Cum să faci cremă din petale de crin pentru albirea tenului, luminozitate, pete, riduri, cearcăne

Crinul (Lilium candidium) este floarea candorii, după cum o arată și numele ei. Puține femei știu că petalele de crin au beneficii în cosmetică naturală,

Din această floare se pot crea diferite creme și loțiuni pentru ten și îngrijirea pielii. Crema de crin este utilizată în mod deosebit pentru albirea tenului și atenuarea petelor pigmentare.

Crema din petale de crin pentru albirea tenului, pete, riduri, cearcane

Crema din petale de crin pentru albirea tenului, pete, riduri, cearcane

Crinul – floarea ornamentală și medicinală

Poate fi considerat regina florilor. Datorită frumuseții, eleganței și purității sale, a fost asociată cu Fecioara Maria. Culoarea sa albă imaculată parcă vorbește despre efectele sale asupra pielii.

Floarea de crin este deopotrivă ornamentală și medicinală. Prof. dr. Constantin Pârvu scrie în una din cărțile sale că această plantă este folosită în medicina tradițională umană și veterinară.

În scop terapeutic se folosesc frunzele, florile și rădăcinile de crin. Petalele sunt antiseptice, bactericide, cicatrizante, ușor sedative, sudorifice, antifebrile și antibiotice. Conțin linalool, acid benzoic, vanilină, uleiuri esențiale, flavonoide, mucilagii și saponine.

Crinul albește tenul 

În ceea ce privește utilizările externe, crinul ajută în: panarițiu, abcese, inflamații, răni, arsuri, furuncule și dureri de ochi.

Se spune că spălarea feței cu suc de flori de crin dă femeilor tinerețe și frumusețe. Realmente, crinul acționează ca un „înnălbitor” pentru ten. 

Preparatele cosmetice din crin înmoaie pielea, hidratează și calmează. Acestea au un parfum care induce o stare de relaxare.

Cremă de crin pentru ten – rețetă

Umpleți un borcan de 100 ml cu petale de crin. Turnați peste ele ulei (măsline, cocos, orez, migdale). Umpleți o cratiță înaltă pe un sfert cu apă.

Introduceți borcanul în cratiță (apa nu trebuie să depășească gura borcanului). Lăsați uleiul pe bain-marie la foc mic pentru o oră.

Puneți apoi capacul peste borcan și lăsați uleiul la infuzat încă 24 de ore. Strecurați apoi uleiul și adăugați ceară de albine rasă sau mărunțită. Ca și raport, se folosesc 15 g. de ceară la 100 ml de ulei.

Puneți vasul pe bain-marie ca să se topească bine ceara. După aceea, turnați compoziția într-un borcănel de sticlă.

După răcire, ceara va închega compoziția și veți obține o cremă solidă. Puneți capacul și păstrați-o în frigider.

Se aplică zilinic, timp de o lună. Dacă este nevoie, tratamentul se poate relua după o pauză de 1-2 luni.

Dacă nu aveți ceară, puteți folosi doar uleiul. Acesta se aplică pe piele ca atare. Dacă vreți să cumpărați o astfel de cremă gata făcută, se poate găsi în mediile monahale.

De exemplu, maicile de la Mănăstirea Dragomirna au o cremă cu extract de crin alb pentru ten. Dacă dați o căutare pe internet veți găsi acest produs.

Utilizare și indicații terapeutice

Se aplică pe ten sau pe zonele de piele afectate de:

  • pistrui
  • pete maronii
  • hiperpigmentare
  • puncte negre
  • riduri
  • cearcăne
  • dermatite
  • alergii
  • piele uscată
  • mâncărimi

Crema de crin este recomandată persoanelor cu ten gras, pătat, ridat sau îmbătrânit. Face pielea fină, netedă și suplă. Îi conferă luminozitate și un aspect mai tânăr.

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de cremă de față naturală:

Cremă de față din orez și pătrunjel – pentru pete, riduri, acnee, coșuri, roșeață, vânătăi
Cremă de față din morcov și cartof – pentru petele solare, acnee, puncte negre, riduri
Balsam de păpădie pentru acnee, coșuri, pete, riduri, piele uscată sau crăpată

Surse articol:

1. Prof. dr. Constantin Pârvu, Crin alb, Universul Plantelor, Mică Enciclopedie, București, 2000, p. 170
2. Secretita, DIY body care – white lily: https://secretita.com/diy-beauty-care-white-lily/
3. Daniela Handmade Craft & Soaps, Facem ulei de crin: https://www.youtube.com/watch?v=85Sx7PVRmk8&ab_channel=danielahandmadecraft%26soaps

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.