Nu aruncați semințele de pepene galben! Iată ce puteți face din ele
Semințele multor fructe proaspete sunt comestibile.
Nu doar că nu sunt de aruncat, ci au beneficii importante pentru organism.
Când desfacem un pepene galben, primul lucru pe care îl facem este să îndepărtăm partea din mijloc cu semințele.
Nu o aruncați la coșul de gunoi. Este o parte la fel de valoroasă din punct de vedere nutrițional ca și miezul fructului.
Cuprins
Conțin proteine
Un studiu publicat în jurnalul „World Applied Sciences” a arătat că extractul de semințe poate înlocui laptele de soia, fiind o sursă bună de proteine.
Citește și – Semințele de pepene – leac tradițional pentru pietre la rinichi, bilă sau fiere
Cercetătorii iranieni au evaluat efectele unei băuturi obținute din semințe de pepene galben, similară la aspect cu laptele.
Extractul s-a dovedit la fel de nutritiv ca și laptele de soia, având un conținut de 3,6% proteine, 4% grăsimi și 2,5% carbohidrați.
Furnizează vitamine antioxidante și minerale
Interiorul pepenelui galben – care conține semințe, ațe, pulpă și zeamă, pot fi spălate și mixate în blender.
Veți obține un smoothie bogat în vitamina A și vitamina C. Acest suc natural are doar 25 de calorii.
Semințele de pepene galben conțin vitamine antioxidante, precum A, C și E.
Datorită lor, protejează vederea. Mențin colesterolul la un nivel optim. Contribuie la prevenirea cancerului. Măresc capacitatea de apărare a organismului împotriva bolilor și infecțiilor.
Semințele de pepene galben sunt surse bune de magneziu, fosfor și potasiu.
Aceste minerale ajută la controlul tensiunii arteriale.
Sunt în egală măsură necesare pentru rezistența și densitatea osoasă.
Previn apariția diabetului de tip 2.
Pot fi utile în tulburările nervoase, precum depresie, insomnie sau migrene.
Sursă naturală de Omega-3
Puțini știu că semințele de pepene galben conțin Omega-3. Acești acizi grași esențiali sprijină funcția aparatului cardiovasculare și reduc inflamația sistemică.
Consumul lor ajută la creșterea părului și unghiilor și menținerea rezistenței lor.
Beneficii la nivel intestinal
Semințele de pepene galben și mucilagiul din jurul lor sunt bogate în fibre.
Fibrele ajută la scăderea colesterolului și a greutății corporale.
Curăță colonul, înlătură excesul de mucus și congestia din corp.
Sunt recomandate în probleme intestinale.
Semințele zdrobite pot fi folosite ca remediu natural pentru expulzarea viermilor intestinali.
Cum se folosesc semințele de pepene galben
Puneți semințele într-o sită și spălați-le bine sub jet de apă, îndepărtând toată pulpa.
Lăsați-le apoi la uscat pe o tavă, pe o farfurie sau pe un carton, într-un strat cât mai subțire.
Amestecați-le de 2-3 ori pe zi, pentru a nu se lipi una din alta. În 3 zile se vor usca complet.
Se păstrează apoi într-o pungă de hârtie. Rezistă câțiva ani într-un mediu uscat.
Cum se consumă semințele de pepene galben
O primă variantă este să le prăjiți într-o tigaie sau în cuptor.
În China și Orientul Mijlociu Chinezii semințele de pepene galben rumenite sunt servite ca gustare de secole.
Cum se face ceaiul din semințe de pepene galben
O altă metodă de utilizare este ceaiul. Luați 2 linguri de semințe uscate și dați-le prin râșnița electrică de cafea.
Puneți 1 litru de apă la fiert. Când cloctește, adăugați semințele măcinate.
Lăsați-le să fiarbă până când apa se reduce cu un sfert. Așteptați ca ceaiul să se răcească, după care se strecoară.
Se consumă câte 1 cană de ceai, de 3 ori pe zi.
Ceaiul din semințe de pepene galben poate fi folosit și pentru spălarea tenului.
Citește și – 3 rețete cosmetice cu pepene galben
Semințele de pepene galben prăjite pot fi adăugate în aluatul de pâine, în salate sau în supe și tocănițe, ca agent de îngroșare.
Surse articol:
1. Jennifer Byrne, What are the benefits of cantaloupe seeds? Live Strong: https://www.livestrong.com/article/275537-what-are-the-benefits-of-cantaloupe-seeds/
2. Health Benefits Times, Health benefits of muskmelon seeds: https://www.healthbenefitstimes.com/health-benefits-of-muskmelon-seeds/
3. Priroda leci sve, Fierbeți semințele de pepene: https://www.youtube.com/watch?v=-Eyc_CxDomg&ab_channel=Prirodalecisve