Echinacea este un „vaccin antigripal natural” – dr. Virginia Ciocan

Articol documentat

Echinacea este clasificată de oamenii de știință drept una din cele mai bune stimulatoare ale imunității.

Este așezată alături de alte plante imunitare, precum ginseng, astragalus, turmeric, lemnul-dulce, coacăze negre, cătină, măceșe, tuia sau roinița.

Echinacea - un vaccin antigripal natural

Echinacea – un vaccin antigripal natural

Echinacea – tonic imunitar în sezonul rece

Această plantă este originară din America de Nord. Este folosită din vechime pentru prevenirea răcelilor.

Dinainte să apară antibioticele sintetice americanii tratau infecțiile cu preparatele din echinacea.

Fără îndoială, planta poate fi folosită ca înlocuitor natural pentru antibiotice în infecțiile ușoare.

Întărește rezistența corpului la boli prin efectele pe care le produce asupra componentelor sistemului imunitar.

Cel mai indicat este să o folosim primăvara și toamna, adică la trecerea dintre anotimpuri.

Nici în lunile de iarnă nu trebuie să lipsească din arsenalul de ceaiuri și remedii contra gripei și răcelilor.

Citește și – Echinacea – un antibiotic vegetal universal remarcabil

Echinacea – un vaccin antigripal natural

Biologul român Virginia Ciocan consideră echinacea un adevărat vaccin antigripal.

„Echinaceea luată chiar înainte de apariția semnelor de boală te va apăra de toate afecțiunile specifice anotimpului rece”.

Preîntâmpină virozele respiratorii care apar toamna. Combate instalarea gripei. Ajută organismul să se vindece mai repede.

Este unul din cele mai bine vândute suplimente de creștere a imunității.

Ajută atât la stimularea funcțiilor sistemului imunitar, cât și la reglarea lor.

Contribuie la producerea leucocitelor.

Are efecte antiinflamatoare, antivirale, antibacteriene și antioxidante.

Studiile clinice au confirmat că extractele de echinacea scurtează durata și severitatea infecțiilor tractului respirator superior.

Singura condiție este să fie administrate în prima fază a bolii, când simptomele încep să își facă apariția.

Echinacea este utilă în afecțiunile respiratorii deoarece împiedică creșterea și înmulțirea virusurilor.

Mărește inclusiv imunitatea la infecțiile mai grave, precum HIV.

În echinaceea se găsesc polizaharide, despre care dr. Virginia Ciocan spune că stimulează activitatea macrofagelor.

Acestea absorb practic patogenii dăunători – bacteriile, virușii și celulele vătămate ale corpului.

Polizaharidele sunt răspunzătoare și pentru producerea de limfotice T.

Astfel se explică de ce planta diminuează notabil severitatea și frecvența simptomelor.

Un alt beneficiu al polizaharidelor este că protejează țesuturile de atacul microbilor.

Efectele antimicrobiene și antiinflamatoare sunt atribuite glicozidelor.

Echinacea contribuie la însănătoșirea organismului și prin acțiunea ei purificatoare asupra sângelui.

Cum se administrează echinacea

În perioada rece putem consuma echinacea sub formă de pulbere, infuzie sau tinctură.

Echinaceea uscată se macină prin râșnița electrică de cafea și se obține o pulbere fină. Se ia câte 1 linguriță, de 3 ori pe zi.

Infuzia se prepară din 2 lingurițe de rădăcină sau părți aeriene și 100 ml de apă clocotită. După un sfert de oră se strecoară. Se pot bea maxim 300 ml pe zi, în doze mici, repartizate de-a lungul zilei.

Un efect mult mai rapid în creșterea imunității îl are tinctura de echinacea. Însă acesta nu trebuie administrată pe durate lungi de timp.

Adulții pot consuma câte 1 linguriță, de 2-3 ori pe zi, pe stomacul gol. Tinctura se diluează cu apă sau ceai cald (nu fierbinte).

La copii se recomandă doar 2-6 picături, de 2-3 ori pe zi.

Atenționări

Există o atenționare specială de care trebuie să ținem cont. Aceea de a consuma echinacea pe durate scurte de timp.

De pildă, dacă o răceală sau o altă infecție deja s-a instalat, cura trebuie să dureze cel mult 7 zile.

Efectele benefice apar din primele zile.

Depășirea acestei durate va produce un efect contrar, anume epuizarea funcției sistemului imunitar.

La modul general, cura cu echinaceea pentru creșterea imunității durează 30 de zile.

Se poate relua după 1 lună de pauză.

Echinaceea este contraindicată copiilor mai mici de 2 ani.

Copiii mai mărișori și persoanele peste 65 de ani trebuie să consume planta în doze mai mici.

În ce afecțiuni ajută echinacea

Administrată în mod repetat, planta va crește notabil rezistența la bolile infecțioase.

„Toate preparatele cu echinaceea se pot utiliza ca remediu general de fortificare și ca tratament adjuvant în tratamentul complex al afecțiunilor cronice”.

  • gripă, răceală
  • rino-sinuzită
  • traheo-bronșită
  • faringită
  • otită
  • ulcer gastric produs de Helicobacter pylori
  • hepatită virală acută și cronică
  • candidoze uro-genitale
  • cistită
  • anexită
  • HIV-SIDA
  • Zona Zoster
  • boli autoimune

O recenzie apărută recent (2020) în jurnalul „Advances in Integrative Medicine” sugerează că echinaceea că poate ajuta la prevenirea și tratarea pacienților cu COVID-19 sau alte infecții respiratorii.

Rezultatele au arătat că planta reduce citokinele pro-inflamatorii implicate în progresia furtunii de citokine și sindromul de detresă respiratorie acută. Acești factori au un rol important în decesul bolnavilor de COVID-19.

Echinaceea poate fi folosită și în infecțiile bacteriene ale pielii, psoriazis, acnee, afecțiunile prostatei, bolile stomacale și cardiovasculare.

Studiile recente au arătat că are efecte și în anxietate, depresie și cancer.

Citește șiEchinacea – utilizări terapeutice aprobate de experți

Surse articol:

1. Keith I Block, Mark N Mead, Immune system effects of echinacea, ginseng, and astragalus: a review, Integr Cancer Ther. 2003 Sep;2(3):247-67: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15035888/
2. Virginia Ciocan, Echinaceea, Previne și Învinge Boala cu Plante Medicinale Imunitare și Adaptogene, Editura Universitară, București, 2012, pp. 59-65
3. Mariana Borloveanu, Infuzia de echinacea, Leacuri Mănăstirești, Vol. 2, Editura Lumea Credinței, București, 2019, p. 182
4. Mariana Borloveanu, Un substitut natural pentru antibiotice – Echinacea, Leacuri Mănăstirești, Vol. 2, Editura Lumea Credinței, București, 2019, p. 184
5. Azadeh Manayi, Mahdi Vazirian, and Soodabeh Saeidnia, Echinacea purpurea: Pharmacology, phytochemistry and analysis methods, Pharmacogn Rev. 2015 Jan-Jun; 9(17): 63–72: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4441164/
6. Monique Aucoin, Kieran Cooley, Paul Richard Saunders, Jenny Carè, Dennis Anheyer, Daen N Medina, Valentina Cardozo, Daniella Remy, Nicole Hannan, Anna Garber, The effect of Echinacea spp. on the prevention or treatment of COVID-19 and other respiratory tract infections in humans: A rapid review, Adv Integr Med. 2020 Dec;7(4):203-217: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32837894/

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.