Anthocyanins. Adv Nutr. 2020 Mar 1;11(2):224-236. doi: 10.1093/advances/nmz065. PMID: 31329250; PMCID: PMC7442370.
6. Stull AJ. Blueberries’ Impact on Insulin Resistance and Glucose Intolerance. Antioxidants (Basel). 2016;5(4):44. Published 2016 Nov 29. doi:10.3390/antiox5040044
7. Rocha DMUP, Caldas APS, da Silva BP, Hermsdorff HHM, Alfenas RCG. Effects of blueberry and cranberry consumption on type 2 diabetes glycemic control: A systematic review. Crit Rev Food Sci Nutr. 2019;59(11):1816-1828. doi: 10.1080/10408398.2018.1430019. Epub 2018 Feb 13. PMID: 29345498.
8. Basu A, Feng D, Planinic P, Ebersole JL, Lyons TJ, Alexander JM. Dietary Blueberry and Soluble Fiber Supplementation Reduces Risk of Gestational Diabetes in Women with Obesity in a Randomized Controlled Trial. J Nutr. 2021 May 11;151(5):1128-1138. doi: 10.1093/jn/nxaa435. PMID: 33693835; PMCID: PMC8112774.
9. Zare R, Nadjarzadeh A, Zarshenas MM, Shams M, Heydari M. Efficacy of cinnamon in patients with type II diabetes mellitus: A randomized controlled clinical trial. Clin Nutr. 2019 Apr;38(2):549-556. doi: 10.1016/j.clnu.2018.03.003. Epub 2018 Mar 11. PMID: 29605574.
Vreau si Eu Sa folosec plane le medicinale Pentru Diabet
Recomandarile de Medical Popa Sunt. Fr bune , vreau Sa gasesc pe Internet Firme Cu Castravetii Amari si celelelte plante. Care Sunt Pentru Diabet .. Eu am Diabetul tip 2 din 2o12 si Mam saturat de Medicamente si Seara am Insulina