Soluții naturale pentru vopsit OUĂLE – sfeclă, coji de ceapă, cafea

Dacă în trecut, gospodinele vopseau ouăle cu ajutorul plantelor şi legumelor, astăzi, femeile moderne preferă vopselele chimice din comerţ, pentru că sunt mult mai practice.

Cu toate acestea, este mult mai sănătos să se folosească coloranţi naturali, chiar dacă albuşul şi gălbenuşul sunt protejate de un strat de coajă.

Cum Să Vopseşti Ouă de Paşti Natural: Cu Sfeclă, Coji de Ceapă şi CafeaCum Să Vopseşti Ouă de Paşti Natural: Cu Sfeclă, Coji de Ceapă şi Cafea

Tradiţional vorbind, ouăle care se vopsesc de Paşte trebuie să fie roşii. La baza acestui ritual există semnificaţii religioase profunde: sângele lui Hristos, care a curs din sfântă coasta Sa ca să cureţe lumea de păcate.

Iarăşi, obiceiurile moderne au schimbat „reţeta” şi au promovat pe lângă ouăle roşii, ouă de culori diferite: roz, galben, verde au albastru. Ouăle aurii sunt astăzi cele mai căutate şi mai strălucitoare.

Când se vopsesc ouăle roșii

Potrivit credinţei creştine, ouăle roşii se vopsesc în Joia Mare. Însă umele femei nici această tradiţie nu o mai pot respecta, dat fiind programul lor foarte încărcat. De cele mai multe ori, vopsitul ouălor se face pe ultima sută de metri, undeva vineri sau sâmbătă dimineaţă.

Dacă vrei să îţi impresionezi musafirii cu ouă de diverse culori, vopsite în mod natural, ia aminte la următoarele propuneri. Să nu uităm că Paştele este o sărbătoare de primăvară, când se cuvine să acordăm mai multă atenţie frumuseţii naturii şi să ne bucurăm de culorile sale vii şi decorative.

Înainte de orice, ouăle se spală bine, pentru a îndepărta petele. Cele mai bune ouă pentru fiert sunt cele care sună a plin. Acestea nu se vor crăpa în timpul fierberii.

Ouă roşii

• Suc de sfeclă – se pun la fiert 2 sfecle roşii, tăiate bucăţi. După ce s-a colorat apa, se scoate sfecla, se adaugă 2 linguri de oţet alb şi se pun ouăle. La urmă ouăle se ung cu ulei pentru a deveni strălucitoare.

Coji de ceapă – se pun la fiert cojile de la un kilogram de ceapă roşie şi se adaugă ouăle pentru 30-60 de minute. Cu cât mai multe coji foloseşti, cu atât mai intensă va fi culoarea de roş de pe ouă. O altă variantă este să se pună cojile se pot pune la înmuiat peste noapte şi a doua zi fierte cu ouăle.

Cum Să Vopseşti Ouă de Paşti Natural: Cu Sfeclă, Coji de Ceapă şi Cafea

Ouă roz

• Suc de merişor – se fierb bine ouăle şi se adaugă în sucul de la fructele de merişor

Sfeclă murată – se fierb ouăle şi se înmoaie timp de câteva minute în zeamă de sflecă murată.

Coji de ceapă – se folosesc mai puţine coji ce ceapă roşie pentru a obţine o nuanţă de mov sau lila.

Fructe de pădure – se freacă ouăle direct cu fructe de pădure: afine, fructe d emerişor, cocăz negru, zmeură. Ouăle se pot înmuia şi în zeama de la aceste fructe pentru diferite nuanţe pastel.

nCum Să Vopseşti Ouă de Paşti Natural: Cu Sfeclă, Coji de Ceapă şi Cafea

Ouă albastre şi mov

Fori de violete – se fierb ouăle în prealabil şi se pun în apă fiartă cu flori de violete. Aspectul ouălor va fi mov sau albatsru, în funcţie de cantitatea florilor folosite. Cu violete şi o jumătate de linguriţă de bicarbonat de sodiu se pot vopsi şi ouă verzi.

Suc de struguri – se fierb ouăle şi se lasă la colorat în zeamă de struguri în care se adaugă zeamă de lămâie.

Ouă galbene

Sofran – se înmoaie ouăle într-o soluţie pregătită dintr-o cană de apă fiartă, o linguriţă şi jumăte de turmeric sau sofran de India şi o jumătate de linguriţă de oţet.

Cum Să Vopseşti Ouă de Paşti Natural: Cu Sfeclă, Coji de Ceapă şi Cafea

Ouă aurii şi maro

Coji de ceapă  se fierb ouăle în apă cu foi de ceapă galbenă uscată.

Cafea – se adaugă o lingură de cafea instant şi o jumătate de linguriţă de oţet într-o cană de apă fiartă, în care se fierb ouăle.

Citeşte mai multe despre:

3 comentarii

  1. de mult timp vopsesc ouale in corji de ceapa si cu sfecla rosie ; sunt mult mai sanatoase

  2. La fel de ani de zile asa fac

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.