TURMERICUL protejează CREIERUL și reduce simptomele de DEPRESIE și ANXIETATE

Articol scris de Ana-Maria Postolache

Turmericul este o plantă alimentară și medicinală cu o istorie milenară în țările asiatice. Există sute sau chiar mii de studii realizate pe turmeric și curcumină (compusul activ), care au arătat eficiența acestora împotriva inflamației.

Într-o formă sau alta, inflamația se află la baza patologiei bolilor, și de aceea turmericul s-a dovedit benefic într-o gamă atât de variată de boli, inclusiv a celor greu de tratat precum cancerul, scleroza multiplă, artrita reumatoidă, colita ulcerativă, boala Crohn și alte boli autoimune și autoinflamatoare.

Turmeric – depresie

_

Turmericul – efecte neuroprotectoare și antidepresive

Prin reglarea markerilor inflamatori, curcumina poate aduce îmbunătățiri la nivel cognitiv, îndeosebi în cazul persoanelor care suferă de Parkinson, Alzheimer sau alte daune cerebrale oxidative nonspecifice.

Acesta ar putea avea un rol important inclusiv în prevenirea îmbătrânirii premature.

Rezultatele unor studii noi au arătat potențialul turmericului ca agent antidepresiv și neuroprotector. O recenzie realizată pe 6 studii clinice cu un total de 377 de pacienți cu depresie a arătat că turmericul ameliorează simptomele depresive. Trei studii clinice au raportat și efecte anti-anxietate.

Nu au fost semnalate efecte adverse, motiv pentru care cercetătorii consideră curcumina un remediu eficient și bine-tolerat pentru persoanele cu depresie. Cu toate acestea, este nevoie de studii mai ample, realizate pe o durată mai mare de timp pentru a confirma aceste rezultate.

Potrivit unui studiu apărut în 2014 în Journal of Affective Disorders, curcumina a fost la fel de eficientă ca Prozac în tratarea depresiei. Totodată, a produs efecte antidepresive și anxiolotice și la persoanele cu depresie atipică – o afecțiune cu implicații inflamatorii mult mai mari și mai greu de tratat.

O meta-analiză publicată în anul 2015 în Phytoterapy Research a arătat că administrarea de curcumină reduce simptomele de depresie majoră. Cel mai mare efect antidepresiv l-a avut asupra persoanelor de vârstă medie, în dozele cele mai mari și pe durata cea mai mare de timp.

Cumpără de aici:
[wcepe_products ids=’5294, 11369, 5336, 3009′ button=’Cumpără aici’]

Persoanele cu depresie au un risc mai mare de demență. Utilizarea de antidepresive nu este o soluție împotriva acestei tulburări, ci dimpotrivă. O recenzie din 2019, realizată pe 18 studii cu un total de 2.119.627 de pacienți cu vârsta cuprinsă între 55 și 81 de ani, a arătat că consumatorii de antidepresive au un risc mai mare de demență și declin cognitiv ușor

Un alt studiu din 2019 a arătat că turmericul îmbunătățește memoria pe termen lung, memoria vizuală și atenția și are implicații pozitive în demență. Studiul a fost realizat pe 46 de persoane de 50-90 de ani, care au primit un supliment cu 90 mg de curcumină, de 2 ori pe zi, timp de 18 luni. 

Identificarea unor alternative naturale la antidepresivele de sinteză a devenit din ce în ce mai importantă, datorită riscului asociate consumului pe termen lung de antidepresive.

Surse bibliografice:

1. Franco Cavaleric. Presenting a New Standard Drug Model for Turmeric and Its Prized Extract, Curcumin. International Journal of Inflammation. 2018: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5820622/
2. Ng, Qin Xiang & Shao Hong Koh, Shawn & Wuen Chan, Hwei & Yih Xian Ho, Collin. (2017). Clinical Use of Curcumin in Depression: A Meta-Analysis. Journal of the American Medical Directors Association. 18.10.1016/j.jamda.2016.12.071: https://www.researchgate.net/publication/314087724_Clinical_Use_of_Curcumin_in_Depression_A_Meta-Analysiss
3. Ajay Goel. Can Curcumin Solve Depression? Investigating Curcuma longa as an antidepressant. Natural Medicine Journal: https://www.naturalmedicinejournal.com/journal/2014-11/can-curcumin-solve-depression
4. Dalia Al‐Karawi, Doaa Alem Al Mamoori, Yaman Tayyar. The Role of Curcumin Administration in Patients with Major Depressive Disorder: Mini Meta‐Analysis of Clinical Trials. Phytoterapy Research. Volume30, Issue2, February 2016, Pages 175-183: https://onlinelibrary.wiley.com/doi/full/10.1002/ptr.5524</
5. Joyce Y.C. Chan, Karen K.L. Yiu, Timothy C.Y. Kwok, Samuel Y.S. Wong, Kelvin K.F. Tsoi. Depression and Antidepressants as Potential Risk Factors in Dementia: A Systematic Review and Meta-analysis of 18 Longitudinal Studies. The Journal of Post-Acute and Long-Term Care Medicine, March 2019, Volume 20, Issue 3, Pages 279–286: https://www.jamda.com/article/S1525-8610(18)30711-4/fulltext
6
. By Jacob Schor. Curcumin for Cognitive Function in Aging Adults. Natural Medicine Journal, February 2019 Vol. 11 Issue 2: https://www.naturalmedicinejournal.com/journal/2019-02/curcumin-cognitive-function-aging-adults

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.