Nu aruncați cojile de banane – sunt excelente pentru frumusețea tenului! Încearcă aceste 5 măști faciale simple și de efect

5 masti faciale cu coaja de banane
5 masti faciale cu coaja de banane

Nu aruncați cojile de banane! Au diferite întrebuințări ingenioase în gospodărie. O idee la care poate că nu v-ați gândit este să le folosiți în scop cosmetic.

Temperaturile extreme se răsfrâng în mod inevitabil și asupra sănătății pielii. Tenul este afectat atât de soarele arzător, cât și de vânt sau gerul din sezonul rece.

5 masti faciale cu coaja de banane
5 masti faciale cu coaja de banane

În egală măsură pielea este afectată și de ceea ce mâncăm sau de obiceiurile de viață. Fructele au un impact pozitiv asupra sănătății și frumuseții pielii.

Acestea pot fi considerate cosmetice naturale, care nu costă mulți bani. Ele ne oferă vitamine, minerale și antioxidanți cu efect protector.

5 rețete cu coji de banane pentru ten

În timp ce pulpa de banană susține pielea din interior spre exterior, cojile ajută pe plan extern. Acestea pot fi aplicate direct pe ten, sau pot fi folosite la prepararea de măști faciale.

Descoperă câteva măști faciale cu coajă de banane folosite în cultura indiană.

Coajă de banană cu miere

Această combinație furnizează potasiu și antioxidanți care hidratează și tonifică pielea. O face mai fină și mai fermă. Mierea ajută la captarea umidității în piele și previne uscarea.

Desfaceți coaja bananelor și răzuiți pulpa de pe ea cu o lingură. Puneți-o într-un bol și adăugați 1 lingură de miere. Frecați ingredientele cu o furculiță pentru omogenizare.

Aplicați pasta rezultată pe tenul curat și lăsați-o să acționeze 15-20 de minute. Clătiți fața cu apă caldă.

Coajă de banană cu turmeric

Această mască de față este potrivită pentru persoanele care se confruntă cu acnee, cicatrici lăsate de acnee, puncte negre sau pete.

Are proprietăți antiinflamatoare și ajută la calmarea iritaților. Totodată, are efecte antiseptice și combate infecțiile.

Răzuiți pulpa de banană de pe coajă și amestecați cu un praf de turmeric măcinat. Adăugați câteva picături de apă de trandafiri și omogenizați. Aplicați pasta pe fața curată și lăsați-o un sfert de oră. Clătiți cu apă călduță.

Coajă de banană cu aloe vera

Încercați această mască vara, când aveți pielea arsă de soare sau obosită. Combinația ajută la hidratarea pielii și are efect răcoritor și calmant.

Colectați pulpa de pe coaja bananei și amestecați cu puțin gel de aloe vera. Trebuie să obțineți o pastă fină. Se întinde pe față și se lasă să stea 20 de minute, apoi se îndepărtează cu apă rece.

Coajă de banană și ovăz

Această mască exfoliază pielea în mod natural, fără să provoace iritații. Dimpotrivă, ovăzul acționează blând și produce un efect calmant asupra pielii iritate, sensibile, înroșite. Acesta curăță pielea și ajută la îndeăprtarea celulele moarte.

Amestecați pulpa răzuită de pe coaja bananelor și amestecați-o cu 1 lingură de ovăz măcinat (prin râșniță). Adăugați un strop de lapte pentru a obține o pastă groasă.  Se freacă ușor pielea cu acest amestec, în sens circular.

Coajă de banană cu suc de lămâie

Ultima mască recomandată este cu cea lămâie, care estompează petele și punctele negre. Sucul de lămâie conține vitamina C, care albește pielea și reduce hiperpigmentarea.

Amestecați pulpa de pe coaja de banană cu 1 linguriță de zeamă de lămâie proasptă stoarsă. Aplicați pasta pe ten, evitând zonele de sub ochi. Se lasă să acționeze 10 minute, apoi se îndepărtează cu apă călduță.

Citește și – Cojile de banane – leac pentru dureri reumatice, dureri de cap, negi și răni

Sursă articol: NDTV Food, 5 Banana peel face packs that will make your skin glow like never before: https://food.ndtv.com/beauty/5-banana-peel-based-face-packs-for-a-naturally-glowing-skin-6436902

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *