Congelarea FRUCTELOR pentru iarnă – o metodă de conservare care păstrează nutrienții, proprietățile și aroma fructelor

Abundența de fructe cu care ne desfătăm vara și la început de toamnă trece odată cu anotimpurile. O metodă simplă și eficientă de a conserva fructele pentru iarnă este congelarea.

Congelarea Fructelor

Congelarea Fructelor

Fructele care merită cu adevărat păstrate peste iarnă sunt fructele de pădure, care dispar destul de repede de pe piață: afinele, coacăzele, zmeura, merișoarele, murele, căpșunile, cireșele și cătina. Acestea sunt foarte bogate în vitamine, antioxidanți, fibre și minerale esențiale, care ne ajută să ne întărim imunitatea pentru a ne apăra de afecțiunile sezonului rece.

Studiile au arătat că prin congelare, fructele nu își pierd substanțele nutritive, nici calitățile lor terapeutice. Ulterior le putem folosi pentru tarte, prăjituri, sucuri naturale sau smoothie-uri, salate sau ceai.

Putem congela fructele și fără să punem zahăr peste ele. Însă zahărul acționează ca un conservant în ceea ce privește menținerea formei și gustului fructelor. Pentru a preveni oxidarea, puteți lăsa fructele să stea puțin într-un amestec de apă rece (1 litru) și suc de lămâie (100 ml).

Fără zahăr

– Sortați fructele și păstrați-le doar pe cele sănătoase și robuste
– Puneți-le în mai multe rânduri într-o strecurătoare mare și spălați-le sub un jet de apă rece
– Scurgeți apa și lăsați-le să se zvânte bine
– Repartizați cantitatea de fructe în punguțe, în funcție de rețetele la care le veți folosi
– Etichetați punguțele cu data și numele fructelor
– Asigurați-vă că pungile nu mai conțin aer
– Aplatizați punguțele și băgați-le în congelator

În cazul fructelor de pădure, este recomandată metoda congelării la cel puțin -25 de grade Celsius. Se lasă o noapte așa, ca să prindă gheață, apoi temperatura congelatorului se dă la normal, adică -18 grade Celsius. Când veți vrea să le folosiți la o rețetă, veți vedea că fructele și-au păstrat foarte bine forma și culoarea după decongelare.

Dacă aveți loc în congelator, puneți fructele în mai multe tăvițe. Lăsați-le la congelat peste noapte, iar a doua zi mutați toate fructele într-o pungă mare sau într-o cutie încăpătoare. Acest lucru va ajuta ca fructele să își păstreze conturul și să rămână întregi, fără să se lipsească între ele. Fructele de pădure congelate rezistă 6-8 luni.

Fructe Congelate

Fructe Congelate

Cu zahăr

Dacă fructele sunt mai moi (gen cireșe, vișine, căpșuni), folosiți zahăr pentru a rezista mai bine la congelator. Astfel de fructe pot fi folosite ulterior la diferite deserturi, sau chiar la dulceață sau gem.

După ce ați spălați fructele, amestecați-le cu zahăr. Proporția este de 1 parte zahăr la 4 părți fructe. Lăsați-le să stea 10-15 minute, până când fructele își lasă siropul, apoi băgați-le în pungi (cu tot cu zeamă) și păstrați-le la congelator.

Aceste fructe, conservate cu zahăr, pot rezista la congelator și un an.

Fructe pasate, cu zahăr

Pentru prepararea de smoothie-uri, sucuri, înghețată sau gem, puteți zdrobi fructele care sunt moi înainte de a le congela, folosind blenderul sau mașina de tocat. Pasta obținută se pune într-o cratiță cu 2-3 linguri de apă și zahăr (100 g de zahăr la ½ kg de fructe). Se lasă să se încălzească, pentru ca zahărul să se dizolve. Nu trebuie fără să fiarbă. Piureul obținut se lasă la răcit, apoi se congelează.

Dacă ați ratat sezonul fructelor de pădure, puteți găsi fructe congelate în supermarketuri, la pungi.

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.