Macerat de usturoi și ghimbir pentru stropirea legumelor
Această rețetă de macerat de usturoi și ghimbir poate fi folosită la stropirea plantelor și legumelor contra insectelor și a infecților fungice.
Ajută de asemenea la creșterea imunității plantelor împotriva bolilor și dăunătorilor. Este un preparat 100% natural, pe care îl putem întrebuința inclusiv pentru propria noastră sănătate.
Beneficiile usturoiului și ghimbirului în grădină
Cu toții știm că usturoiul are o acțiune antibiotică cu spectru larg. Simpla lui plantare lângă pomii fructiferi și legume poate reduce bolile și dăunătorii.
Usturoiul este o plantă „companion” foarte bună pentru legume. Dacă este plantat lângă morcovi, varză, broccoli, ardei, roșii și vinete, respinge afidele, acarienii, lăcustele, musculițele și gândacii.
Usturoiul descurajează de asemenea apropierea șoarecilor, șobolanilor, iepurilor, elanilor și căprioarelor.
Este deseori folosit ca insecticid, pesticid sau fungicid. Combate făinarea frunzelor, putrezirea legumelor și fungii.
Rădăcina de ghimbir are la rândul ei numeroase beneficii pentru noi, dar și pentru grădina de legume. Acționează ca un insecticid natural.
Conține zingerone, un compus cu gust picant care determină înfierbântarea corpului insectelor, provoacă febră și deces.
Ghimbirul poate respinge lăcustele, omizile și viermii.
Citește și – 10 insecticide naturale pentru legume și pomi – cele mai bune rețete!
Macerat de usturoi și ghimbir – rețetă
Usturoiul și rădăcina de ghimbir se folosesc în părți egale. Se taie felii sau cubulețe și se pun în borcane de sticlă separate. Se umplu borcanele cu alcool și se închide ermetic. Se lasă 1-2 zile la fermentat. Se poate folosi vin sau bere.
Se adaugă apoi puțin zahăr și se lasă încă o săptămână la fermentat.
În continuare, se transferă tot conținutul din borcane în borcane mai mari. Se adaugă o cantitate egală de alcool tare.
Se pot pune și plante aromatice acum, precum pelin, mentă, ardei iute, pentru a obține un efect insecticid și mai puternic.
Se închid borcanele și se lasă încă o perioadă de 10 zile la macerat. După aceea, preparatele se filtrează și se amestecă.
Mod de utilizare
Pentru utilizare, se diluează cu o cantitate mare de apă: 1 lingură de macerat la 4 litri de apă. Soluția obținută se pune într-o sticlă tip spray și se pulverizează pe frunzele și tulpinile plantelor.
Maceratul de usturoi și ghimbir poate fi folosit și pentru întărirea propriei noastre imunități la răceli și infecții. Acest preparat acționează ca un tonic general, antiinflamator, antioxidant și protector.
Citește și – Macerat de urzică pentru stropirea legumelor împotriva insectelor dăunătoare
Surse articol:
1. Magazinul de acasă, Cum se face extractul de usturoi și ghimbir: https://magazinuldeacasa.com/extractul-usturoi-ghimbir/
2. Balcony Garden Web, 11 Surprising Uses of Garlic in the Garden | Garlic Benefits: https://balconygardenweb.com/using-garlic-in-garden-and-benefits/
3. Common Sense Herbs, 6 Ways to Use Garlic in the Garden: https://commonsensehome.com/ways-to-use-garlic-in-the-garden
4. Konek Root, 6 Best Recipes of Natural Pesticide and Insecticide: https://konekroot.com/6-best-recipes-of-natural-pesticide-and-insecticide/