Soluție cu usturoi pentru înflorirea orhideelor
În acest articol îți propunem o soluție cu usturoi pentru înflorirea orhideelor. Usturoiul acționează ca un fertilizant natural, dar totodată și ca agent antifungic și antibacterian.
Un semn că orhideele nu sunt sănătoase este incapacitatea de a face flori. Or, orhideele sunt frumoase tocmai prin florile superbe pe care le produc.
Soluție de usturoi pentru înflorirea orhideelor
Așadar, pentru a declanșa formarea de rădăcini noi și a ajuta orhideea să se dezvolte, poți încerca acest tratament cu usturoi.
Ingrediente
- 3 căței de usturoi
- 1 pastilă de acid succinic (găsiți detalii mai jos)
- 1 litru de apă fierbinte
Cum se prepară soluția de usturoi pentru orhidee
Zdrobiți pastila de acid succinic într-un pahar. Turnați peste ea puțină apă fierbinte, cât să se dizolve.
Curățați cățeii de usturoi și tocați-i mărunt.
Puneți apa cu acid succinic într-un borcan de sticlă. Adăugați usturoiul zdrobit și amestecați. Acoperiți borcanul și lăsați soluția la infuzat 24 de ore.
Strecurați soluția și aruncați usturoiul.
Cum se folosește soluția de usturoi la orhidee
Turnați soluția într-un lighean sau într-un bol larg. Scufundați ghiveciul în soluție și lăsați-l să stea 1-2 ore în ea. Lichidul trebuie să acopere ghiveciul în proporție de 2/3.
Turnați puțină soluție și deasupra, direct pe rădăcini.
Lichidul care a rămas poate fi folosit ulterior și pentru udarea rădăcinilor pe deasupra, dar și a altor flori.
Acest tratament se face de 1-2 ori pe lună.
Citește și – Îngrijirea orhideei – 5 pași importanți
Ce este acidul succinic
Pentru cei care nu au mai auzit despre acid succinic până acum, acest ingredient este folosit în medicină și în agricultură. Se mai numește „spirt de chihlimbar”.
Acidul succinic este un fertilizant natural pentru plante. Este ieftin și se poate procura de la magazinele cu produse pentru grădină, sub formă de pulbere.
Poate fi achiziționat și din farmacii, unde este disponibil sub formă de tablete sau pastile. Dacă nu găsiți nicăieri, îl puteți comanda de pe internet – de pildă AICI.
De regulă se folosește 1 g de acid succinic (1 comprimat) la 1 litru de apă.
Soluția cu acid succinic stimulează creșterea și dezvoltarea plantelor. Ajută la înmulțirea semințelor, a butașilor și a rădăcinilor.
Totodată, are proprietăți adaptogene, adică ajută plantele să facă față mai ușor stresului. Mai exact, mărește rezistența la factorii dăunători din mediu.
O altă calitate a acestui ingredient este că stimulează și grăbește înflorirea. Acesta este unul din motivele principale pentru care este folosit ca fertilizant pentru plantele cu flori.
Are o capacitate mare de descompunere în pământ. Nu produce poluare.
Cele mai bune rezultate se obțin când este utilizat la orhidee. Favorizează creșterea de rădăcini noi, puternice și rezistente.
O orhidee tratată cu acid succinic va rezista mai bine la fluctuațiile de temperatură și de umiditate.
Soluția cu acid succinic simplă (acidul dizolvat în apă), fără usturoi, se poate folosi mai des, adică o dată pe săptămână. Tratamentul poate continua până când orhideea începe să arate mai bine.
Citește și – Îngrijirea mușcatelor – cum stimulezi înflorirea mușcatelor
Surse articol:
1. Kak svoimi rukami, Acid succinic pentru plante: http://kak-svoimi-rukami.com/ro/2016/05/yantarnaya-kislota-dlya-rastenij/
2. IKnow, Garlic water recipe – best fertilizer for orchids to bloom: https://www.youtube.com/watch?v=MxY8oAPhPWc&list=RDKgAhmme9VGw&index=2
3. Fă Singur, Fertilizator pentru orhidee, pregătit în condiții casnice: https://fasingur.info/fertilizator-de-casa-pentru-orhidee/